SOSOACA SI TRACTORASUL EI!
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că va discuta cu organizatorul protestului din Piața Constituției pentru a restrânge sau chiar a anula celelalte manifestări anunțate. În același timp, senatoarea Diana Șoșoacă se dezice de organizarea acestui protest. Nicuşor Dan a fost întrebat, duminică, dacă este posibilă prelungirea protestului din Piaţa Constituţiei şi a afirmat: ”Nu, nu se pune problema”, conform news.ro.La protestul anunțat duminică 21 ianuarie, și la care organizatorii au estimat că vor participa 5000 de oameni și 200 de autovehicule, un singur tractor a ajuns în Piața Constituției și câțiva protestatari.„Poate reuşim o discuţie, luni, cu organizatorul fie să restrângă, fie să renunţe pentru zilele de luni şi marţi. Mâine este o şedinţă ordinară a comisiei şi în timpul comisiei o să îi dăm un telefon şi o să vedem ce intenţionează”, a mai declarat primarul general.Protestul a primit autorizaţie pentru zilele de duminică, luni şi marţi, în intervalul 09.30 – 22.00.Senatoarea Diana Șoșoacă s-a dezis, între timp, de organizarea protestului deși a participat personal la ședința din Primăria Capitalei în care s-a dezbătut solicitarea făcută de Mircea Petre Barbu, prin avocat Alexandru Duțu. Acesta a declarat, pentru B1TV, că a făcut o cerere de adeziune la partidul Dianei Șoșoacă, pe 10 ianuarie, dar că nu știe dacă i s-a aprobat.Ca dovadă a presupusei sale neimplicări, Diana Șoșoacă a postat, pe pagina sa de Facebook, adresa de la Primăria Capitalei prin care i se respinge solicitarea de organizare a unui miting, solictare depusă în nume personal de senatoare, prin același avocat, Alexandru Duțu.La Afumați, acolo unde se află, în continuare, cartierul general al protestelor fermierilor și transportatorilor, un grup de persoane a intrat, duminică după amiază, în conflict cu forțele de ordine. Cîteva persane au întins de-a latul drumului un steag și au blocat definitiv circulația. Jandarmii au intervenit și au fost câteva momente mai tensionate. Circulația a fost deblocată și lucrurile au revenit la normal.Reprezentanții fermierilor și transportatorilor s-au dezis și de organizatorii mitingului din Piața Constituției și de cei care au blocat circulația în Afumați.Protestele fermierilor și transportatorilor au început în urmă cu 12 zile. De atunci, mai multe drumuri din țară au fost blocate de sute de utilaje și tiruri. O coloană importantă de manifestanți este la Afumați, unde sunt parcate zeci de utilaje agricole și tiruri.Nu dispera, Diana! Data viitoare o sa ai mai mult succes!
HOTI PREOCUPATI DE IGIENA
Mai mulți hoți români au fost arestați în Austria, fiind acuzați că au furat periuțe de dinți. Hoții preocupați de igiena dentară operau în mai multe orașe. Ei furau accesorii pentru periuțe de dinți și băuturi alcoolice.Poliția a reușit să confiște de la cei trei hoți bunuri în valoare de 4.200 de euro.O periuta de dinti, o naveta de whiskey! Asta trebuie sa fi fost raportul!
SOFERITA DESCURCAREATA
O șoferiță din Arad a oprit mașina pe trecerea de pietoni, un echipaj de poliție i-a cerut să plece, dar ea a refuzat. Polițiștii i-au cerut actele, dar femeia a refuzat și a sunat la 112.“O întâmplare cel puțin ciudată a avut loc miercuri după masa pe Bulevardul General Dragalina, în fața „Colegiului Național Preparandia – Dimitrie Țichindeal”, acolo unde o femeie în vârstă de 33 de ani, din Arad, și-ar fi parcat mașina pe o bandă de mers, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad precizând că șoferița și-ar fi lăsat autoturismul chiar pe trecerea de pietoni, scrie specialarad.ro.În cele din urmă, ea a fost amendată cu 2.490 de lei pentru nerespectarea indicațiilor polițiștilor și refuz de legitimare, plus permis suspendat o lună.Noroc ca 112 n-a trimis un echipaj ca ia ii suspendau permisul pe viata!
IOHANNIS NU-SI MAI POATE CUMPARA CASE!
