home
Caricatura zilei
o caricatură pe zi de Mihai Matei
23.06.2022
FAPTUL DIVERS

ISI TINEA PARINTII MORTI IN GEAM, CA SA LE IA PENSIA!

Întâmplare tragic-comică în Irlanda unde un bărbat incasa pensia părinților în pofida faptului că aceștia erau decedați. Interesant este faptul că nimeni nu şi-a dat seamă timp de 33 de ani. Totuși, autoritățile au intrat la bănuieli în momentul în care tatăl bărbatului a ajuns la venerabila vârstă de 100 de ani.Le-a trebuit cam mult! Citu si-ar fi dat seama de la prima pensie incasata ilegal!

CHESNOIU SE JURA CA NU FURA

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a anunțat joi că demisionează din funcție, după ce procurorii DNA au cerut Camerei Deputaților să-i ridice acestuia imunitatea, fiind bănuit de 5 infracțiuni.„ „NU am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă! În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii: Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune! Mă retrag din funcția de ministru – nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale. De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat!Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine, în nevinovăția mea și în toate lucrurile bune pe care le-am făcut!Doamne ajută!”, a transmis Adrian Chesnoiu.Hai sa-l credem, ca prea minte frumos!

OPERATIA A REUSIT, DAR OCHIUL SCOS ERA CEL SANATOS!

Un pacient a rămas fără vedere după ce ochiul sănătos i-a fost îndepărtat greşit în locul celui bolnav în timpul unei intervenţii chirurgicale efectuată la unul dintre cele mai mari spitale din Slovacia, a relatat miercuri agenţia TARS, informează DPA, potrivit agerpres.Eh, se intampla ca si eroarea sa greseasca!

CIOCUL MIC, DACA VREI SA RAMAI IN USR!

Vicepreşedintele USR Sector 2 Adrian Albu a anunţat că a fost exclus din partid pe motiv că a adus prejudicii de imagine partidului prin postările sale. Postările lui Albu erau critice la adresa actualei conduceri a USR. Albu l-a acuzat pe Drulă de minciună şi l-a comparat cu Ponta. De asemenea, Albu a scris că primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu şi-a angajat fără concurs mai mulţi apropiaţi, aceasta în condiţiile în care reprezintă un partid care a venit la putere promiţând că va lupta împotriva unor astfel de practici.

MULTUMESTE-TE SI CU UN RAHAT! IL IEI, NU-L DAI!

„Reducerea accizelor este doar aşa, aparent, la îndemâna guvernelor, în realitate nu este din cauza legislaţiei europene. La accize este uşor de umblat dacă vrei să le creşti, dacă vrei să le scazi nu se prea poate sub un anumit nivel, deci discuţia aici se opreşte foarte repede şi rămâne una doar de teorie matematică. Celelalte instrumente la dispoziţia Guvernului sunt, sigur, cele naţionale, deci se umblă la TVA, la sprijin bugetar, la alte mecanisme. În situaţia în care şi la noi preţurile la pompă au crescut destul de mult, Guvernul pe bună dreptate a analizat chestiunea şi a ajuns la concluzia că trebuie să facă ceva atât cât se poate. Nu este posibil să plafonezi preţul direct sau să subvenţionezi o parte semnificativă, dar atât cat se poate – şi am discutat ieri cu premierul aceasta chestiune, mi-a explicat cum vede mecanismul –, atât cat se poate este corect să se facă”, a afirmat preşedintele, comentând decizia Guvernului privind compensarea în sumă fixă de 50 de bani, aplicată direct la pompă, pentru preţul carburanţilor„Este argumentul criminalului care ucisese o batrana doar pentru doi lei cat avea amarata in portofel:”Da, domn’ judecator. Pare putin, dar doi lei de ici, doi lei de colo…”

o caricatură pe zi de Mihai Matei
nu ne mai copiaţi că vă târâm prin tribunale! toate drepturile rezervate!