home
Caricatura zilei
o caricatură pe zi de Mihai Matei

Caricaturi din luna mai 2023

30.05.2023
FAPTUL DIVERS

MINISTERUL EDUCATIEI LE MAI DA O SANSA COPIILOR!

Ministerul Educaţiei a decis, marţi seară, prelungirea perioadei în care se pot încheia mediile elevilor din clasele a XII-a, XIII-a şi de la seral. Astfel, situaţia şcolară trebuie finalizată până în 9 iunie, nu până în 2 iunie cum era până acum. De asemenea, se prelungeşte până în 9 iunie perioada de înscriere pentru Bacalaureat, dar calendarul examenului rămâne neschimbat. ”A fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.339/2023 pentru completarea ordinului de ministru nr. 3.505/2022 privind structura anului şcolar 2022 – 2023, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, situaţia şcolară a elevilor se poate încheia până la data de 9 iunie 2023”, anunţă, marţi seară, Ministerul Educaţiei.Sursa citată a precizat că, în ceea ce priveşte înscrierile la examenul naţional de Bacalaureat 2023, Ministerul Educaţiei a transmis inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, prin nota 28.142/2023, informaţii privind prelungirea perioadei de înscriere a candidaţilor la sesiunea iunie-iulie a examenului naţional de bacalaureat 2023 până la data de 9 iunie 2023. ”Precizăm că modificările la care facem referire nu afectează în niciun fel calendarul de desfăşurare a probelor de evaluare a competenţelor sau a probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat 2023 sau calendarul de desfăşurare a probelor scrise ale Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a”, a mai precizat ministerul.Examenul de bacalaureat este programat să înceapă în 12 iunie, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română.Evaluarea Naţională pentru elevii claselor a VIII-a este programată în 19 şi 21 iunie.S-ar putea ca greva profesorilor sa le strice planul!

USOR CU XI JINPING PE SCARI!

China a respins „într-un mod neobişnuit de tranşant” o solicitare a Statelor Unite pentru o întâlnire bilaterală între miniştrii apărării din cele două ţări cu ocazia unui forum anual de securitate care va avea loc în Singapore la sfârşitul săptămânii viitoare, a relatat luni The Wall Street Journal (WSJ). „Republica Populară Chineză (RPC) a informat peste noapte SUA că a refuzat invitaţia noastră de la începutul lunii mai ca secretarul (Lloyd) Austin să se întâlnească cu ministrul apărării Naţionale al RPC, Li Shangfu, în Singapore, în această săptămână”, a declarat Pentagonul pentru Wall Street Journal. „Departamentul (Apărării) crede cu tărie în importanţa menţinerii unor linii deschise de comunicare militară între Washington şi Beijing pentru a se asigura că această rivalitate nu virează spre conflict”, adaugă Pentagonul.

Săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a declarat că au existat demersuri dinspre Pentagon pentru a iniţia o conversaţie între Lloyd şi omologul său chinez.

Decizia Chinei de a informa oficial Pentagonul închide deocamdată uşa unei întâlniri între secretarul apărării Lloyd Austin şi Li Shangfu, noul ministru chinez al apărării, pe care SUA o propusese în marja forumului anual de securitate Shangri-La Dialogue. În plus, respingerea propunerii de către China a fost făcută într-un mod calificat drept un mesaj neobişnuit de tranşant”, au declarat pentru WSJ oficiali americani din domeniul apărării. În trecut, astfel de întâlniri au avut loc în ultimul moment, aminteşte WSJ, menţionând inclusiv întâlnirea de anul trecut dintre Austin şi omologul său de atunci, care a fost convenită cu câteva ore înainte.

Decizia Chinei vine după un efort de săptămâni întregi al SUA pentru a asigura o întâlnire, inclusiv o scrisoare din partea lui Austin către Li.S-ar parea ca XiJinping nu vrea sa se comporte ca vasalii care se grabesc sa pupe mana lui Biden!

30 DE ANI DE PUSCARIE PENTRU DINCA!

Gheorghe Dincă şi-a recunoscut faptele şi le-a povestit oamenilor legii cum a răpit, ucis şi mai apoi cum a încercat să scape de trupurile celor două fete. Declaraţia a fost dată în faţa procurorilor care au instrumentat cazul, însă detalii din caz şi amănunte înfiorătoare despre faptele sale a dat Dincă şi unui coleg de celulă. A încercat mai apoi să îşi schimbe declaraţie, cel puţin în ceea ce o priveşte pe Luiza Melencu, şi ar fi susţinut în timpul procesului că fata ar fi fost răpită din casa sa de persoane necunoscute. Oamenii legii au concluzionat că totuşi Dincă este cel vinovat pentru dispariţia şi moartea celor două fete şi l-au trimis în judecată. Vă reamintim, prima victimă a lui Dincă este Luiza Melencu. Fata a dispărut în data de 14 aprilie 2019 din Caracal, atunci când a făcut autostopul şi s-a urcat în maşina lui Dincă încercând să ajungă acasă. A fost sechestrată şi violată câteva zile la rând, iar în data de 17 aprilie a murit, în aceleaşi condiţii a fost răpită şi ucisă şi Alexandra Măceşanu.Au trecut aproape patru ani de la cazul care a şocat o ţară întreagă, iar monstrul din Caracal şi-a aflat pedeapsa. Sentinţa judecătorilor nu le aduce, însă, linişte famiilor care n-au aflat nici până acum ce s-a petrecut cu cele două fete.Condamnat la 30 de ani de puscarie, Dinca e fericit! Nu spera sa mai traiasca atat!

SLAVA UKRAINI/SA MOARA VECINII!

Ucraina a adâncit deja de la 3,9 metri la 6,5 metri acest canal navigabil pentru a-şi putea spori exporturile din porturile sale fluviale, după invazia rusă care i-a blocat porturile de la Marea Neagră şi numai un volum limitat de cereale a fost expediat prin aceste porturi în urma acordului cu Rusia mediat de Turcia şi de ONU.Vorbind marţi la o conferinţă pe tema cerealelor, ministrul ucrainean menţionat a spus că noua adâncime a Canalului Bâstroe a permis accesul navelor în porturile fluviale ucrainene, dar tot nu este suficient pentru navele încărcate ce sunt nevoite să utilizeze Canalul Sulina din România, care este mai adânc, scrie Reuters, citat de Agerpres
Prin urmare, a continuat oficialul de la Kiev, Ucraina doreşte să adâncească până la 7,2 metri Canalul Bâstroe, astfel încât adâncimea acestuia să fie similară cu cea a Canalului Sulina, şi intenţionează să poarte discuţii pe acest subiect cu oficialii europeni în viitorul apropiat.România şi-a manifestat îngrijorarea că lucrările de dragare a Canalului Bâstroe pot ameninţa fauna Deltei Dunării, zonă inclusă în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, şi că aceste lucrări încalcă tratatele internaţionale privind protecţia mediului.  Pot sa-l adanceasca si pana la 50 de metri, stergand Delta de pe harta! Noi tot ii iubim!

CHINEZILOR NU LE MAI AJUNGE PAMANTUL!

China a trimis cu succes în spaţiu primul civil. Acesta face parte din echipa de trei astronauţi care a decolat la bordul unei rachete de tip Longue-Marche 2 cu destinaţia staţia spaţială Tiangong.Racheta a decolat de la centrul de lansare din deşertul Gobi. Directorul acestui centru spune că „astronauţii sunt într-o formă bună” şi că lansarea a fost un „succes total”. Comandantul misiunii este un veteran. Jing Haipeng are 56 de ani şi se află la cel de-al patrulea zbor spaţial. Din echipaj mai fac parte Zhu Yangzhu, un inginer de 36 de ani şi Gui Haichao, 36 de ani, profesor, primul civil chinez în spaţiu. Nu este membru al forţelor armate şi se va ocupa de experimentele staţiei.Misiunea va dura şase luni. Cei trei se vor întâlni cu alţi trei colegi din misiunea anterioară care se vor întoarce pe Pământ în câteva zile. China îşi propune să ajungă pe Lună până în 2030 pentru a efectua „observaţii ştiinţifice”La mai mult de un miliar cat sunt, e clar ca Pamantul nu le mai ajunge!

INTAMPLARI CIUDATE

Copiatorul obraznic

În august 2019, Gary Samuel Lambe a pătruns într-o proprietate comercială din Toronto. Nu a fost tocmai discret. Pe parcursul spargerii, în vârstă de 54 de ani, s-a oprit să mănânce ceva, lăsând în urmă resturi. Apoi, a lăsat și o dovadă și mai mare: s-a îndreptat către imprimanta de birou și și-a făcut o fotocopie a feței sale. Poliția din Toronto a dat publicității o copie – în care se vedea vag chipul lui Lambe și pălăria sa albă cu boruri late – iar fugitivul a fost identificat când a fost arestat pentru o problemă separată în aceeași lună. Partea bună: acum Lambe are un portret mult mai clar – fotografia lui. – Erica Lenti

Gustare de la miezul nopții

Visul părea desprins dintr-un thriller de spionaj: Jenna Howell, în vârstă de 29 de ani, din San Diego, California, fugărea niște personaje dubioase într-un tren de mare viteză, iar logodnicul ei i-a spus să-și ascundă inelul de logodnă – rapid. Howell și-a dat jos inelul și l-a înghițit. S-a trezit brusc și, ușurată că era doar un vis, s-a culcat din nou. Dar a doua zi dimineață a observat că mâna stângă era goală. După o vizită la camera de urgență și o radiografie pentru a confirma că Howell chiar înghițise diamantul în somn, medicii l-au scos prin endoscopie. Howell a lăudat designerul inelului pentru că a creat „bijuterii atât de frumoase încât le-ai putea mânca. Dar nu o faceți – credeți-mă”. – Suzannah Showler

Fugind cu Lamborghini

Când agentul Rick Morgan a oprit un SUV care mergea în jur de 51 de kilometri pe oră și derapa pe benzi pe autostrada 15 în apropiere de Ogden, Utah, în mai, se aștepta să găsească un șofer care era fie grav afectat, fie avea o urgență medicală. În schimb, Morgan a descoperit un băiat de cinci ani așezat pe marginea scaunului șoferului, picioarele abia atingând pedalele și capul trecând la limită peste bordul mașinii. Copilul, care luase cheile mașinii de la familia sa în timp ce sora adolescentă dormea și condusese trei kilometri prin oraș înainte de a intra pe autostradă, le-a spus ulterior ofițerilor confuzi că intenționa să ajungă în California și să-și cumpere un Lamborghini. Cu doar 3 dolari în portofel, măcar conducea în direcția corectă. – Suzannah Showler

Toți pentru unul

Un scaun singur așezat la o masă singură în mijlocul unui câmp suedez ar putea fi cea mai căutată rezervare în era COVID-19 a restaurantelor. Bord För En (suedeză pentru „masă pentru unul”), restaurantul lui Linda Karlsson și Rasmus Persson în satul suedez Ransäter (populație puțin peste 100), servește doar un singur client pe zi, iar restaurantul este deja rezervat pe tot parcursul verii, cu o listă de așteptare în creștere. Cliștii nu întâlnesc nici măcar chelnerul: o masă vegetariană cu trei feluri de mâncare este trimisă la masă într-un coș de picnic printr-un cablu de tragere de 50 de metri – luând cel puțin o parte din stânjeneala socială a mâncatului singur. – Suzannah Showler

Maraton pe balcon!

Chelnerul Elisha Nochomovitz din Balma, Franța, intenționa să participe la maratonul din Barcelona pe 15 martie 2020, dar COVID-19 i-a dat planurile peste cap. A decis totuși că va alerga – 42 de kilometri înainte și înapoi pe balconul său de 23 de picioare. Călătoria a durat șase ore și 48 de minute – semnificativ mai lent decât cel mai bun timp al său la maraton, de trei ore și jumătate. Cu toate acestea, el și-a împărtășit reușita pe rețelele de socializare și a primit mii de aprecieri!

