NUMARUL PENSIILOR SPECIALE A TOT SCAZUT PANA S-A DUBLAT!
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iulie 2023, de 10.310 (plus 29 comparativ cu luna anterioară), cei mai mulţi, respectiv 5.309 fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), informează AGERPRES.În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.583 lei, din care 19.662 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 5.354 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna iulie un număr de 728 persoane. Pensia medie era de 5.814 de lei, din care 2.546 de lei suportaţi de la bugetul de stat.În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 716 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.050 de lei (2.477 de lei de la bugetul de stat).Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.362 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 11.506 de lei, din care 7.511 lei suportaţi din bugetul de stat.Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 548 de persoane, media fiind de 8.501 de lei, din care 2.806 de lei cota suportată din bugetul de stat.De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.647 de pensionari, pensia medie fiind de 5.144 de lei, din care 2.464 de lei suportaţi din bugetul de stat.Guvernanti cu mintea treaza/Una spun, alta fumeaza!
DE N-AI FLORI IN BATATURA/LE CUMPERI NUMAI PE FACTURA!
Toate vânzările de legume, fructe, flori vor fi făcute pe factură electronică începând cu 1 ianuarie anul viitor, au precizat surse guvernamentale, informează AGERPRES.Potrivit aceloraşi surse, acelaşi regim se va aplica tot de la 1 ianuarie 2024 pentru vânzările la toate produsele accizate şi, respectiv, la toate vânzările de produse către bugetul de stat.Normal! Ciolacu vrea sa impoziteze tot ce misca!
CIOLACULE, NEBUNULE, OPRESTE-TE!
Executivul îngroapă micile afaceri, potrivit analistului economic Iancu Guda. Guvernul crește masiv povara fiscală pentru un milion de contribuabili (microîntreprinderi, PFA, profesii liberale și angajați) ca să obțină un leu în plus, dar risipește proporțional 100 de lei în sectorul public, a afirmat acesta în emisiunea „În Fața Ta” de la Digi24, care va fi difuzată sâmbătă de la ora 14:00.Măsurile cuprinse în proiectul de OUG cu măsurile fiscale pentru echilibrarea bugetului „îngroapă” 200 de mii de microîntreprinderi (care au circa 700 de mii de angajați), 300 de mii de PFA -uri și cu angajații acestora sau familiile acestora – în total aproximativ un milion de persoane -, ca să obțină un leu impact fiscal, iar proporțional statul risipește 100 de lei, este concluzia analistului economic Iancu Guda, care spune că i-au fost necesare 8 ore pentru a analiza draftul de OUG.Aplicarea noilor reglementări ar presupune că Guvernul va obține 5 miliarde lei, dar va pierde cel puțin 3 miliarde lei – fără a considera creșterea sigură a economiei subterane -, rezultând un efect net de maximum 2 miliarde lei, potrivit calculelor făcute de Iancu Guda. „Inadmisibil”, continuă consultantul economic, în condițiile în care pierdem de 100 ori mai mult din risipa bugetară.Mai multe pe digi24.ro .Cum ar spune romanul: Ciolacu e scump la tarate si ieftin la malai!
CIOLACU E PROST SI DISTRUGE ECONOMIA!
Într-un podcast recent, jurnalistul și scriitorul Sabin Gherman a făcut declarații foarte dure la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, acuzându-l de incompetență și de a afecta negativ economia României.„Este prost, distruge economia țării”, a declarat Gherman despre liderul PSD. Comentariul său a venit în contextul criticilor aduse de opoziție guvernului Ciolacu pentru gestionarea crizei economice care a lovit România în ultimele luni.Gherman a continuat spunând că politicile guvernului PSD „sunt păguboase și nețin cont de nevoile reale ale economiei și ale poporului”. Scriitorul a adăugat că, în opinia sa, România „are nevoie de lideri inteligenți și responsabili, nu de politicieni care să se joace cu viitorul țării”.Acuzațiile lui Gherman la adresa președintelui PSD survin într-un moment în care guvernul se confruntă cu critici tot mai intense din partea opoziției și a publicului larg. În ultimele săptămâni, România a înregistrat o creștere semnificativă a inflației și o scădere a investițiilor străine, lucru care a dus la nemulțumirea populației.Sabin Gherman este un cunoscut critic al PSD, de-a lungul timpului având numeroase intervenții publice în care a criticat partidul și politica sa economică.Cainii latra, Ciolacu merge inainte!