Reguli stricte pentru profesorii care fac meditații cu elevii de la clasă. Potrivit unui ordin al Ministerului Educației, începând cu luna viitoare, toți profesorii sunt obligați ca până la sfârșitul fiecărui an fiecărui an, să completeze o declarație că nu fac meditații cu elevii de la clasele la care predau. E o modalitate prin care ministerul vrea să evite ceea ce numește conflict de interese. Peste 200.000 de profesori ar trebui să depună această declarație de interese.Potrivit modelului publicat în ordinul Ministerului, profesorii vor scrie care sunt școlile și clasele la care predau, după care semnează că nu fac „activități de pregătire suplimentară contra-cost pentru elevii de la clasele la care predau”.Iohannis e multumit! Macar a apucat sa dea meditatii cu folos!! Ceilalti profesori?: GHINION!
PUTIN:CAND BOMBARDEAZA UCRAINENII, E TERORISM!
Rusia a calificat bombardamentul de duminică asupra unei pieţe de la periferia oraşului Doneţk drept un „act barbar de terorism” şi a acuzat Ucraina că a efectuat atacul cu „utilizarea de arme furnizate de Occident”, pe care Moscova îl consideră complice, potrivit unui comunicat emis de Ministerul rus de Externe, potrivit News.ro.Ei dar cand rusii bombardeaza e altceva!E actiune speciala!
IL INMORMANTATI DOAR DACA TRECETI PESTE CADAVRUL MEU!
Un preot ortodox din judeţul Suceava este cercetat penal, după ce, în cursul zilei de duminică, s-a întins la sol în faţa porţii unui cimitir pentru a împiedica o ceremonie de înhumare, scrie Agerpres. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Ionuţ Epureanu, incidentul s-a înregistrat în localitatea Gura Solcii, acolo unde preotul ortodox s-a opus oficierii slujbei de înmormântare după rit penticostal a unui bărbat care era de confesiune ortodoxă. „S-a stabilit că, în cursul a acestei zile, la cimitirul comun din localitatea Gura Solcii, unde sunt înhumaţi cetăţenii de toate confesiunile, urma să fie înmormântat un bărbat de confesiune ortodoxă, toate celelalte rude ale acestuia fiind de confesiune penticostală. Anterior, rudele bărbatului au solicitat preotului paroh să permită slujba de înmormântare după rit penticostal şi au achitat taxele pentru locul de veci şi celelalte taxe specifice, preotul ortodox fiind de acord cu întreaga procesiune. Cu toate acestea, în cursul acestei zile, când cortegiul funerar s-a pus în mişcare, preotul ortodox s-a alăturat şi el, iar, când s-a ajuns la poarta cimitirului, preotul ortodox s-a poziţionat intenţionat la sol pentru a nu permite dricului funerar accesul”, a precizat oficialul IPJ. Acesta menţionează că poliţiştii au intervenit gradual şi condescendent, mediind conflictul iscat şi reuşind îndepărtarea preotului care obstrucţiona accesul vehiculului mortuar.Va dati seama ce-ar fi iesit daca defunctul era musulman sau hindus?
HOTEL DE MINUS CINCI STELE!
La capătul unui tunel de un kilometru lungime, plin de capcane, soldaţii israelieni au descoperit celule înghesuite în care, potrivit armatei, Hamas a ţinut aproximativ 20 de ostatici în Fâşia Gaza, relatează Reuters și News.ro. Militarii israelieni au găsit o zonă de detenţie, cu cinci camere înguste în spatele unor gratii metalice, toalete, saltele şi chiar desene făcute de un copil ostatic care a fost eliberat în timpul armistiţiului din noiembrie, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, contraamiralul Daniel Hagari.Numai ostatic la Hamas sa nu fi!
PUTIN UMOR
Se întâlnesc doi ardeleni. Primul întreabă: – Ce număr de telefon are Ion? Al doilea: – Nu prea îmi amintesc. Primul: – Zi-mi aproximativ.
Un şeic îşi cumpăra un Rolls Royce nou , după ce în urmă cu câteva zile îşi mai cumpărase unul. Vânzătorul îl întreabă: – Nu aţi fost mulţumit de prima maşină? – O, ba da, dar i-am pierdut cheile…
- La Moscova s-a organizat un concurs de bancuri politice. Locul I: patru ani și jumătate…
- La teatru:– Aveți multe replici de spus în piesă?– Nu, eu joc rolul soțului 😀
Prima dietă cu rezultat garantat: mănânci doar în zilele în care faci sex :))))
- De sărbători – Alo, ce faci? – Mâncam! – Scuze, vorbim când termini. – OK, ne auzim după 7 ianuarie. :))))
- Discuție între doi vecini, în bloc:– A venit apa caldă?– A venit, da’ e rece…
- O blondă la cafenea:– Încap în termos șase cafele?– Da.– Puneți-mi două cu zahăr, două fără și două capuccino!