Dragă jurnalule

La sfârșitul lunii ianuarie, Robert Shull Goddard în vârstă de 50 de ani a spart geamul ușii din spate a unei case din Nashville și a furat un televizor și o armă, dar a uitat în mod accidental dovezi incriminatorii. Poliția orașului l-a arestat pe hoțul ordonat după ce a lăsat să cadă un carnețel plin de indicii de identificare. Jurnalul conținea o listă de alte ținte – inclusiv adresa unei case situată la câțiva kilometri distanță, care fusese jefuită în aceeași zi. De asemenea, conținea o notă de la fiica sa – precum și adresa ei de domiciliu. Goddard a fost condamnat pentru tâlhărie înarmată la sfârșitul lunii martie și a primit o pedeapsă de 12 ani de închisoare, dovedind că uneori infracțiunea poate fi puțin prea organizată. – Rebecca Philps

Curiozitati

  • O meduză nu are creier.
  • Ochii struțului sunt mai mari decât creierul său.
  • Ananasul conține o enzimă numită bromelaină, care digeră proteine și poate „mânca” carne.
  • Elefanții sunt singurele animale care nu pot săritura.
  • În Japonia, există o insulă populată în mare parte de iepuri.
  • Cei mai mari producători de roșii din lume sunt China și India.
  • În timpul vieții lor, albinele produc aproximativ o linguriță de miere.
  • Coca-Cola ar fi inițial fost de culoare verde.
  • Până în prezent, au fost inventate mai multe tipuri de pantofi cu toc pentru câini.
  • Ochiul struțului este de cinci ori mai mare decât ochiul uman.
  • Coca-Cola este a doua cea mai recunoscută expresie din lume, după „OK”.
  • În Islanda, aproximativ 10% din populație publică cărți.
  • Există aproximativ 7.500 de specii de mere în lume.
  • În Texas, este ilegal să posezi mai mult de șase jucării erotica.
  • Vaca are cel mai complex sistem digestiv dintre toate animalele de fermă.
  • În Antarctica, există un munte numit „Mount Terror”.
  • Pinguinii nu pot vedea în culori, ci doar în alb și negru.
  • · Șobolanii își mănâncă propriile fecale pentru a obține nutrienți pe care nu i-au absorbit inițial.
  • România are cea mai mare populație de urși din Europa.
  • Strănutul poate ajunge la o viteză de peste 160 km/h.
  1. O persoană obișnuită produce suficientă căldură într-o jumătate de oră pentru a fierbe aproximativ 2,8 litri de apă.
  2. În Australia, există mai mulți cămilați decât oameni.
  3. În medie, o persoană râde de aproximativ 15-20 de ori pe zi.
  4. O furnică poate ridica de 50 de ori greutatea sa.
  5. Câinii au aproximativ 1.700 de papile gustative, în timp ce oamenii au aproximativ 9.000.
  6. În Marea Britanie, este ilegal să mori în Parlamentul britanic.
  7. Pinguinii au o glandă specială în corp care îi ajută să elimine excesul de sare din organism.
  8. Pisicile pot produce până la aproximativ 100 de sunete diferite, în timp ce câinii pot produce doar aproximativ 10.
  9. În Islanda, numele de familie nu este bazat pe tatăl sau pe mama, ci pe prenumele tatălui sau mamei. De exemplu, dacă tatăl se numește Jon și fiul se numește Eriksson, fiul va fi numit Erik Jonsson.
  10. Țestoasele pot respira prin anus.
  11. În Texas, este ilegal să tragi asupra unui animal de pe ferestrele unui vehicul în mișcare.
  12. Veverițele își uită aproximativ jumătate din nucile pe care le ascund, ceea ce ajută la răspândirea copacilor în pădure.
  13. Cățeii au aproximativ 42 de dinți când sunt adulți, în timp ce oamenii au 32.
  14. O persoană obișnuită produce în medie aproximativ 1 litru de gaz intestinal pe zi.
  15. În Suedia, este ilegal să te strecoariîn locuința cuiva pentru a-i face curat.
  16. În Japonia, există un cuvânt special, „Tsundoku”, care se referă la obiceiul de a aduna cărți și de a le lăsa nedezlipite.
  17. Caprele au pupile în formă de pătrat.
  18. Un adult obișnuit își petrece aproximativ 20 de ani din viata dormind
  • Când hipopotamii sunt stresați, transpiră un lichid roșu numit „sudor de sânge”.
  • În California, este ilegal să îți taiți gazonul în timpul unei furtuni.
  • Pe parcursul vieții, o persoană obișnuită mănâncă aproximativ 35 de tone de mâncare.
  • Flăcările furnicii explozive pot ajunge la o temperatură de peste 800 de grade Celsius.
  • În Finlanda, este tradițional ca mireasa să fie „răpită” de mire și să ceară răscumpărare pentru ea.
  • Elefanții pot recunoaște și se pot aminti de fețele oamenilor pentru mulți ani.
  • În Australia, există un tip de gândac care își face propriul lapte și hrănește puii cu el.
  • Veverițele pot sări de la o înălțime de până la 6 metri și să aterizeze în siguranță.
  • În Antarctica, există un loc numit „Valea Secăturii”, unde nu a plouat niciodată.
  • O persoană obișnuită își petrece aproximativ 6 ani visând.
  • Câinii au amprente digitale unice, la fel ca și oamenii.
29.05.2023
FAPTUL DIVERS

BODE A PLAGIAT, DAR N-A PLAGIAT!

Consiliul Național de Etică a confirmat că ministrul de Interne, Lucian Bode, a plagiat de cel puțin 26 de ori, dar l-a declarat neplagiator, spune jurnalista Emilia Șercan. Aceasta a studiat în detaliu decizia Consiliului și a constatat că în 26 din 27 de secvențe de text analizate nu s-au folosit ghilimelele și că lipsesc din analiza specialiștilor mai mult de jumătate dintre graficele reproduse de Lucian Bode fără a cita sursa.„Decizia Consiliului Național de Etică este lipsită de orice etică. Este profund viciată și este, de fapt, o încercare de a găsi o variantă să-i spună domnului Bode că nu a plagiat spunându-i, totuși, că de fapt a plagiat. Cum să spui că o potențială problemă este că nu s-au folosit ghilimele? Nefolosirea ghilimelelor înseamnă plagiat, de fapt. Și mai este un element foarte important: raportul era deja finalizat în data de 18 mai, el doar a fost adus în ședință și pus sub nasul membrilor acestui consiliu”, a spus Emilia Șercan.Uite cum o pisica poate fi si alba si neagra in acelasi timp!

CAPRA RAIOASA TOT NU SE LASA!

După ce președinta Ungariei, Katalin Novak, a fost în weekend la locul pelerinajului de Rusaliile Catolice de la Şumuleul Ciuc, aceasta a pus pe Facebook un video pe fondul sonor al Imnului Ținutului Secuiesc. MAE de la București a reacționat la postarea ei și l-a contactat pe ambasadorul Ungariei la Bucureşti după ce „au fost lansate mesaje publice neadecvate”.„Protestul Ministerului român de Externe este exagerat și nejustificat, dar nu neobișnuit”, a reacționat Katalin Novak, pentru Mandiner.hu,Președinta Katalin Novak a însoţit cordonul oficial de la procesiunea religioasă de Rusalii, format din preoţi şi pelerini și având în frunte steagul sfânt al Şumuleului, Laborumul. Pe 27 mai, Novak a pus un video pe Facebook care este însoțit de un vers al cântecului, care face trimitere la Transilvania: „Nu lăsa să piară Ardealul, Doamne”.La pelerinajul de la Şumuleul Ciuc au participat și vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, vicepremierul României, Kelemen Hunor, miniştrii Tanczos Barna şi Eduard Novak, precum şi alţi reprezentanţi ai comunităţii maghiare din România sau oficiali de la Budapesta.După postarea făcută de Katalin Novak, Ministerul Afacerilor Externe a reacționat și a spus că l-a contactat pe ambasadorul Ungariei la Bucureşti, arătând că în timpul vizitei președintei Ungariei „au fost lansate mesaje publice neadecvate”.„MAE român l-a contactat prompt pe ambasadorul Ungariei în România şi a transmis dezaprobarea fermă cu privire la faptul că, în pofida repetatelor apeluri ale părţii române la manifestarea reţinerii în declaraţii şi mesaje publice în contextul vizitelor private efectuate de oficiali şi politicieni ungari în România, şi în contextul vizitei din aceste zile au fost lansate mesaje publice neadecvate, precum cel care vizează o regiune istorică a României”, arată comunicatul de presă al Ministerului de Externe.MAE face referire la tratatele semnate de cele două țări.Unde esti tu, Vasime, sa dai cu ea de pamant?

CIUCA TAIE IN CARNE VIE!

Coaliția a decis ca, la pensiile aflate în plată, să aplice un impozit de 30% pentru partea din venitul din pensii care depășește nivelul câștigului salarial mediu brut pe economie, care este de 6.789 lei, adică 4.000 de lei net. De asemenea, coaliția a decis creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani până în 2035 și pentru diplomați, personalul auxiliar din instanțe și cel militar, care făceau excepție de la vârsta standard de pensionare cu sistemul public de pensii.Anunțul oficial a fost făcut chiar de premierul Nicolae Ciucă, pe pagina sa de Facebook.„Modificarea proiectului de lege privind pensiile de serviciu, aflat în dezbaterea Parlamentului, este necesară pentru ca România să poată beneficia în continuare de cele aproape 30 de miliarde de euro din PNRR”, a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook. El a recunoscut că, prin amendamentele aduse proiectului de lege privind pensiile de serviciu au fost corectate o serie de „inechități” pentru a realizat, astfel, „reformele asupra cărora ne-am angajat pentru ca România să beneficieze de fondurile europene disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență.”Totodată, se majorează eșalonat, până în ianuarie 2034, vechimea minimă în specialitate la 25 de ani pentru mai multe categorii de salariați – diplomați, funcționari parlamentari, angajații Curții de Conturi.De asemenea, va fi redus numărul beneficiarilor pensiilor de serviciu prin excluderea personalului asimilat, respectiv a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, angajaților încadrați pe funcții de execuție specific în cadrul misiunilor diplomatice.Veniturile din pensie trebuie să fie proporționale contribuției la sistemul public și nicio pensie de serviciu nu va depăși venitul obținut în perioada de activitate, spune premierul.Baza de calcul a pensiei va fi modificată pentru aceste categorii pentru alinierea la sistemul public, începând cu anul viitor.„Dacă în prezent erau avute în vedere veniturile din ultimele 12 luni, această perioadă va crește eșalonat la 300 de luni. Se reajustează procentul aferent unei baze de calcul de la 80% la 65% pentru toate categoriile de beneficiari”, explică Nicolae Ciucă.Pentru pensiile aflate în plată, se are în vedere aplicarea unui impozit de 30% pentru partea din venitul din pensii care depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și excede aplicării principiului contributivității.Sunt prevăzute unele corelări pentru a respecta principiul contributivității, esențial în legea pensiilor publice.Printr-o altă propunere se elimină mecanismul de actualizare a pensiilor magistraților odată cu creșterea indemnizațiilor brute lunare ale judecătorilor și procurorilor aflați în activitate.În plus, Guvernul va promova un proiect de lege privind plafonarea veniturilor din pensie pentru magistrați, având în vedere că celelalte pensii de serviciu au veniturile plafonate din septembrie 2017.De asemenea, se va reveni cu o inițiativă privind recalcularea pensiilor magistraților, aflate în plată, pentru a elimina inechitățile generate de diferențele de venituri.Aceste amendamente vin în urma discuțiilor purtate de ministrul Muncii la Bruxelles, a explicat Nicolae Ciucă.In teorie suna bine, dar practica o sa-o omoare!

VENETIA SUB TEROAREA ACTIVISTILOR DE MEDIU?

Ceva se întâmplă în apa faimosului Canal Grande din Veneția, Italia.Locuitorii Veneției s-au trezit cu o porțiune misterioasă de verde fluorescent în canalul central duminică dimineața. Această zonă verde se întindea în apropierea digului lângă Podul Rialto și pare să se fi extins pe parcursul zilei, conform imaginilor postate pe rețelele sociale.Poliția investighează originea lichidului, după ce rezidenții au raportat spectacolul autorităților duminică dimineața, a declarat Luca Zaia, guvernatorul regiunii Veneto, pe Twitter.Agenția italiană pentru pompieri și salvatori lucrează împreună cu autoritățile locale de mediu pentru a identifica substanța din probele prelevate din apă.Pe internet au apărut diverse teorii, unii speculând că este vorba de creșterea algelor, în timp ce alții îi acuză pe activiștii de mediu.Tot raul spre bine! Turistii vor navali sa vada minunea!

CAND ESTI SEF SI APELE SEACA IN FATA TA!

Un oficial guvernamental din India a fost suspendat din funcție după ce a ordonat drenarea unui rezervor de apă pentru a-și recupera telefonul smartphone, pe care l-a scăpat în timp ce făcea o selfie.Inspectorul de alimente Rajesh Vishwas și-a scăpat telefonul Samsung în barajul Kherkatta din statul indian central Chhattisgarh săptămâna trecută, conform ziarului The Times of India.Inițial, Vishwas a cerut scafandrilor locali să sară în rezervor pentru a căuta dispozitivul, susținând că acesta conținea date sensibile ale guvernului. Dar după ce eforturile inițiale de a recupera telefonul său au eșuat, el a cerut drenarea rezervorului cu ajutorul pompelor diesel.În următoarele trei zile, peste 2 milioane de litri de apă au fost pompați din rezervor, ceea ce ar fi fost suficient pentru irigarea a cel puțin 1.500 de hectare de teren în timpul verii toride din India, conform presei locale.În videoclipurile care au devenit virale pe rețelele sociale, Vishwas este surprins stând sub un umbrelă roșie în timp ce pompele diesel funcționează pentru a drena apa din rezervor.Bine ca nu si-a scapat telefonul in Oceanul Indian!