SET SI MECI PENTRU SORANA !
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a vorbit, într-un interviu în cadrul podcastului realizat online de avocatul Florentin Țuca, despre controversa în care a fost implicată la Wimbledon, când a fost atacată pentru o postare pe rețelele de socializare.„Faceți bărbații din nou masculini, faceți femeile din nou feminine, faceți copiii din nou inocenți” – a fost mesajul care a stârnit critici din partea unor comentatori români, cum a fost cazul fostului ziarist Cristian Tudor Popescu.Sorana Cîrstea: „Pentru mine sunt valori și atât”Sorana Cîrstea vorbește deschis despre atacurile la care a fost supusă și nu își schimbă poziția„Pentru mine sunt valori și atât. Nu sunt valori de școală veche, sunt valori”, a spus ocupanta locului 32 WTA. „Sincer, acea postare – de fapt, o repostare la un mesaj pe care îl văzusem – s-a potrivit puțin cu momentul în care eram. Eram la Wimbledon și, în general, știm că Wimbledon este un turneu în care lumea este elegantă în tribune, în care sunt anumite reguli care trebuie respectate. Sunt niște valori, să spun, normale, deși se spune că sunt valori de «școală veche».Pentru mine sunt valori și atât. Nu sunt valori de școală veche, sunt valori. Și tocmai o văzusem pe Prințesa de Wales (…) cu atâta eleganță și cu atâta feminitate și cu atâta bunătate, rar mi-a fost întâlnit să simt atâta energie din partea cuiva. La fel, domnii erau toți în cămașă, cu sacou, frumos îmbrăcați, civilizați. Și foarte frumos, toată lumea cu familie, cu copii care nu erau neapărat pe telefoane. Și m-a inspirat acea postare pentru că sunt, să zic așa, principii după care mă ghidez și eu”, a explicat Sorana, potrivit GSP.Întrebată despre reacțiile ostile îndreptate în direcția ei, jucătoarea originară din Târgoviște a continuat:„Tatăl meu a fost cu mine la Wimbledon și mi-a spus câteva lucruri, la fel și prietenul meu, fiind în țară, mi-a zis un pic din ce s-a scris. Eu sunt o persoană care respectă orice opinie.Nu trebuie să fiu plăcută de toată lumea. Toată cariera mea, am fost foarte onestă și naturală, pentru că nu mi-am dorit niciodată să fiu plăcută de toată lumea. Nu acesta e obiectivul meu. Dacă tu mă insulți acum, pe mine nu mă deranjează, pentru că eu îmi știu valoarea, ca om. Dar lumea, în general, devine foarte conflictuală și încearcă să răstălmăcească cuvintele.Nu am văzut nici măcar ce a declarat mama. Eu am niște valori, dar respect orice fel de părere. Nu toți trebuie să fim la fel, să gândim la fel, să ne îmbrăcăm la fel, să mergem în același locuri. Nu! Fiecare om are mentalitatea lui și de aici reușim să progresăm, ca umanitate. Trebuie să respectăm acest lucru”, a spus Sorana Cîrstea, la podcastul „Pe drept cuvânt”, difuzat pe 1 august pe YouTube și publicat și pe site-ul florentintuca.ro.Super! Iata o excelenta lectie de bun simt!
PRIETENIA POLONO-UCRAINEANA INCEPE SA SCARTAIE!
Radoslaw Fogiel, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul de la Varşovia, a avertizat Administraţia Volodimir Zelenski asupra riscurilor limitării asistenţei militare pentru Ucraina din cauza disputelor.Ucraina trebuie să înţeleagă clar că Polonia va avea dificultăţi în continuarea asistenţei, „în contextul actualelor dispute bilaterale”, a declarat miercuri Radoslaw Fogiel.Pe fondul tensiunilor, ambasadorul Ucrainei a fost convocat la Ministerul polonez de Externe, după o acţiune similară a autorităţilor de la Kiev.In acest context, Marcin Przydacz a declarat că „Ucraina ar trebui să înceapă să aprecieze” susţinerea masivă primită din partea Poloniei de la începerea războiului generat de invazia militară rusă. Polonia a semnalat în mod constant, spre nemulţumirea Ucrainei, că nu va accepta anularea restricţiilor privind importurile de cereale ucrainene după 15 septembrie.Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat în mai multe rânduri că eventuala prelungire a restricţiilor privind importurile de cereale din Ucraina ar fi „inacceptabilă”.Frate, frate, dar branza-i pe bani!