Urăsc violența dar îmi place când mă lovește norocul…
- -Iubitule, la anul avem 25 de ani de căsnicie…Sărbătorim “Nunta de argint”!!-Dragă, mai așteptăm 5 ani și putem sărbători “Războiul de 30 de ani”!
- Știați că… În 1876, Graham Bell a inventat telefonul și, când l-a conectat prima dată, avea deja 4 apeluri pierdute de la soție? 😀 😀
- Patriarhia Română: “Taxa de înhumare” se plătește de acum în valută, fiindcă decesul se consideră părăsirea definitivă a țării!
- Bucureștiul e genul de oraș în care dacă văd pe cineva că fură o mașină oamenii se implică imediat și profită de locul de parcare rămas liber… :)))
- -Vă vorbește pilotul avionului… Astăzi lucrez de acasă.
- Azi ești tânăr și neliniștit, mâine oprești radioul din mașină ca să vezi mai bine…Așa de repede trece timpul…:)))
- Mama mi-a zis: urmează-ți visele. Așa că m-am întors în pat.
- “Ai auzit de restaurantul de pe Marte?Super meniu, dar zero atmosferă…
- Întotdeauna când te simți prost, amintește-ți:Ai fost cândva cel mai rapid spermatozoid :)))
- Mi-ar plăcea să-mi pot lăsa corpul la sală să facă sport și să-l ridic când e gata!! :))
-Porumbelule, nu mă deranjează că vă luați de o oră la revedere, dar spune-i să nu mai stea cu fundul pe soneria mea!
Ana Pauker află că timbrele cu ea nu se vindeau. Merge la Poștă și cere dirigentului un tibru. Scuipă pe el și-l lipește.
Contrariată, îl întreabă pe diriginte care-i problema: -Văd că se lipesc, sunt bune.
Dirigentele răspunde: – Da, doar că majoritatea scuipă pe față.
- Bula le explica colegilor din parlament ce ii povestea bunicul sau despre “vremurile bune”:Cand eram mic, mama imi dadea 10 lei (actual vreo 2,5 euro) si mergeam la alimentara din colt de unde ma întorceam cu:– un pachet de unt,– un litru de lapte,– 3 kg de carne,– un Kg de brânză,– 2 kg de salam,– o pungă de cafea,– un kg de zahăr,
– pâine și 12 ouă❗️
Revenind in zilele noastre, acum nu se mai poate. Cu toate camerele de supraveghere…😉 Un bărbat se duce la Guvern să aplice pentru un loc de muncă. Interviul:
– Ai alergii?
– Da, la cofeină. Nu pot bea cafea.
– Ai efectuat serviciul militar?
– Da. Am fost în Irak doi ani.
– Suferi de vreun handicap?
– Da. A explodat o bombă lângă mine și mi-am pierdut ambele testicule.
– Bine, ai destule puncte ca să te angajez imediat. Programul de lucru este de la 8:00 la 16:00. Vei putea începe să lucrezi mâine dimineață de la 10:00.
Tipul era un pic confuz.
– Dacă orele normale de lucru sunt de la 8:00 la 16:00, de ce eu încep la 10:00?
– Pentru că aceasta este o slujbă guvernamentală. În primele două ore, singurul lucru pe care îl facem este să bem cafea si să ne scarpinăm la ouă. Nu trebuie să vii aici pentru asta…:))))
Vameșul găsește o pușcă ascunsă în bagajele unui sicilian și-i zice:
-Ce-i asta?
-E un calculator…
-Mie mi se pare o pușcă
-Păi noi cu asta ne facem socotelile…
- Rashela pe patul de moarte:-Itzic, trebuie să-ți mărturisesc ceva. Ștrulică ăsta mic nu e copilul tău.-Dar cu cine l-ai făcut?-Cu studentul care a fost în gazdă la noi.-Cum l-ai convins?-I-am dat bani.-De unde bani?-De la tine din buzunar.-Și atunci de ce zici că nu e al meu?”
Și blondele se ceartă. – Fată, de ce te-ai culcat cu soțul meu?
– Să văd, fată, care este mai bun … al meu sau al tău !!!
– Ce proastă ești, fată, puteai să mă întrebi pe mine…
- Două prietene.-Vai, ce rochie minunată, de unde ai luat-o?-De la Paris, penultimul răcnet.-Penultimul răcnet, cum așa?-Ultimul răcnet l-a scos soțul meu, când a văzut prețul…
- O blondă, o brunetă și o roșcată sunt la detectorul de minciuni. Bruneta spune:-Mă gândeam că sunte cea mai frumoasă femeie din lume-Bip!Roșcata zice:– Mă gândeam că-s cea mai frumoasă…– Bip!Blonda:-Mă gândeam..-Biiip!