            URSUL AMATOR DE DULCIURI!

Un urs negru înfometat a pătruns în garajul unei brutării din Connecticut, speriat mai mulți angajați și a mâncat 60 de cupeuri cu prăjituri înainte de a pleca liniștit.Angajații de la Taste by Spellbound din orașul Avon încărcau prăjituri într-o furgonetă pentru livrare miercuri când a apărut ursul. Potrivit agenției de mediu din stat, în Connecticut trăiesc între 1.000 și 1.200 de urși negri, iar anul trecut s-au înregistrat observații în 158 din cele 169 de localități din stat.Proprietara brutăriei, Miriam Stephens, a scris într-o postare pe Instagram că a auzit-o pe angajata Maureen Williams „strigând ca din gură de șarpe” și strigând că există un urs în garaj.Williams a declarat postului de televiziune WTNH că a țipat pentru a speria ursul, dar acesta s-a retras și a revenit de trei ori.Williams a spus că ursul a atacat-o, așa că ea a ieșit din garaj și a fugit.Un videoclip de supraveghere obținut de WTNH arată angajații brutăriei mersând în jurul clădirii în încercarea de a speria ursul, dar apoi fugind după ce acesta i-a speriat.Bine zice proverbul:foamea scoate si ursii din padure!

A FURAT UN EXCAVATOR CA SA NU PIARDA AVIONUL!

Un bărbat din sudul statului Illinois a fost acuzat de furt după ce a furat un excavator pentru a parcurge aproximativ 10 mile (16 kilometri) până la un aeroport pentru a prinde un zbor, au declarat autoritățile.Înregistrările de pe camerele de supraveghere arată un bărbat din Carbondale ajungând la Aeroportul Veteranilor din sudul Illinoisului, pe un excavator, și lăsându-l în parcarea aeroportului joi, a declarat Oficiul șerifului comitatului Williamson.În înregistrări se poate vedea cum bărbatul traversează strada dinspre parcarea aeroportului spre holul aeroportului, purtând o husă pentru chitara, a mai precizat biroul șerifului.Proprietarul excavatorului a sosit la aeroport puțin timp mai târziu și a identificat utilajul ca aparținând companiei sale, a mai spus biroul șerifului. Proprietarul a declarat că utilajul, folosit în mod obișnuit pentru mutarea deșeurilor mari, fusese parcat pe un șantier.Important e ca n-a pierdut avionul!

PAPAGALI DE CONTRABANDA!

24 de papagali verzi viu neon începeau să ciripească și să-și miște capetele în sus și în jos de îndată ce cineva se apropia de cusca mare care fusese casa lor de la eclozarea în martie.Aceste păsări native din America Centrală, confiscate de la un contrabandist la Aeroportul Internațional Miami, sunt crescute de Fundația Conservatoare de Specii Rare – un efort non-stop care include cinci hrăniri manuale pe zi într-o cameră plină de cuscoane mari.La doar 9 săptămâni de viață, acești papagali au supraviețuit deja unei călătorii înfricoșătoare după ce au fost smulși din cuiburile lor din pădure. Acum sunt aproape complet înzestrați cu pene și personalul a început să îi obișnuiască cu o dietă de granule și fructe, renunțând treptat la hrănirea cu formula specială.”Sunteți gata să îi întâlniți pe copii?” a întrebat Paul Reillo, profesor la Universitatea Florida International și director al fundației, în timp ce conducea vizitatorii vineri într-o clădire mică ascunsă în spatele unei case imense din Loxahatchee, o comunitate rurală în apropiere de West Palm Beach.”Sunt pui crescuți manual”, a spus el, în timp ce puii ciripeau și priveau cu curiozitate vizitatorii. „Nu au văzut niciodată mama și tata; au fost crescuți de noi de când au ieșit din ou.”A fost ciripitul slab al puilor dintr-o geantă de mână la aeroportul din Miami care a atras atenția unui ofițer al Serviciului Vamal și de Protecție a Frontierei SUA. Pasagerul, Szu Ta Wu, tocmai sosisese cu zborul 392 al companiei aeriene TACA din Managua, Nicaragua, pe 23 martie, și schimba avionul în Miami pentru a se întoarce acasă în Taiwan, conform unei plângeri penale depuse în Curtea Districtuală a SUA din Miami.Ofițerii l-au oprit pe Wu la punctul de control. I s-a cerut explicații despre sunetul care venea din geanta sa, pe care Reillo a descris-o ulterior drept o cutie frigorifică „sophisticată” controlată termic.Wu a introdus mâna în geantă și a scos o geantă mai mică, arătând ofițerului un ou, se menționează în plângerea penală. Ofițerul s-a uitat înăuntru și a văzut mai multe ouă și un pui mic fără pene care tocmai eclozase.El i-a spus ofițerului că sunt 29 de ouă și că nu are documente pentru a transporta păsăriile, conform plângerii penale.Putea sa spuna ca-si luase la el de o omleta!

CUMPERI ACUM, PLATESTI CAND MORI!

26 mai (UPI) – O lanț de pizzerii din Noua Zeelandă oferă o propunere neobișnuită clienților: cumpără acum, plătește când mori.Hell Pizza a anunțat promoția „AfterLife Pay” care a fost inspirată de „cumpără acum, plătește mai târziu” (BNPL – Buy Now, Pay Later) din industria financiară. Promoția îi va permite clienților să amâne plata pentru pizza până când aceștia vor pleca din această lume pământească.”Vedem un număr tot mai mare de oameni care folosesc aceste scheme pentru a cumpăra articole esențiale precum mâncarea, și credem că se merge prea departe atunci când restaurantele noastre rapide sunt rugate să ofere BNPL pentru ceea ce se consideră un răsfăț – mai ales când luăm în considerare că oamenii întârzie cu plățile și 10,5% dintre împrumuturile din Noua Zeelandă sunt în întârziere”, a declarat Ben Cumming, CEO-ul Hell Pizza, pe site-ul companiei.Pizeria a anunțat că 666 de clienți din Noua Zeelandă și 666 de clienți din Australia vor fi aleși pentru programul AfterLife Pay, care va amâna plățile pentru pizza până când clientul își va fi dat ultima suflare.”Cei aleși vor fi invitați să semneze un amendament real la testamentul lor, care permite colectarea costului pizzei după deces. Nu se vor aplica dobânzi sau taxe, iar acordul este legal obligatoriu”, se arată pe site-ul companiei.La noi ar fi omor pentru o asa oferta!

CURIOZITATI

  1. Girafele pot să se spele pe urechi cu limba.
  2. Un ou de strut este suficient de puternic pentru a susține greutatea unui om adult.
  3. Un grup de panda se numește „jambon”.
  4. Maimuțele capucin pot utiliza monede pentru a cumpăra băuturi din automate.
  5. Gâștele pot recunoaște și își amintesc chipurile oamenilor.
  6. Câinii au șase mușchi pe fiecare ureche, permițându-le să le miște în diverse moduri.
  7. Pinguinii au un singur partener pe viață și-și arată dragostea unul altuia printr-un „sărut” numit „sărutul pinguinilor”.
  8. Elefanții pot să doarmă doar două ore pe noapte.
  9. În țara Bhutan, măsurarea Bunăstării Naționale Brute este mai importantă decât Produsul Intern Brut.
  10. Viermii de mătase își pot șterge memoria și pot învăța lucruri noi.
  11. Crocodilii nu pot scoate limba în afară.
  12. Într-un grup de cimpanzei, individul dominant este adesea cel cu cel mai mare număr de pete albe pe posterior.
  13. Cireșele conțin substanțe chimice care au un efect similar cu cel al aspirinei.
  14. Pe planeta Venus plouă cu acid sulfuric.
  15. În Antartica, există o cascadă subacvatică.
  16. Bananele sunt tehnic o fructă de baltă.
  17. Cartofii dulci sunt mai aproape de familie cu roșiile decât cu cartofii obișnuiți.
  18. Pe timpul iernii, cățeii husky își pot schimba culoarea ochilor.
  19. Un grup de fluturi se numește „înălțime”.
  20. În Suedia, se reciclează atât de mult încât trebuie să importe gunoi pentru a-și menține centralele de bioenergie funcționale.
  21. Albinele pot distinge între diferite modele artistice și pot fi dresate să recunoască opere de artă.
  22. Peștele electric poate genera suficientă energie electrică pentru a alimenta șase case.
  23. În timpul vieții sale, o muscă de fructe poate să își pompeze sângele până la presiunea echivalentă a unei mașini de înaltă presiune.
  24. Pluto nu a fost descoperită până la 1930 și a fost considerată o planetă până în 2006.
  25. Peștii clown sunt hermafrodiți, ceea ce înseamnă că își schimbă sexul pe parcursul vieții.

În țara Bhutan, toți oficialii guvernamentali trebuie să poarte costum tradițional·  Licuricii produc lumina lor proprie prin procesul numit „bioluminiscență”.

  • În lume există aproximativ 1 miliard de biciclete, depășind numărul de mașini.
  • Numele original al lui Pac-Man era „Puck Man”, dar a fost schimbat pentru a evita vandalizarea arcadei.
  • Ketchup-ul a fost vândut înainte ca primul sos de roșii să apară pe piață.
  • În 1998, jocul video „The Legend of Zelda: Ocarina of Time” a fost votat „Cel mai bun joc video din toate timpurile” de către revista Time.
  • În regatul animal, delfinii sunt singurele creaturi, în afară de oameni, care fac sex pentru plăcere.
  • Un bumerang australian tradițional poate fi folosit pentru a aprinde un foc.
  • Până în prezent, aproximativ 50% din oamenii de pe planetă nu au făcut sau primit niciodată un apel telefonic.
  • Coca-Cola a fost inițial verde.
  • Râsul în exces poate arde calorii – aproximativ 10-15 minute de râs neîntrerupt pot arde până la 40 de calorii.
  • Măgarul este singurul animal, în afară de om, care poate vedea cele patru puncte cardinale.
  1. ·  Sângele girafei poate ajunge la presiunea de 280 de mm Hg, de două ori mai mare decât presiunea sângelui la om.
  1. Poporul Baining din Papua Noua Guinee are un obicei straniu de a-și aprinde focurile cu ajutorul propriilor capete, bătându-se reciproc cu capetele până când scânteile aprind frunzele uscate.
  2. În Japonia, există o tradiție numită „Kanamara Matsuri” sau Festivalul Phallusului de Oțel, în care participanții defilează cu diverse obiecte în formă de falus pentru a aduce fertilitate și noroc.
  3. Tribul Dani din Indonezia își arată respectul și admirația pentru persoanele decedate prin tăierea și purtarea degetelor tăiate într-un ham în timpul ceremoniilor funerare.
  4. Poporul Massai din Kenya și Tanzania își măsoară bunăstarea și statutul social în funcție de numărul de capete de animale pe care le au în posesie, inclusiv capetele de vacă.
  5. În Bolivia, există o tradiție numită „Tinku”, în care oamenii se adună în fiecare an pentru a se lupta într-un festival sângeros, în care scopul este de a aduce noroc și recoltă bogată.
  6. În Mongolia, există o practică numită „Tsagaan Sar”, în care oamenii salută anul nou lăsându-și animalele de casă să calce peste mâncarea pregătită pentru sărbătoare.
  7. Tribul Surma din Etiopia practică lipirea de lut și aplicarea de pene pe corp, pentru a crea modele și ornamente artistice pe piele.
  8. În Insulele Solomon, în timpul unei ceremonii numite „Land Diving”, bărbații sar de pe platforme înalte, legați de coarde, încercând să atingă pământul cu capul, reprezentând curaj și maturitate.
  9. În India, există un festival numit „Holi”, în care oamenii se aruncă cu pudră colorată și apă, într-un adevărat spectacol de culori și bucurie.
  10. Tribul Himba din Namibia își decorează părul cu lut și grăsimi, creând coafuri elaborate și distincte care simbolizează statutul social și vârsta.
  11. În Brazilia, triburile Yanomami și Tupinambá practică obiceiul de a mânca cenușă provenită din rămășițele rudelor decedate, ca un act de venerare și legătură spirituală.
  12. Poporul Maori din Noua Zeelandă are tradiția „Haka”, o dansă de luptă și un ritual de intimidare în care participanții fac expresii faciale stranii și mișcări violente pentru a-și demonstra curajul și forța.

Tribul Suri din Etiopia consideră că femeile cu desene pe corp reprezentând cicatrici sunt mai frumoase și mai atrăgătoare. Prin urmare, fetele trec printr-un proces dureros de tăiere a pielii și aplicare de cerneală pe răni pentru a crea modele decorative permanente.