AFORISME
- Cunoașterea este putere.” – Francis Bacon
- „Învingeți-vă frica și veți avea libertatea deplină de a fi voi înșivă.” – Jim Morrison
- „În mijlocul dificultăților stau oportunitățile.” – Albert Einstein
- „Timpul și fluxul nu se opresc niciodată.” – Heraclit
- „Învață regulile ca un profesionist, astfel încât să poți să le rupi ca un artist.” – Pablo Picasso
- „Dacă vrei să fii fericit, fii.” – Leo Tolstoy
- „Ceea ce nu te distruge te face mai puternic.” – Friedrich Nietzsche
- „Dacă iubești viața, viața te va iubi în schimb.” – Arthur Rubinstein
- „Visurile noastre pot deveni realitate dacă avem curajul să le urmărim.” – Walt Disney
- „Fericirea poate fi găsită chiar și în cele mai întunecate momente, dacă doar îți amintești să aprinzi lumina.” – Albus Dumbledore (J.K. Rowling)
- „Mai bine să fii un om cu o dorință, decât să ai mii de dorințe fără un om.” – Confucius
- „Nu există nicio cale spre fericire, fericirea este calea.” – Buddha
- „Greșelile sunt inerente ființei umane, dar a continua să faci aceleași greșeli este o alegere.” – Stephen R. Covey
- „Să iubești și să fie iubit este să simți soarele de ambele părți.” – David Viscott
- „Nimic nu este imposibil, cu excepția imposibilului.” – Terry Pratchett
- „Ai grijă de corpul tău. Este singurul loc pe care trebuie să-l trăiești.” – Jim Rohn
- „Cea mai mare greșeală pe care o poți face în viață este să îți fie frică mereu să faci o greșeală.” – Elbert Hubbard
- „Nu poți controla toate evenimentele care au loc în viața ta, dar poți controla reacția ta față de ele.” – Anonymous
- „Curajul nu este absența fricii, ci capacitatea de a continua în ciuda fricii.” – Mark Twain
- „Adevărata măsură a unei persoane nu se găsește în momentele de confort, ci în provocările și confruntările pe care le depășește.” – John C. Maxwell
- „Înainte să poți face ceva, trebuie să crezi că poți să o faci.” – Nikos Kazantzakis
- „Fericirea nu este un obiect pe care să-l atingi sau o destinație la care să ajungi, ci o călătorie care trebuie să o faci.” – Steve Maraboli
- „Învață regulile jocului și apoi joacă mai bine decât oricine.” – Albert Einstein
- „Succesul este în a merge de la un eșec la altul fără să-ți pierzi entuziasmul.” – Winston Churchill
- „Viața este ceea ce se întâmplă în timp ce tu faci planuri.” – John Lennon
- „Nimic nu poate să diminueze lumina care strălucește din interiorul tău.” – Maya Angelou
- „În loc să cauți ieșiri, găsește intrări. În loc să cauți scuze, găsește soluții.” – Dr. Stephen Covey
- „Singurul loc în care succesul vine înaintea muncii este în dicționar.” – Vidal Sassoon
- „Dacă nu ai cădea în mod regulat, înseamnă că nu te afli în căutarea a ceva suficient de provocator.” – Neil deGrasse Tyson
- „Nu lăsa pe nimeni să-ți spună că ești prea tânăr pentru a face ceva. Un vis nu are vârstă.” – Shannon Hale
STIATI CA?…
- Focile pot adormi pe apă, folosind doar o jumătate de creier pentru a fi în alertă și a evita prădătorii.
- Furtunile solare pot fi de 10 ori mai mari decât Pământul și pot produce explozii cu energie de 1 milion de bombe nucleare.
- În ciuda aspectului său impresionant, pavilionul unui paun alb nu are capacitatea de a face sunete. Sunetele pe care le auzim provin de la penele de pe coadă.
- Vulpile au abilitatea de a își comunica poziția și starea de spirit prin intermediul cozii. Coada ridicată înseamnă că sunt fericite, în timp ce o coadă aplatizată indică un comportament agresiv.
- Pe măsură ce apa îngheață, devine mai puțin densă și, în consecință, gheața plutitoare are aproximativ 9% din volumul său sub apă și 91% deasupra apei.
- Pangolinul este singurul mamifer care are solzi. Pentru a se apăra, se rulează într-o minge și își expune solzii ascuțiți.