  1. În Insulele Fiji, oamenii au obiceiul de a se saluta prin atingerea nasurilor. Acest gest este considerat o formă de respect și conectare între persoane.
  2. Tribul Tsaatan din Mongolia trăiește în regiuni înalte și își bazează modul de viață pe creșterea renilor. Ei practică un obicei numit „sângele renului”, în care consumă sângele proaspăt al renilor pentru a obține nutrienți și energie suplimentară.
28.05.2023
FAPTUL DIVERS

OCCIDENTUL REDESCOPERA FOCUL!

Occidentul „se joacă cu focul”, a declarat pe 28 mai Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov. Oficialul rus a reacționat astfel la decizia SUA de a permite livrările viitoare de avioane de luptă F-16 către Kiev. La rândul său, ambasadorul Moscovei în Marea Britanie, Andrei Kelin, avertizează că există pericolului escaladării și afirmă Rusia are „resurse enorme” pe care încă nu le-a folosit.Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a numit permisiunea SUA, acordată aliaților, privind livrarea de avioane de luptă F-16 drept o „escaladare inacceptabilă”, transmite AFP.„Se joacă cu focul, fără îndoială”, a spus ministrul de externe, Serghei Lavrov, într-un fragment de interviu publicat pe rețelele de socializare la televiziunea rusă. Serghei Lavrov denunțând o presupusă încercare de „slăbire a Rusiei” de către „Washington, Londra și sateliții lor din UE”.Pe de altă parte, într-un interviu acordat BBC, ambasadorul Moscovei în Marea Britanie, Andrei Kelin, a avertizat că războiul ar putea atinge „noi dimensiuni”.Diplomatul rus spune că durata războiului ține de eforturile de escaladare a conflictului venite din partea NATO, în mod special ale Marii Britanii.„Mai devreme sau mai târziu, desigur, această escaladare poate căpăta o nouă dimensiune de care nu avem nevoie și de care nu ne dorim. Putem face pace mâine”, a spus Andrei Kelin la BBC.Confruntat de reporterul BBC cu dovezi dintr-un raport oficial al Națiunilor Unite privind crimele pe scară largă, tortură, viol și deportarea forțată a copiilor din Ucraina, ambasadorul a răspuns, în linia oficială a Moscovei, că forțele ucrainene sunt cele care au comis crime și împotriva civililor.Bunicii nostri isiavertizau nepotei ca, daca se joaca cu focul, noaptea risca sa faca pipi in pat!

PROFESORII NU VOR PRIME!

Guvernul a anunțat pe 28 mai că executivul va acorda profesorilor și personalului nedidactic prime în valoare totală de peste 700 de milioane de lei. Potrivit reprezentanților executivului, măsura prevăzută într-o ordonanță de urgență ar urma să deblocheze criza din educație până la adoptarea legii salarizării.Purtătărul de cuvnt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a spus că Guvernul a pregătit o ordonanţă de urgenţă care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic.„Este un efort bugetar care depășește suma de 700 de milioane de lei cu resurse europene. Acești bani se vor adăuga la cei 300 de milioane de lei alocate pentru majorarea veniturilor personalului nedidactic, lucru care s-a întâmplat deja. Împreună sunt peste 1 miliard de lei pe care guvernul îi alocă pentru majorarea veniturilor personalului din sistemul educațional”, a spus Dan Cărbunaru.Purtătorul de cuvânt al Guvernului a adăugat că începând de luni, ministrul Muncii, Marius Budăi, începe discuțiile cu sindicatelor, în primul rând cu cele din educație, privind grilele din noua lege a salarizării.
„15 iulie este termenul până când trebuie să fie gata noile grile de salarizare din sistemul public. Până miercuri când va avea loc ședința de guvern, premierul a cerut Ministrului Muncii să aibă acest dialog cu toate sindicatele, cu prioritate pentru cei din Educație”, a mai spus Dan Cărbunaru.Liderii de sindicat susțin că greva generală din educație va continua până executivul va oferi majorări salariale, nu prime. De altfel, oferta făcută profesorilor, de a acordare în două tranșe a unor sume de sprijin pentru profesori, a fost deja respinsă de greviști. Ei au spus că propunerea Guvernului este umilitoare.Copiii sunt in extaz! Cu putin noroc scapa de Bacalaureat!

CONTRAOFENSIVA VA INCEPE VREODATA!

Comandantul forțelor armate ale Ucrainei, generalul Valerii Zalujnîi, a sugerat iminența unei operațiuni majore după ce a postat sâmbătă, pe o rețea de socializare mesajul „a sosit timpul să luăm înapoi ceea ce este al nostru”. Declarația lui Zalujni a fost însoțită de un videoclip motivațional, de o calitate cinematografică, în care sunt prezentați soldați ucraineni înarmați, care se pregătesc de luptă, notează The Guardian.Videoclipul intitulat „E timpul să ne luăm înapoi ceea ce este al nostru” reprezintă o rugăciune pentru eliberarea Ucrainei.Textul care însoțește videoclipul cu soldați ucraineni cu tancuri Western Leopard 2 a fost inspirat de o rugăciune scrisă de Osyp Mashchak acum aproape 100 de ani, notează Anton Gheraşcenko, consilier în cadrul Ministerului ucrainean de Interne, pe o rețea de socializare.Specialistii cred ca nu vor trece mai mult de zece-souazeci de ani pana la declansarea contraofensivei!

NOI CRESTEM ODATA CU NATO!

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a declarat, vineri, la Timişoara, că după cele trei zile ale vizitei de stat pe care a efectuat-o în România revine la Berlin puternic impresionat de faptul că nu doar Bucureştiul se dezvoltă, ci toate regiunile ţării noastre, între care şi zona Timişoarei, potrivit Agerpres.Şeful statului german a subliniat că în discuţiile pe care le-a avut cu oficialii de la Bucureşti şi-a exprimat opinia că România trebuie să intre cât mai curând în spaţiul Schengen.
„Sunt impresionat că nu doar capitala Bucureşti, ci şi alte regiuni, cum este Timişoara, se dezvoltă, se poate vedea cum progresează ţara şi companiile germane, care au descoperit aceasta de mai mult timp. (…) Despre chestiunea Schengen am vorbit în prima zi a vizitei, la Bucureşti, în discuţia oficială. Nu doar eu ci şi întreaga conducere a Republicii Federale Germania suntem de aceeaşi opinie, că intrarea României în Schengen trebuie să se întâmple cât mai curând”, a afirmat Frank-Walter Steinmeier.
Preşedintele Steinmeier a mai afirmat că relaţiile bilaterale româno-germane trebuie intensificate mai departe, atât politic, cât şi cultural şi militar, în contextul războiului ruso-ucrainean.
„Am avut aici multe convorbiri de siguranţă politică (…). Întregul flanc NATO de Est este întărit, ceea ce mă bucură, ca urmare a eforturilor de consolidare a securităţii, de siguranţă în Europa, împreună cu România”, a punctat Steinmeier.Firesc! Cand esti in vizita la cineva, spui doar ce vrea ala sa auda!

UITE CINE NE PROTEJEAZA!

MADRID, 27 aprilie (Reuters) – O navă a Marinei Spaniole, însărcinată cu actualizarea hărților nautice pentru a asigura o navigație mai sigură, s-a împotmolit joi în apropierea insulei Ibiza din Marea Mediterană, a declarat Marina.Nava Malaspina explora o zonă de bancuri de nisip la vest de insulă și s-a blocat pe una dintre ele. Echipele de salvare au fost trimise pentru a ajuta la eliberarea navei de pe fundul mării, a declarat Marina într-un comunicat.”În urma unei inspecții inițiale… nu se observă daune structurale”, se arată în comunicat. Nu s-au raportat răniți.Probabil s-au ghidat dupa o harta de-a lor!

OMUL DIN CUTIA DE STICLA!

SOFIA, 30 aprilie (Reuters) – Krasse Gueorguiev, un alergător bulgar de ultra-maraton, va trăi într-o cutie de sticlă timp de 15 zile într-un parc din Sofia, pentru a strânge bani în sprijinul tinerilor în lupta împotriva dependențelor.Gueorguiev, un speaker motivațional și ambasador al carității, a participat la aproximativ 30 de ultra-maratoane în întreaga lume, de la Arctica la Cambodgia, precum și o cursă de 217 kilometri în Valea Morții din California.”Vreau să îmi pun la încercare limitele”, a declarat Gueorguiev pentru Reuters. „Vreau să arăt cum se schimbă psihologic o persoană când este închisă într-o cutie.”Fondurile strânse vor fi folosite pentru diverse proiecte care să prevină dependențele în rândul copiilor sub 18 ani, inclusiv drogurile, alcoolul, media digitală și băuturile energizante.Copii se vor droga mai putin, ca sa-i scurteze suferinta!

URSULETI LA AUTOMAT!

SEMBOKU, Japonia, 6 aprilie (Reuters) – Un oraș japonez izolat a început să vândă carne de urs printr-un automat de vânzare, obținându-și aprovizionarea cu urși negri asiatici, specie vulnerabilă, prin prinderea acestora în capcane sau în munți de către vânători.Atacurile de urs devin o problemă tot mai mare în anumite zone rurale din Japonia din cauza lipsei de hrană în păduri, ceea ce determină animalele să caute hrană în zonele locuite.”Ursii pot fi periculoși când vin în oraș, așa că vânătorii montează capcane sau îi împușcă”, a declarat Daishi Sato, care a amplasat automatul de vânzare în fața magazinului său de tăiței „soba” lângă gara din Semboku, la 400 km nord de Tokyo în prefectura Akita.Iepurasii saluta initiativa!

SI O CARACATITA POATE AVEA UN COSMAR!

Observațiile recente realizate la Universitatea Rockefeller din New York arată că un caracatiță ar putea experimenta un coșmar. Costello, un Octopus insularis, a fost filmat de mai multe ori de cercetătorul postdoctoral Eric Angel Ramos în timp ce dormea liniștit și apoi se zbătea brusc cu tentaculele, conform raportului Live Science, indicând o perturbare a somnului. Oamenii de știință au petrecut patru săptămâni filmându-l pe Costello într-un laborator și l-au observat trezindu-se brusc din somn și zbătându-se de patru ori în mod separat. Înregistrările sugerează că acest cefalopod experimenta o tulburare de somn. Datele au fost postate pe platforma bioRxiv, dar nu au fost supuse revizuirii de către alți experți.Comportamentul a fost neobișnuit; totuși, Costello s-ar putea să nu fi avut un coșmar. Ramos a subliniat faptul că, în ciuda tuturor studiilor efectuate asupra caracatițelor și cefalopodelor, „încă există atât de multe lucruri pe care nu le cunoaștem.”În două dintre cele patru cazuri în care s-a zbătut, Costello a eliberat cerneală neagră în bazin, lucru pe care caracatițele obișnuiesc să-l facă în sălbăticie în scopuri defensive atunci când se confruntă cu un prădător.”A fost foarte ciudat, pentru că părea că suferă, părea că ar fi putut avea o suferință, pentru un moment”, a explicat Ramos. „Apoi s-a ridicat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și și-a reluat ziua ca de obicei.”Cercetătorii cred că Costello „putea răspunde la o amintire episodică negativă sau putea prezenta o formă de parasomnie”, adică o tulburare de somn. Au remarcat că „deși nu se poate trage nicio concluzie riguroasă din astfel de date, împărtășim datele și analiza noastră cu comunitatea, în speranța că alții vor fi atenți la astfel de evenimente rare.” La fel ca vertebratele, cefalopodele manifestă stări de somn active și inactive. În stările de somn active, caracatițele afișează modele de mimetism și „modulare a ritmurilor bazale, rămânând relativ insensibile la stimuli externi”. Unii cred că aceste stări sunt comparabile cu ceea ce experimentează mamiferele în timpul visării.Un studiu publicat în 2021 în iScience a examinat modelele de somn active și liniștită ale caracatițelor, asemănătoare somnului.Foarte curand vom afla si daca o caracatita poate avea vise erotice!

CURIOZITATI

  1. Omenirea a trimis șase misiuni de aselenizare pe Lună, iar Apollo 11 a fost prima misiune care a dus oameni pe suprafața lunară.
  2. Câinii au aproximativ 1.700 de papile gustative, în timp ce oamenii au aproximativ 9.000.
  3. Cel mai înalt munte de pe Pământ este Everest, cu o altitudine de aproximativ 8.848 de metri.
  4. Pământul este singurul planetă cunoscută în sistemul solar care susține viața.
  5. Steven Spielberg a fost respins de două ori de la Universitatea de Film din California înainte de a deveni un regizor celebru.
  6. Rechinii nu au oase. Scheletul lor este compus în întregime din cartilaj.
  7. Mierea nu se strică. Aceasta poate rămâne comestibilă pentru o perioadă foarte lungă de timp datorită proprietăților sale antibacteriene.
  8. Cel mai înalt turn din lume este Burj Khalifa din Dubai, care măsoară aproximativ 828 de metri înălțime.
  9. Un fulger poate avea o temperatură de până la 30.000 de grade Celsius, de șase ori mai cald decât suprafața Soarelui.
  10. Cămilele au trei pleoape pentru a le proteja de nisipul și vântul din deșert.
  11. Într-un singur strop de apă de mare pot exista mai multe molecule de apă decât sunt stele în galaxia noastră.
  12. O pisică poate să sară de aproximativ șapte ori înălțimea sa.
  13. În lumea subacvatică, cel mai mare organism viu este reciful de corali Great Barrier Reef din Australia.
  14. James Cameron, regizorul filmului „Titanic”, a făcut prima coborâre în solitudinea adâncimilor în 2012, atingând cel mai adânc punct al Oceanului Pacific, Foseta Marianelor.
  15. Pe Pământ există aproximativ 8,7 milioane de specii de organisme, dar se crede că acest număr este mult subestimat.
  16. Un metru cub de pământ din grădina ta poate conține până la 1 miliard de organisme vii.
  17. Cel mai lung râu de pe Pământ este Amazonul, cu o lungime de aproximativ 6.400 de kilometri.
  18. Vulturul este una dintre cele mai puternice păsări de pradă și poate ridica și transporta o greutate de până la patru ori mai mare decât propria sa greutate.
  19. În fiecare secundă, aproximativ 100 de fulgere lovesc suprafața Pământului.
  20. Cel mai rapid animal de pe Pământ este ghepardul, care poate atinge o viteză de până la 100 de kilometri pe oră
  21. Culoarea sângelui nostru este roșie datorită prezenței hemoglobinei, care conține fier.
  22. Cel mai mic os din corpul uman este osul stăpânei (osul scăriței) din urechea medie.
  23. Femelele de șoareci pot rămâne gestante imediat după ce dau naștere, astfel că pot avea o nouă generație la câteva ore după prima naștere.
  24. Liniile de pe palmele noastre sunt unice și nu se repetă la nicio altă persoană.
  25. Creierul uman este cel mai complex organ cunoscut și conține aproximativ 86 de miliarde de neuroni.
  26. Vântul solar poate atinge viteze de peste 1 milion de kilometri pe oră.
  27. Sistemul solar se deplasează prin spațiu cu o viteză de aproximativ 792.000 de kilometri pe oră.
  28. Un fulger tipic are o lungime de aproximativ 5 kilometri.
  29. De la înființarea sa în 1958, NASA a trimis peste 2.000 de sateliți în spațiu.
  30. Viteza luminii este de aproximativ 299.792 de kilometri pe secundă.
  31. Cel mai mare crater de pe Pământ este Craterul Vredefort din Africa de Sud, având un diametru de aproximativ 300 de kilometri.
  32. Elefanții sunt singurele animale terestre care nu pot sări.
  33. Muntele Everest crește în înălțime cu aproximativ 4 milimetri în fiecare an datorită forțelor tectonice.
  34. O molie poate mirosi o femelă de molie aflată la o distanță de până la 11 kilometri.
  35. Orchideele sunt cele mai mari familii de plante cu flori, incluzând peste 25.000 de specii diferite.
  36. Strutul este cel mai mare pasăre de pe Pământ și poate atinge o viteză de până la 70 de kilometri pe oră.
  37. Formicile pot ridica și transporta obiecte de până la 50 de ori mai grele decât propria lor greutate.
  38. Pământul se rotește în jurul axei sale la o viteză de aproximativ 1.600 de kilometri pe oră la ecuator.
  39. Cele mai mari structuri din lume realizate de organisme vii sunt recifele de corali.
  40. Un fulger poate avea o lungime de până la 16 kilometri.
  41. Un ou de strut poate susține greutatea a până la 120 de ouă de pui.
  42. Liniile de pe o amprentă sunt formate înainte de naștere și rămân neschimbate pe tot parcursul vieții.
  43. Coala de hârtie a fost inventată în China în secolul al II-lea î.Hr.
  1. Numele complet al ADN-ului este acid dezoxiribonucleic. O singură lingură de pământ sănătos conține mai multe organisme vii decât numărul total de oameni de pe Pământ.
  2. Cel mai adânc punct al oceanului este Groapa Marianelor, situată în Pacificul de Vest, cu o adâncime de aproximativ 11.034 de metri.
  3. Printre cele mai longevive organisme de pe Pământ se numără copacii sequoia gigant, care pot trăi peste 3.000 de ani.
  4. Luminile Nordului și Luminile Sudului (Aurora Boreală și Aurora Australă) sunt rezultatul interacțiunii dintre particulele încărcate electric ale vântului solar și atmosfera Pământului.
  5. O moleculă de apă este formată din doi atomi de hidrogen și un atom de oxigen, iar formula chimică a apei este H2O.
25.05.2023
FAPTUL DIVERS

ROTATIVA E IN MARE PRIMEJDIE!

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi la SIbiu, că procedurile pentru rotativa guvernamentală ar trebui să înceapă în cursul zilei de vineri, dar doar dacă se încheie greva din Educaţie. „Nu cred că se va face rotaţia în timpul unor negocieri”, a adăugat şeful statului. „Eu nu am de gând să mă opun niciunei formule care duce la o guvernare stabilă. Încă se poartă discuţii, încă se poartă negocieri. Coaliţia trebuie să se hotărască cum va dori să arate viitorul Guvern şi cine trebuie să fie în coaliţia de guvernare, dar am încrederea că lucrurile se vor rezolva.  Acum sigur, fiind astăzi joi şi greva încă neîncheiată, vom vedea dacă vom reuşi să începem procedura mâine sau peste câteva zile, dar nu asta este important, dacă acum imediat sau peste o săptămână, două se face rotaţia. Important este să avem o procedură clară, să ştim cum va funcţiona coaliţia şi să avem un Guvern care garantează stabilitatea guvernării şi stabilitatea României. Aceste lucruri pe care pun foarte mare preţ şi le-am transmis şi celor din conducerea coaliţiei”, a declarat Klaus Iohannis, întrebat joi la Sibiu dacă UDMR ar trebui să rămână în continuare la guvernare sau noul Executiv să fie susţinut şi format doar de PNL şi PSD.Chestionat dacă ar putea fi amânată desemnarea premierului programată să înceapă vineri, şeful statului a răspuns: „Mâine ar trebui să înceapă procedura, asta în condiţiile în care sigur greva din învăţământ se finalizează. Vom vedea”.Tare ne e teama, ciolacule , ca au sa ti se lungeasca urechile asteptatand sa ajungi premier!

COVIDUL REVINE!

China se pregăteşte pentru un nou val de infecţii cu Covid, care ar putea înregistra până la 65 de milioane de cazuri pe săptămână până la sfârşitul lunii iunie, când valul va atinge apogeul.De fapt, China se confruntă deja cu un nou val de COVID, care ar putea atinge un vârf de 65 de milioane de cazuri pe săptămână. China a impus cele mai dure restricţii din lume, la care a renunțat, inclusiv la carantină, la sfârșitul anului trecut.Datele alarmante ale noului val de coronavirus al tulpinii de omicron au fost dezvăluite la o conferinţă medicală organizată în oraşul Guangzhou. Potrivit presei regimului de la Beijing, s-ar putea ajunge la 40 de milioane de infecţii pe săptămână. Revenirea în număr uriaș al infectărilor este generată de cea mai recentă tulpină omicron – XBB,  cazurilor, răspunsul guvernului chinez şi al oamenilor este cel mult discret, notează NBC News.Daca v-ati bucurat ca am scapat de Covid, v-ati bucurat degeaba!

ATENTIE LA BALENELE UCIGASE!

O familie de balene ucigașe din apropierea Portugaliei și a Spaniei au scufundat mai multe bărci care navigau în apropiere de aceste două țări. De asemenea, mamiferele ar fi omorât o persoană. Primul incident de acest gen a fost înregistrat în anul 2020. Cercetătorii au observat de atunci sute de cazuri de acest gen. Ei au explicat că o femelă orcă s-a apropiat prea mult sau s-a ciocnit de bărcile din acea zonă. Balena ucigașă, de cele mai multe ori, s-a apropiat de spatele navei și a lovit cârma până când barca s-a oprit.În plus, trei dintre aceste bărci s-au scufundat în ultimii trei ani, iar oamenii de știință au considerat că aceste incidente au fost atacuri. Alfredo López Fernandez, un biolog la Universitatea din Aveiro din Portugalia, care studiază orcile, a explicat că aceste incidente ar fi putut fi provocate de o singură femelă. Este vorba de balena ucigașă White Gladis, care a fost lovită de o barcă, iar din acel moment a început să atace alte nave. Biologul crede că celelalte orci ar fi putut să își însușească acest comportament.Nu e bine! Nu mai poti iesi la braconaj ca scapi de Politia de Coasta, dar nu scapi de balenele ucigase!

BOC VA DEVENI EROUL CE NE PLIMBA CU METROUL!

Contractul pentru realizarea metroului din Cluj-Napoca a fost semnat joi de primarul Emil Boc. Gülermak, Alstom şi Arcada sunt cele trei companii care alcătuiesc asocierea de firme desemnată câştigătoare pentru construirea primei magistrale de metrou din Cluj-Napoca.„Este cel mai mare proiect de infrastructură din istoria Clujului, un proiect de 2,2 miliarde de euro pentru proiectare şi execuţie, care acoperă 19 staţii şi 21 de kilometri”, a spus Emil Boc în deschiderea ceremoniei de semnare a contractului.Termenul pentru realizarea magistralei de metrou este de opt ani, din care unul este pentru etapa de proiectare, iar restul pentru execuţie.„În 2031, anul de punere în funcţiune a metroului, vom avea 164.000 de călători pe zi şi cu 29.000 de maşini mai puţine în oraş”, a mai spus Emil Boc.Spre comparaţie, în Bucureşti, în luna aprilie, traficul mediu a fost de 339.000 de pasageri pe zi.Cluj-Napoca va deveni astfel primul centru regional al României cu metrou după Bucureşti şi intră în linie dreaptă pentru a forma o zonă metropolitană cu peste un milion de locuitori, în condiţiile în care oraşul a atras în ultimii ani investiţii atât în producţie, cât şi în imobiliare şi mai ales în IT.Bravo. Emile! Mic, mic, da’ voinic!

IN INCHEIERE, CATEVA CURIOZITATI!

În Antarctica, există un lac subglaciar care a fost izolat de restul lumii timp de peste un milion de ani.