- Un fulger produce căldură de aproximativ cinci ori mai caldă decât suprafața Soarelui.
- Koala nu consumă apă și obține majoritatea aportului de lichide din frunzele pe care le mănâncă.
- Delfinii au o abilitate uimitoare de a comunica unii cu alții și au propria lor limbă de semnale și sunete distincte.
- Pământul nu este un cerc perfect, ci este ușor aplatizat la poli și înfășurat în jurul ecuatorului. Pământul are aproximativ 4,5 miliarde de ani, iar cel mai vechi obiect făcut de om descoperit are aproximativ 2,8 milioane de ani.
- Cel mai înalt vârf de munte din lume este Everest, cu o înălțime de 8.848 de metri.
- Cele mai lungi râuri din lume sunt Nilul, Amazonul și Yangtze, având sute de mii de kilometri.
- Cel mai mare deșert din lume este Antarctica, fiind și cel mai rece și mai uscat loc de pe Pământ.
- Panda roșie nu este strâns legată de panda mare, ci este înrudită cu ratonii și nevăstuica.
- Crocodilii au existat pe Pământ de aproximativ 240 de milioane de ani, iar au contrairea lor este în direcție opusă față de oameni.
- Cel mai mare animal din lume este balena albastră, cu o lungime de până la 30 de metri și o greutate de peste 200 de tone.
- Luminile nordice (Aurora Borealis) sunt create de particule încărcate din Soare care interacționează cu atmosfera Pământului.
- Călugărițele din Manastirea Palyul din Tibet cred că ele pot renaște și aleg să se reîncarneze într-o formă feminină pentru a se apropia mai mult de iluminare.
- Există peste 1.500 de vulcani activi în lume, iar aproximativ 80% dintre ei sunt sub apă.
- Spre deosebire de majoritatea mamiferelor, girafele au doar șapte vertebre la gât, la fel ca și omul.
- Pinguinii au un sistem de navigație internă ce le permite să găsească drumul către cuibul lor din mijlocul oceanului.
- Când se nasc, puii de urs polar cântăresc doar 0.9 kilograme, dar ajung să cântărească aproximativ 600 de kilograme la maturitate.
- Octopuşii au trei inimi și albastru este culoarea sângelui lor.
- Gravitația pe suprafața lui Jupiter este de aproximativ 2.5 ori mai puternică decât gravitația de pe Pământ.
- Vulpea roșie poate să sară până la 6 metri lungime pentru a prinde prada.
- Lumina solară ajunge pe Pământ în aproximativ 8 minute și 20 de secunde.
- Corpul uman produce suficientă căldură în jumătate de oră pentru a fi fiert un galbenus de ou.
- Cel mai lung râu din lume, Nilul, are o lungime de aproximativ 6,650 km.
- Există mai mulți atomi într-o lingură de apă decât sunt linguri de apă în toate oceanele Pământului.
- Fluturii nu pot să mănânce, dar simt gustul cu picioarele.
- Antarctica este de fapt cel mai mare deșert din lume.
- Pe Marte, un an durează aproximativ 687 de zile terestre.
- Broaștele pot să doarmă timp de șase luni într-un singur somn.
- Sărpele cu clopoței (Crotalus) poate să vibreze cu coada de 50 de ori pe secundă.
- Caracatițele au trei inimi și albastru este culoarea sângelui lor.
- Cel mai lung timp petrecut sub apă, fără echipament special, este de 24 de minute și 3 secunde.
- Cea mai mare ciupercă din lume acoperă o suprafață de 3.4 kilometri pătrați în Pădurea Națională Malheur, Oregon.
- Flamingo-urile obțin culoarea roz datorită dietei lor bogate în creveți și alge.
- În China, există un hotel subacvatic care oferă camere cu vedere la viețuitoare marine.
- Există mai mulți atomi într-o lingură de apă decât numărul total de stele cunoscute din galaxia Calea Lactee.
- Muntele Everest crește în înălțime cu aproximativ 4 milimetri în fiecare an.
- Fluturele Monarh poate să călătorească peste 4.000 de kilometri în migrația sa anuală.
- Prima jucărie publicitară din lume a fost Mr. Potato Head, creat în 1952.
- Delfinii folosesc sunete pentru a-și comunica și pentru a se ajuta reciproc în timpul vânătorii.
- În Antarctica, o floare de gheață cântărește aproximativ 10 tone.
- Elefanții au capacitatea de a recunoaște oamenii și animalele după miros, chiar și după mulți ani.