  • La nivel mondial, există mai multe specii de copaci decât de mamifere.
  • Pe Pământ, există aproximativ 1,6 milioane de kilometri pătrați de teren folosit pentru plantații de cafea.
  • Luna nu are atmosferă și, prin urmare, nu poate susține viața așa cum o cunoaștem.
  • Cartofii nu erau considerați comestibili în Europa până în secolul al XVIII-lea.
  • Vulcanii pot avea erupții de lave care curg ca apă, numite erupții de lava pahoehoe.
  • Cimpanzeii pot învăța să folosească unele instrumente, cum ar fi ramuri sau pietre, pentru a obține hrana.
  • Muntele Everest crește cu aproximativ 4 mm în înălțime în fiecare an din cauza forțelor tectonice.
  • Pinguinii își propun să aibă un singur partener pe viață.
  • Focurile de artificii au fost inventate în China în secolul al IX-lea.
  • În prezent, există aproximativ 7000 de limbi vorbite în lume.
  • Cel mai înalt turn de cărți din lume are o înălțime de 19,68 metri și se află în Argentina.
  • Albinismul poate apărea la o varietate de animale, inclusiv la gorile și șerpi.
  • Acvilele pot zbura până la altitudini de peste 10.000 de metri.
  • În jurul Pământului există aproximativ 8,7 milioane de specii de organisme.
  • Scara de Richter, folosită pentru a măsura magnitudinea cutremurelor, este o scară logaritmică.
  • Iguanele pot regenera coada pierdută.
  • În anul 2006, Pluto a fost retrogradată la statutul de planetă pitică.
  • Un fulger poate ajunge la o temperatură de aproximativ 30.000 de grade Celsius.
  • Vulturii pot detecta urmele de urină ale animalelor de la distanțe mari.
  • Oamenii au descoperit aproximativ 10% din speciile de pe Pământ.
  • Algele pot produce aproximativ jumătate din oxigenul atmosferic de pe Pământ.
  • Rechinii au existat pe Pământ cu mult înaintea dinozaurilor.
  • La nivel global, în fiecare an, oamenii consumă aproximativ 400 de miliarde de căni de cafea.
  1. Oceanele de pe Pământ conțin aproximativ 20 de milioane de tone de aur dizolvat.
  2. Vulturii păreau a fi în mod inerent atrași de obiectele strălucitoare și s-au înregistrat cazuri în care au furat obiecte strălucitoare, cum ar fi bijuterii.
  3. Peștele electric poate genera șocuri electrice suficient de puternice pentru a paraliza sau ucide prada.
  4. Căpșunile nu sunt, de fapt, fructe, ci multiple mici fructe crescute împreună pe suprafața unei tulpini.
  5. Lebăda trompetistă are cea mai lungă gât dintre toate speciile de păsări și poate ajunge să aibă până la 1,5 metri lungime.
  6. Există o specie de melc de mare, numită „conusul geografic”, care poate înțepa și ucide un om cu veninul său.
  7. Unica apă potabilă naturală din deșertul Sahara este adusă de vânturi puternice în forma unor ploi rare și scurte.
  8. Cocoșul de munte din Noua Zeelandă nu poate zbura, dar are un cântec extrem de puternic și amplu, auzit de la distanțe mari.
  9. Termitele pot construi structuri atât de mari încât pot fi văzute din spațiu.
  10. Găurile negre sunt atât de masive și de puternice încât nimic, nici măcar lumina, nu poate scăpa de ele.
  11. Orchideele pot dezvolta flori atât de mici încât acestea devin vizibile doar prin microscop.
  12. Elefanții pot comunica între ei folosind infrasunete, sunete pe care urechile noastre nu le pot detecta.
  13. În fiecare an, copacii din pădurile tropicale absorb suficient dioxid de carbon pentru a compensa emisiile de carbon generate de toate autovehiculele din lume.
  14. Există pești care pot trăi în apele adânci ale oceanelor, unde presiunea este de peste 1000 de ori mai mare decât presiunea atmosferică normală.
  1. Un fulger poate dura mai puțin de o secundă, dar poate genera energie suficientă pentru a alimenta o locuință timp de o lună.
  2. Pe Marte, se găsește cel mai înalt munte din sistemul solar, Olympus Mons, care are o înălțime de aproximativ 25 de kilometri.
  3. Există plante carnivore care pot digera și consuma nevertebrate precum insecte și șerpi mici.
  4. Rechini albi pot înota cu viteze de până la 56 km/h, făcându-i unii dintre cei mai rapizi pești din ocean.
  5. Coala koala doarme în medie 20 de ore pe zi, având un regim de somn extrem de lung.
  6. Într-un an, albinele polenizează suficiente flori pentru a produce aproximativ 900 de kilograme de miere.
  7. Sistemul solar înconjoară centrul Căii Lactee cu o viteză de aproximativ 828.000 de kilometri pe oră.
  8. Sângele unei limbi de furnică este atât de puternic încât poate transporta un obiect de 50 de ori mai greu decât greutatea lor.
  9. O meduză numită Turritopsis dohrnii este capabilă să se regenereze complet și să revină la stadiul de copil, făcându-se practic nemuritoare.
  10. Un singur fulger poate genera suficientă energie pentru a încărca aproximativ un milion de telefoane mobile.
  11. Păianjenii pot produce fire de pânză de până la 25 de ori mai rezistente decât sârma de oțel.
  12. Girafele pot dormi doar 30 de minute pe zi și în bucăți scurte de câteva minute la un moment dat.
  13. Când atinge suprafața apei, un fulg de zăpadă poate călători cu o viteză de până la 3,2 km/h.
  14. Trestia de zahăr poate crește până la o înălțime de 6 metri în doar câteva luni, făcând-o una dintre cele mai rapide plante de creștere din lume.
24.05.2023
FAPTUL DIVERS

ADIO AJUTOR PENTRU CALDURA!

UE strange cureaua! Prima recomandare este aceea de a derula politici fiscale în conformitate cu Recomandarea Consiliului din 18 iunie 2021, având ca scop încheierea situaţiei de deficit public excesiv în România până în 2024, şi întărirea poziţiei externe a României.
În acest sens, Comisia Europeană recomandă României să pună capăt măsurilor de sprijin pentru preţurile la energie, până la finele acestui an, şi să utilizeze economiile rezultate astfel pentru reducerea deficitului. „În situaţia în care noi majorări de preţuri la energie vor necesita implementarea de măsuri de sprijin, acestea ar trebui să fie concentrate pe protejarea gospodăriilor şi firmelor vulnerabile, să fie accesibile din punct de vedere fiscal şi să păstreze stimulentele pentru economisirea energiei”, se arată în recomandările emise miercuri de Comisia Europeană.
De asemenea, România trebuie să menţină investiţiile publice şi să asigure o absorbţie eficientă a granturilor din Mecanismul de redresare şi rezilienţă dar şi a altor fonduri europene, mai ales pentru a susţine tranziţia ecologică şi digitală. Pentru perioada de după 2024, România ar trebui să urmeze o strategie fiscală pe temen mediu de consolidare graduală şi sustenabilă, combinată cu investiţii şi reforme care să permită o creştere sustenabilă mai mare şi o poziţi fiscală prudentă.Batranii sunt avantajati! Ei sunt obisnuiti cu frigul de pe vremea lui Ceausescu!

SE BAGA SI ROMANIA IN SEAMA!

România are, începând de miercuri, un Consiliu ştiinţific şi de etică în Inteligenţa Artificială, consultativ, în coordonarea Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID), un for de specialişti de renume ce îşi pot oferi expertiza în folosul Guvernului, pentru dezvoltarea domeniului IA din ţara noastră, potrivit Agerpres. „Consiliul se va axa pe crearea şi implementarea unui mediu sigur şi etic pentru domeniul de IA în România, susţinând decidenţii cu propuneri de reglementări corespunzătoare, cât şi opinii pe teme precum prejudecăţi, securitatea datelor, folosirea IA în securitate şi respectarea legislaţiei, punând accent pe protejarea drepturilor de confidenţialitate, libertăţilor civile, precum şi drepturilor fundamentale”, susţine sursa citată.Acum, daca e o paine de mancat, se vor gasi rapid si cateva guri hamesite!

PAPARUDELE AU FACUT PRAPAD IN SPANIA!

Ploile torențiale au provocat inundații majore în Spania. Pompierii și localnicii din zona de sud-est au muncit toată noaptea să scoată apa din case .Ploile torențiale au provocat inundații majore în Spania. Pompierii și localnicii din zona de sud-est au muncit toată noaptea să scoată apa din case.În Cartagena, apă a intrat subsoluri, garaje și a inundat locuințele aflate la parterul blocurilor.”Eu locuiesc aici din ianuarie și este o rușine că în Murcia de fiecare dată când plouă, apa se scurge și inundă tot. Pentru că nu au luat măsuri eficiente pentru a evita asta. Acum trebuie să văd dacă compania de asigurări va acoperi daunele”, povestește un localnic.Multe mașini au fost luate de ape și au rămas în mijlocul străzilor.În Comunitatea Valenciană, drumurile s-au transformat în râuri. Cea mai afectată a fost sudul provinciei Alicante unde a fost cod roșu de furtuni.Ploile vor continua toată săptămâna, însă pe arii mai restrânse.Asa va trebuie! V-ati rugat de ploaie, v-a dat Dumnezeu ploaie!

PRIGOJIN O SPUNE PE-A DREAPTA!

Liderul grupului privat de mercenari Wagner din Rusia, Evgheni Prigojin, spune că planul Moscovei de „demilitarizare” a Ucrainei prin invazia sa pe scară largă a eșuat, transformând în schimb armata vecină într-una dintre „cele mai puternice din lume”, aducând Rusia în pragul unei revolte în masă a soldaților săi. Într-un interviu acordat analistului politic pro-Kremlin, Konstantin Dolgov, a cărui versiune integrală a fost publicată pe 24 mai, Prigojin, un apropiat al președintelui Vladimir Putin, a amintit că atunci când Moscova și-a lansat invazia Ucrainei în februarie anul trecut, Kremlinul a numit-o „operațiune militară specială pentru demilitarizarea și denazifarea Ucrainei”. Aproximativ 15 luni mai târziu, Occidentul nu doar că nu s-a arătat plictisit de război, dar nici nu și-a retras sprijinul acordat Ucrainei, care nu doar că a opus o rezistență fermă, dar mai și pregătește acum o contraofensivă, a spus șeful Wagner.
Prigojin, în vârstă de 61 de ani, a spus că conducerea militară a Rusiei i-a lăsat de izbeliște de multe ori în timpul războiului, ceea ce a dus la eșecuri, cum ar fi incursiunea transfrontalieră din această săptămână pe teritoriul rus de către forțele care luptă împotriva Rusiei și pierderi mari de trupe, incluzând 20.000 de soldați Wagner în timpul luptei de la Bahmut, care durează de câteva luni în estul Ucrainei.„Armata Ucrainei are acum un nivel ridicat de abilități organizatorice, un nivel înalt de pregătire, un nivel înalt de inteligență. Au diferite tipuri de arme și, ceea ce este cel mai important, pot lucra cu ușurință și cu succes cu toate sistemele sovietice, cu sistemele NATO”, a spus Prigojin, care s-a plâns că aparatul de apărare al Rusiei nu își susține luptătorii, care au jucat un rol cheie în puținele victorii revendicate de Rusia în timpul conflictului.
Comunicatele de presă frecvente și dure ale lui Prigojin și criticile sale deloc reținute și insultele la adresa înalților oficiali ruși și a militarilor au devenit o marcă personală, determinându-i pe unii să speculeze că omul de afaceri legat de Kremlin adăpostește ambiții politice care ar putea include chiar provocarea lui Putin.
În ultimele luni, în timp ce grupul său de mercenari, așa-zis privat, a suportat greul luptei acerbe din Bahmut și din jurul său, Prigojin a ieșit în lumina reflectoarelor. Compania sa a lansat videoclipuri în care îl înfățișează personal vizitând închisori pentru a recruta condamnați care să lupte în Ucraina și făcând turul străzilor cucerite din Bahmut, uneori pline cu cadavre. Videoclipurile sale au îngrozit lumea, imagini care au devenit o parte integrantă a mărcii Prigojin și a schimbării brutale pe care a suferit-o cultura politică rusă de când Putin a invadat Ucraina.
În interviu, Prigojin și-a reiterat criticile anterioare la adresa principalilor oficiali ai apărării țării, acuzându-i pe ministrul Apărării Serghei Șoigu și pe șeful Statului Major General al Forțelor Armate Ruse, Valeri Gherasimov, de neprofesionalism și corupție, care au dus la pierderea trupelor rusești în Ucraina.
Prigojin a criticat, de asemenea, și elita Rusiei, care le-a permis propriilor copii să se sustragă de la mobilizare și „să se bucure de viață și să se distreze în Dubai și în alte părți”, sugerând că războiul din Ucraina ar putea duce la „ceea ce s-a întâmplat în 1917” în Rusia, adică o revoltă în masă a soldaților și la refuzul lor de a lua parte la Primul Război Mondial, care a dus la Revoluția Rusă.„Suntem într-un asemenea punct încât am putea pierde Rusia – asta este principala problemă. Trebuie să impunem legea marțială”, a spus el, concluzionand că „scenariul pentru noi nu va fi bun, și de aceea trebuie să ne pregătim pentru un război anevoios”.Credem ca nu e departe ziua in care Prigojin o sa cada pe fereastra, chiar daca sta la subsol!

CURIOZITATI NOSTIME

  • În medie, o persoană petrece aproximativ 6 luni din viață așteptând la semafor.
  • Până în prezent, au fost vândute mai multe exemplare de Lego decât de populația mondială.
  • Un cuc îngrașă cu aproximativ șase ori greutatea sa în timpul iernii.
  • Maimuțele se pot scărpina în locuri greu accesibile folosind bețele de bambus.
  • În medie, o persoană produce suficientă salivă într-o viață pentru a umple două bazine de înot.
  • Nu există curent electric în baloanele cu heliu, așa că nu le folosi pentru a aprinde becul.
  • Vacile răspund la nume și își formează grupuri sociale strânse cu alți bovine preferați.
  • Pinguinii pot sări de până la șase ori înălțimea lor în aer.
  • Când fluturașii beau nectar, gustul acestuia trece prin picioarele lor.
  • Veverițele uită unde își ascund aproximativ jumătate dintre alunele pe care le stochează.
  • Puii de hipopotam înotă și se odihnesc pe spatele mamelor lor.
  • O persoană obișnuită petrece aproximativ șase luni din viață în căutarea lucrurilor pierdute.
  • Câinii au abilitatea de a detecta cancerul și alte boli în oameni.
  • Delfinii pot recunoaște și își amintesc chipurile altor delfini pentru mulți ani.
  • Vaca poate urca scări, dar nu le poate coborî.
  • Când îți muști limba, nu simți durerea deoarece creierul tău o ignoră.
  • Câinii au lătrat evoluat ca un mod de a comunica cu oamenii, nu cu alți câini.
  • O persoană obișnuită are aproximativ 1.460 de vise pe an.
  • Râsul în exces poate provoca decesul unei persoane.
  • Căpușele pot trăi până la 18 ani fără să mănânce.
  • Puii de flamingo au culoarea gri și devin roz datorită hranei lor.
  • Nu există sunet în spațiu deoarece nu există aer pentru a transmite undele sonore.
  • Aricii pot adormi pentru aproximativ șase luni în timpul iernii.
  • Porcușorii de Guineea nu sunt nici porci, nici din Guineea – sunt rozătoare și provin din America de Sud.
  1. ·  Elefanții pot recunoaște și își amintesc chipurile altor elefanți și timp de mai mulți ani. În fiecare an, mai mulți oameni sunt mușcați de țânțari decât cei care sunt atacați de rechini.
  2. Unele specii de broaște pot sări de până la 20 de ori lungimea corpului lor.
  3. Koala nu bea apă și obține tot lichidul necesar din frunzele de eucalipt pe care le consumă.
  4. Ochii unei struți sunt mai mari decât creierul lor.
  5. Cartofii dulci pot fi transformați într-un combustibil alternativ pentru mașini.
  6. În timpul vieții lor, oamenii produc suficientă bărbie pentru a face aproximativ 25 de bănuți.
  7. Unele specii de lilieci dorm cu capul în jos.
  8. Pisicile pot face până la 100 de sunete diferite, în timp ce câinii pot face aproximativ 10.
  9. Numele complet al lui Barbie este Barbara Millicent Roberts.
  10. Există o insulă în Japonia numită „Okunoshima”, cunoscută și ca „Insula Iepurilor”, unde populația de iepuri este mai mare decât cea a oamenilor.
  11. Stridiile pot schimba genul în funcție de nevoile lor reproductive.
  12. Bebelușii panda sunt atât de mici încât mamele lor trebuie să-i hrănească cu seringa.
  13. Pinguinii pot să danseze înainte și înapoi în timpul curtării.
  14. Se estimează că există mai multe găini pe Pământ decât oameni.
  15. Numele de familie cel mai răspândit în lume este „Wang”.
  16. Există o insulă în Bahamas numită „Insula Porcilor”, unde porcii sălbatici înoată în apele turcoaz.
  17. Unele specii de furnici se luptă cu alte colonii de furnici prin organizarea unor „războaie” în masă.
  18. În Franța, este ilegal să numești un porc Napoleon.
  19. Când cățelușii se joacă între ei, adesea fintează lupta, ca să-și antreneze abilitățile de supraviețuire.
  20. Călătoria cu avionul este mai sigură decât călătoria cu mașina.
  21. Fiecare floare de cârnat are un număr impar de petale.
  22. În medie, o persoană râde de aproximativ 15-20 de ori pe zi.
  23. Un pepene verde este alcătuit aproximativ 92% apă.
  24. Când strănuți, toate funcțiile corpului încetează pentru o clipă, inclusiv inima.
23.05.2023
FAPTUL DIVERS

HOP SI SINDICALISTII DIN SANATATE!

Peste 150 de sindicalişti ai Federaţiei Sanitas au pichetat marţi Ministerul Sănătăţii, vor relua pichetul pe 8 iunie iar, în caz de eșec, amenință cu greva generală pe 15 iunie.„Revendicările sunt: aplicarea în totalitatea legii salarizării, plata sporurilor la nivelul anului 2023, asigurarea voucherelor de vacanță și creșterea normei de hrană. Plus negocierea contractului colectiv de muncă”, a declarat jurnaliștilor Viorel Hușanu, președintele Sanitas București.O asistentă care are un spor de 85%, la un salariu de aproape 4.000 de lei, poate câștiga până la 5.000, 5.500, poate chiar 6.000 de lei, spune președintele Federației Sanitas, Leonard Bărăscu. „Dar asta cu sporuri, cu continuitate, cu program neîntrerupt, care oricum acel spor nu e plătit la salariul la zi, ci la nivelul anului 2018, ca și gărzile medicilor”, a explicat el.Sindicaliștii spun că vor continua calendarul protestelor, dacă nu le sunt soluționate revendicările.Pe 8 iunie au programat o nouă pichetare și, în caz de eșec, pe 15 iunie este anunțată greva generală.Bărăscu s-a arătat nemulțumit de „rotativa asta (rotația premierului în coaliția de guvernare – n.r.)”, care, în opinia sa „strică totul, nu mai știi cui să te adresezi”.Federația a publicat pe pagina sa un mesaj de susținere a grevei sindicatelor din învățământ.„Federaţia Sanitas din România, organizaţie sindicală reprezentativă la nivelul sectoarelor de activitate sănătate și cel de asistență socială, având peste 100.000 de membri de sindicat, susține acțiunile organizate de federațiile sindicale din învățământ și consideră juste revendicările pentru care acestea au declanșat conflictul colectiv de muncă. Considerăm că un Guvern care tratează cu indiferență cele două sisteme vitale ale unei națiuni – Sănătatea și Învățământul – este un Guvern care trebuie urgent să își revizuiască politicile sau să plece!”Solutia e simpla: sa intre si Guvernul in greva!

PIDOSNICII LUATI IN BRATE DE CEDO!

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat, marți, o hotărâre prin care România trebuie să recunoască căsătoriile între persoane de același sex. Sentința a fost dată în cazul Buhuceanu și Ciobotaru și alte 20 de familii împotriva României.Hotărârea vine la patru ani după ce 42 de persoane au dat în judecată statul român din cauza lipsei de recunoaștere și protecție legală pentru familiile lor, anunță Asociația ACCEPT.Speța în care este inclusă și România este aceeași în care CEDO s-a pronunțat încă din luna ianuarie împotriva Rusiei în cazul Fedotova vs. Rusia, caz care viza refuzul Rusiei de a recunoaște și proteja familiile formate din persoane de același sex.În sentința de marți, CEDO a constatat că, în cazul Buhuceanu și Ciobotaru, România a încălcat Articolul 8 al Convenției, care protejează viața de familie, în cazul celor 42 de petenți.Ca urmare, România trebuie să adopte o formă juridică de recunoaștere a familiilor formate din persoane de același sex.În sentință, CEDO subliniază că aceste familii au nevoie urgent de o formă de recunoaștere, care să le ofere acestor familii drepturi egale și să creeze un cadru legal care să protejeze traiului în comun al acestor cupluri.CEDO l-ar condamna si pe Dumnezeu pentru ce le-a facut celor din Sodoma si Gomora!

NU PENSII SPECIALE, NU ARMATA, NU SRI, NU SIE, NU MAGISTRATI!

Eliminarea pensiilor speciale ar duce la retragerea a 10% dintre militari și a 11% dintre magistrați . La SRI, 22 de angajați s-ar putea pensiona înainte de intrarea în vigoare a legii. STS și MAI, deși fac lobby public pentru păstrarea pensiilor speciale, țin datele despre angajați la secret. Președintele PSD Marcel Ciolacu declara, în urmă cu două luni, că România nu poate să aplice „ad litteram” măsurile de reformă a pensiilor speciale asumate în PNRR, deoarece acest lucru ar depopula ministerele Apărării, de Interne, Justiția și serviciile secrete și ar afecta astfel activitatea acestor instituții.Am întrebat ministerul Apărării, ministerul de Interne, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Serviciul Român de Informații (SRI) și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) câți dintre angajații acestora îndeplineau condițiile de pensionare pe 24 martie 2023, data la care am trimis cereri pe baza legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.Cifrele furnizate de ministere și servicii arată o situație de mijloc. Nu este mic numărul celor care ar putea ieși brusc la pensie, speriați de noile condiții, dar nici nu ar rămâne sistemele de forță fără angajați. Incepem sa credem ca doar pensiile speciale ne mai tin statul la suprafata!

REGELE CHARLES ISI VIZITEAZA MOSIA DIN ROMANIA

Vizita monarhului britanic în România a fost planificată în mare secret, cu câteva luni înainte de încoronarea care a avut loc pe 6 mai la Londra.CAMELIA CSIKI, jurnalist TVR: Încoronarea Regelui Charles deschide o nouă eră și este un moment istoric pentru întreaga lume, fie că vorbim despre țări monarhice sau că vorbim despre republici, dar este un moment deosebit de important și pentru România. O țară despre care Regele Charles a declarat că o iubeste, îi admiră frumusețile și o păstrează în suflet.Este pentru prima oară când Regele Charles al III-lea vine în ţara noastră şi nu se întâlneşte cu Familia Regală a României, cu care se înrudeşte, pentru că Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu vor fi în Iordania, la nunta anului, cea dintre Principele Moştenitor al Regelui Abdullah cu prinţesa Arabiei Saudite.Președintele Klaus Iohannis îl va primi oficial pe Regele Charles la Palatul Cotroceni, apoi monarhul britanic va petrece o scurtă vacanță în Transilvania, unde se poate plimba pe dealurile împădurite din Valea Zălanului și poate picta lângă casa din Viscri.Daca nu muta capitala Angliei la Viscri, mare minune!

CURIOZITATI DIN TOATE DOMENIILE!

Istorie:

  1. Cea mai veche civilizație cunoscută este cea sumeriană, care a apărut în jurul anului 4500 î.Hr.
  2. Marele Zid Chinezesc are o lungime de aproximativ 21.196 de mile (34.000 de kilometri).
  3. Cleopatra, regina Egiptului, a fost cunoscută pentru frumusețea și inteligența sa remarcabilă.
  4. Mona Lisa, faimoasa pictură realizată de Leonardo da Vinci, a fost furată în anul 1911 și recuperată în 1913.
  5. Războiul Rece a fost perioada de tensiune politică și militară între Statele Unite și Uniunea Sovietică, care a durat aproximativ de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial până la începutul anilor ’90.

Geografie:

  1. Muntele Everest, situat în lanțul muntos Himalaya, este cel mai înalt munte de pe Pământ, având o altitudine de 29.029 de picioare (8.848 de metri).
  2. Oceanul Pacific este cel mai mare ocean de pe Pământ, ocupând aproximativ o treime din suprafața totală a planetei.
  3. Sahara este cel mai mare deșert cald din lume, având o suprafață de aproximativ 9 milioane de kilometri pătrați.
  4. Insula Islanda este cunoscută pentru peisajele sale spectaculoase, inclusiv gheizere, cascade și vulcani activi.
  5. Lacul Baikal din Rusia este cel mai adânc lac de pe glob, ajungând la o adâncime de 5.387 de picioare (1.642 de metri).

Zoologie:

  1. Elefanții sunt considerați cel mai mare mamifer terestru de pe Pământ.
  2. Chameleonii pot schimba culoarea pielii lor pentru a se camufla și pentru a comunica cu alți chameleonii.
  3. Girafele au gâtul lung și pot atinge înălțimi de până la 5,5 metri.
  4. Lemurienii sunt endemici pentru insula Madagascar și sunt cunoscuți pentru mișcările lor agile și coada lungă.
  5. Delfinii sunt mamifere marine inteligente și comunică între ei folosind sunete specifice.

Matematică:

  1. Numărul Pi (π) este o constantă matematică nedefinită care reprezintă raportul dintre circumferința unui cerc și diametrul său.
  2. Teorema lui Pitagora afirmă că într-un triunghi dreptunghic, pătratul lungimii hipotenuzei este egal cu suma pătratelor lungimilor celor două catete.
  1. Numerele Fibonacci sunt o secvență în care fiecare număr este suma celor două numere precedente în secvență (exemplu: 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, etc.).
  2. Teorema lui Fermat afirmă că nu există soluții întregi nenule pentru ecuația x^n + y^n = z^n, atunci când n este un număr întreg mai mare decât 2.
  3. Numerele prime sunt numere naturale mai mari decât 1, care sunt divizibile doar cu 1 și cu ele însele.

Botanică:

  1. Orhideele sunt cunoscute pentru frumusețea și diversitatea lor și sunt considerate unele dintre cele mai vechi plante de pe Pământ.
  2. Planta carnivora Venus Flytrap (Dionaea muscipula) atrage și capturează insectele folosind frunzele sale speciale.
  3. Bamboo este o plantă care crește rapid și este una dintre cele mai durabile și versatile plante din lume.
  4. Planta Rafflesia arnoldii este cea mai mare floare parazită și poate atinge dimensiuni de peste 1 metru în diametru.
  5. Arborele Secoia gigantă (Sequoiadendron giganteum) este considerat unul dintre cei mai mari și mai masivi arbori de pe Pământ.

recii antici au inventat Jocurile Olimpice și primele competiții s-au desfășurat în anul 776 î.Hr.