- Un ciorchine de struguri poate exploda într-un cuptor cu microunde.
- În timpul vieții sale, un om obișnuit produce suficientă salivă pentru a umple două piscine.
- Coșurile de fum au fost inventate în timpul Evului Mediu pentru a reduce numărul de incendii din orașele europene.
- · În medie, fiecare persoană doarme aproximativ 25 de ani în viață.
PROVERBE NOSTIME!
- Cine râde la urmă, nu a înțeles bancul.
- Ce-i în farfurie, nu-i în obraz.
- Vorba dulce multe like-uri face.
- Cine se scoală de dimineață doarme în metrou.
- Cine râde de sine, a râs mai ieftin.
- Când pisica nu-i acasă, șoarecii dansează breakdance.
- Când dai cu pumnul în apă, primești lovitura în nas.
- Cine seamănă vânt, culege uragan.
- Cine aleargă după doi iepuri, ajunge fără respirație.
- Când pisica nu-i acasă, găina fuge de porție.
- Dacă dai cu capul în zid, ai creierul la locul potrivit.
- Cine sapă groapa altuia, dă de tezaur.
- Când vine cartea poștală, SMS-ul e sărăcia lui.
- Cine se scuză, se acuză că n-a găsit scuza potrivită.
- Când dai un click, să fii sigur că nu ești într-un pop-up.
- Cine zâmbește azi, are baterie la 100%.
- Cine se laudă cu like-urile, are multe selfie-uri în telefon.
- Când dai share la glumă, primești ștampila de distracție.
- Cine are prieteni buni, are și meme-uri de calitate.
- Cine se scoală devreme, găsește frigiderul gol.
- Când vine toamna, nimeni nu-i vegetarian.
- Cine dansează pe un picior, se trezește cu glezna luxată.
- Când dai cu mașina în gard, vin vecinii să facă live pe Facebook.
- Cine vorbește singur în pădure, n-a aflat de podcast-uri.
- Când vine vremea să plouă, nu știi unde ai lăsat umbrela.
- Cine are Google, găsește răspuns la orice.
- Când dai cu pariu în gol, zâmbetul îți stă pe buze.
- Cine doarme pe WhatsApp, se trezește cu mesaje necitite.
- Când dai cu nasul în ușă, înseamnă că ai uitat să tragi.
- Cine stă cu ochii în ecran, n-are timp să vadă natura.
- Când vine luni, vineri e cel mai la modă.
- Cine se uită la meci, uită să răspundă la mesaje.
- Când dai un selfie, zâmbește ca la pașaport.
- Cine sapă șanț, dă peste cablu de internet.
- Când vine vremea de vacanță, portofelul e în carantină.
- Cine are mulți prieteni pe Facebook, are și multe cereri de jocuri.
- Când dai cu piciorul în telecomandă, te trezești cu posturile coreene.
- Cine se piaptănă în baie, uită să pună capacul la wc.
- Când vine vremea de facturi, banii se ascund sub saltea.
- Cine râde ultimul, a uitat bancul.
- Când dai cu capul de birou, mintea îți intră în economie de energie.
- Cine stă în pat toată ziua, nu e neapărat leneș, ci poate e influencer.
- Când dai follow pe Instagram, creierul simte dopamină.
- Cine râde de prost, s-a trezit și el mai devreme.
- Când vine vremea de gătit, n-ai niciun fel de inspirație.
- Cine dansează pe masă, își riscă seara în Urgențe.
- Când dai cu mașina peste bordură, simți că ai escaladat Everestul.
- Cine are idei bune, le scrie pe notițe și le pierde.
- Când vine vremea de curățenie, găsești și jucării din copilărie.
- Cine se laudă cu jetoane, are cazinoul în buzunar.
- Când dai cu tastatura de pereți, ai adus Ctrl+Z în viață reală.
- Cine se așază pe o bancă, face poze cu razele soarelui.
- Când vine momentul de făcut sport, descoperi un nou serial pe Netflix.
- Cine are mere în geantă, nu simte foamea.
- Când dai cu smartphone-ul în podea, se întâmplă un cutremur pe ecran.
- Cine râde de Instagram, are cont privat pe Facebook.
- Când vine ora de trezire, te bagi iar sub pătură.
- Cine are talent, îl arată doar la karaoke.
- Când dai cu nasul în ușă, îți vine să dai și cu fruntea.
- Cine nu se teme de ploaie, n-are părul aranjat.