  1. La sfârșitul secolului al XV-lea, exploratorul Cristofor Columb a descoperit America crezând că a ajuns în India.
  2. În anul 1789, a început Revoluția Franceză, eveniment major care a dus la căderea monarhiei franceze.
  3. La 20 iulie 1969, Neil Armstrong a devenit primul om care a pășit pe Lună, fiind parte a misiunii Apollo 11.
  4. Primul război mondial a avut loc între anii 1914 și 1918, implicând numeroase națiuni și având consecințe devastatoare.

Geografie: 6. Cascadele Niagara, situate între Canada și Statele Unite, sunt printre cele mai celebre cascade din lume.

  1. Insula Cipru este locul în care se crede că a apărut primul vin produs de om, acum aproximativ 6.000 de ani.
  2. Marea Moartă, situată între Israel și Iordania, este cea mai sărată mare din lume și are o salinitate extrem de ridicată.
  3. Insula Islanda are aproximativ 130 de vulcani, dintre care mulți sunt încă activi.
  4. Amazonul este cel mai mare fluviu din lume în ceea ce privește debitul de apă.

Zoologie: 6. Fluturele Monarh migrează pe distanțe lungi, parcursul lor putând ajunge la peste 4.000 de mile (6.400 de kilometri).

  1. Panda roșie, nativă din regiunile montane din Asia, este cunoscută pentru blana sa groasă și aspectul său adorabil.
  2. Rechinul Mare Alb poate atinge viteze de până la 60 de mile pe oră (97 de kilometri pe oră).
  3. Koala nu bea apă în mod obișnuit, deoarece majoritatea necesităților sale de hidratare sunt satisfăcute prin consumul de frunze de eucalipt.
  4. Elefantul de mare din sud este cel mai mare animal pe uscat, având masculii o greutate de până la 8.800 de kilograme.

Matematică: 6. Conjectura lui Goldbach afirmă că orice număr par mai mare decât 2 poate fi exprimat ca sumă a două numere prime.

  1. Numărul eulerian, notat cu e, este o constantă matematică importantă și aproximativ egală cu 2,71828.
  1. Teorema lui Gödel, formulată de matematicianul Kurt Gödel, arată că într-un sistem formal suficient de puternic, există afirmații care sunt adevărate, dar nu pot fi demonstrate în cadrul acelui sistem.
  2. Numărul de Aur, reprezentat prin simbolul φ (fi), este o constantă matematică irațională care apare în mod frecvent în natură și în artă.
  3. Matematicianul indian Bhaskara a dezvoltat ceea ce acum este cunoscut sub numele de ecuația Bhaskara, folosită pentru rezolvarea ecuațiilor de gradul doi.
  4. Paradoxul lui Zeno este o serie de paradoxuri formulate de filosoful grec Zeno, care explorează ideea că mișcarea este o iluzie.
  5. Numărul π (pi) este un număr irațional și transcendent, cu o infinitate de cifre zecimale nerepetitive.

Botanică: 6. Florile de cactus se deschid și înfloresc doar pe timpul nopții.

  1. Planta carnivora Nepenthes rajah produce cea mai mare tulpină de capturare dintre toate plantele carnivore, capabilă să prindă insecte de mărimea șoarecilor.
  2. Arborele baobab poate acumula o cantitate impresionantă de apă în trunchiul său, permițându-i să reziste în condiții de secetă.
  3. Planta carnivora Venus Flytrap poate închide frunzele sale în doar 0,1 secunde pentru a prinde insectele care le ating.
  4. Floarea Victoria Amazonica, cunoscută și sub numele de crinul de apă, are frunzele atât de mari încât pot suporta greutatea unui copil mic.

Revoluția Industrială, care a marcat tranziția de la producția manuală la cea industrială, a avut loc în secolul al XVIII-lea în Marea Britanie.

  1. Căderea Imperiului Roman de Apus în anul 476 este considerată un punct de referință în istoria europeană.
  2. Războiul de Independență al Statelor Unite, care a avut loc între anii 1775 și 1783, a dus la formarea Statelor Unite ale Americii.
  3. În anul 1989, Zidul Berlinului, care a devenit un simbol al Războiului Rece, a fost demolat, marcând sfârșitul diviziunii Germaniei.
  4. Primul om care a călătorit în spațiu a fost cosmonautul sovietic Iuri Gagarin, în anul 1961.

Geografie: 11. Insula Bora Bora din Polinezia Franceză este renumită pentru plajele sale cu nisip alb și apele turcoaz.

  1. Parcul Național Yellowstone din Statele Unite este primul parc național din lume și adăpostește o gamă variată de peisaje și faună.
  2. Marele Canion din Statele Unite este una dintre cele mai spectaculoase formațiuni geologice de pe Pământ, cu o lungime de aproximativ 446 de kilometri.
  3. Peninsula Iberică este situată în sud-vestul Europei și este împărțită între Spania și Portugalia.
  4. Insulele Galapagos din Ecuador sunt renumite pentru biodiversitatea lor unică și pentru contribuția lor la teoria evoluției formulată de Charles Darwin.

Zoologie: 11. Octopușul este cunoscut pentru inteligența sa remarcabilă și abilitatea de a se camufla în mediul înconjurător.

  1. Leul este considerat regele junglei datorită poziției sale dominante în ierarhia regatului animal.
  2. Koala petrece aproximativ 20 de ore pe zi dormind, datorită dietei sale cu frunze de eucalipt cu conținut scăzut de energie.
  3. Porcii de Guineea nu sunt nici porci, nici din Guineea; ei sunt rozătoare mici originare din America de Sud.
  4. Rinocerul alb este cel mai mare dintre cele cinci specii de rinoceri și este în pericol critic de dispariție din cauza braconajului.

Matematică: 11. Numărul e (2,71828…) este o constantă matematică importantă care apare în calculul creșterii exponențiale.

  1. Numărul i este unitatea imaginară, definită ca rădăcina pătrată a numărului -1.
  1. Funcția exponențială este una dintre cele mai importante funcții matematice și este folosită într-o varietate de domenii, inclusiv în creșterea și descreșterea exponențială.
  2. Teorema lui Thales afirmă că, dacă trei puncte sunt situate pe o dreaptă și unul dintre acestea formează un unghi drept cu dreapta respectivă, atunci celelalte două puncte vor forma și ele un unghi drept cu dreapta.
  3. Numărul de aur (φ) este un număr irațional care apare în mod frecvent în proporțiile și formele din natură, precum și în artă și arhitectură.
  4. Formulele lui Viète sunt relații matematice care leagă coeficienții și rădăcinile unei ecuații polinomiale.
  5. Matricea este o structură matematică formată dintr-un tabel bidimensional de elemente, folosită în algebra liniară și în alte domenii.

Botanică: 11. Plantele de cactuși pot supraviețui în condiții extreme de secetă, deoarece au adaptări speciale care le permit să stocheze apă în tulpini și frunze.

  1. Copacul Baobab din Africa este cunoscut pentru formele sale neobișnuite, cu tulpina groasă și aspectul său caracteristic.
  2. Orhideele sunt unele dintre cele mai diverse și mai frumoase flori din lume, existând peste 25.000 de specii cunoscute.
  3. Plantele de orez cresc în principal în terenuri inundate și sunt o sursă importantă de hrană pentru o mare parte a populației globului.
  4. Florile de lotus au o semnificație spirituală profundă în multe culturi și sunt asociate cu puritatea și iluminarea.
22.05.2023
FAPTUL DIVERS

NE VOM PENSIONA PE LUMEA CEALALTA!

Vârsta de pensionare va crește treptat până la 65 de ani, iar contributivitatea va fi un criteriu pentru întreaga perioadă de muncă, a anunțat luni ministrul Muncii, Marius Budăi, după discuțiile avute la Bruxelles cu reprezentanții Comisiei Europene.El a spus că, la Bruxelles, s-au stabilit „câteva criterii și principii cu Comisia Europeană pentru a putea fi îndeplinit jalonul pensiilor speciale” și a dat asigurări că modificările vor fi făcute treptat.În final, vârsta de pensionare va crește treptat până la 65 de ani, „în conformitate cu sistemul public de pensii. Astfel, fiecare om care lucrează în România, va trebui să fie echivalent, să nu fie deosebiri între cei care lucrează în anumite sisteme și cei care lucrează în sistemul public de pensii și vor avea o vârstă de pensionare până la vârsta de 65 de ani, așa cum este prevăzută gradual și în legea din sitemul public de pensii”, a declarat ministrul Marius Budăi, luni, într-o conferință de presă susținută la sediul Guvernului.În prezent, bărbații se pensionează la 65 de ani, iar femeile la 63, cu excepția categoriilor „speciale”, care primesc pensii speciale și se pot pensiona și la 40 de ani.
Budăi a explicat că pensia va fi calculată prin raportare la întreaga perioadă de contribuții, nu doar o anumită perioadă de contributivitate, astfel încât la finalul acestei perioade, să se ajungă treptat, ca raportarea să fie făcută la întreaga perioadă.„A fost îmbucurător că am reușit să obțin aceste principii, astfel încât să avem jalonul îndeplinit. Joi, toate informațiile vor fi publice. Vă garantez că cele convenite cu Comisia Europeană vor fi respectate”, a mai declarat Budăi.El a exclus scăderea pensiilor aflat în prezent în plată, dar a spus că pensiile care depășesc venitul aflat în activitate vor fi afectate, fără a afecta partea de contributivitate. „Nicio pensie nu va depăși venitul aflat în activitate”, a spus Budăi.De asemenea, vor fi eliminate din categoria specială a pensiei pentru magistrați, categoriile profesionale asimilate magistraților și va fi schimbat regimul de pensionare a diplomaților, pentru care va crește vârsta de pensionare și, implicit, perioada de contributivitate.„Principiul noilor legi este că nu vor mai fi deosebiri atât de mari. Va fi o trecere treptată”, a spus ministrul.Simplu!Cei “alesi” se vor putea pensiona chiar inainte de a se angaja, iar prostimea , dupa trecerea in nefiinta!

MARK ZUCKERBERG VA TREBUI SA BAGE MANA ADANC IN BUZUNAR!

Compania Meta a fost amendată cu 1,2 miliarde de euro pentru încălcarea regulilor de protecție a datelor din Uniunea Europeană. Facebook, care ține de Meta, este obligat să oprească transferul de date ale utilizatorilor europeni către Statele Unite.Decizia din acest caz se referă doar la Facebook și nu la celelalte companii Meta, Instagram și WhatsApp.Compania a anunțat că va contesta decizia autorităților irlandeze, iar că serviciile Facebook în Europa nu vor fi afectate pe termen scurt.Autoritățile din Irlanda, unde se află sediul regional al Meta, au dat în judecată compania pentru procedurile prin care aceștia transferau datele europene către SUA.Cazul a ieșit la lumină după ce datele personale a peste 533 de milioane de utilizatori din mai mult de 100 de țări au fost găsite pe un site de hackeri.Autoritățile europene consideră că acest transfer de date le-ar permite celor din guvernul american să acceseze informațiile europenilor. Acest lucru ține de o hotărâre judecătorească UE, conform căreia datele transmise în SUA nu sunt protejate suficient de bine de agențiile de inteligență americane.Autoritățile europene și cele americane sunt în cursul de a negocia un acord bilateral cu privire la procesarea datelor europene, care se bucură de un grad mai mare de protecție sub jurisdicția UE. Nu-i bai! Are balta peste!

VACANTA SI MAI MARE!

Greva generală din Educație a adus o vacanță neașteptată pentru elevi, dar și provocări pentru părinți, obligați să găsească soluții ca să-i știe pe copii în siguranță. În Capitală, dar și în alte orașe, parcurile au fost pline încă de dimineață.În unele școli au fost profesori care au mai ţinut câte o oră, două. Apoi au lăsat elevii să plece acasă.Mulți părinți au fost nevoiți să își ia concediu pentru a putea sta cu copiii acasă.Parcurile au fost pline de bunici care au avut grijă de nepoți. Îi susțin pe profesori, dar cred că ar trebui găsită o soluție pentru supravegherea copiilor în cadrul școlilor.Prinși la mijloc alături de copii, părinții au un mesaj atât pentru greviști, cât și pentru guvernanți.Iulian Cristache, Federația Asociațiilor de Părinți: Domnilor profesori, vă susținem în tot acest demers.Noi suntem o federație de părinți, susţinem în tot acest demers şi faptul că ei doreau să fie informaţi din timp, să ştie cum să procedeze pentru ziua de luni era un drept absolut legitim. Solicităm Guvernului României să găsească soluţiile necesare, astfel încât elevii să se întoarcă 100% în bănci.Uite ca au parte si copiii de o bucurie din partea Guvernului!

LITORAL PENTRU TOTI/PENTRU BUNICI SI NEPOTI!

A început programul „Litoralul pentru toți”. Turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile de la Marea Neagră la prețuri cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. Primii turiști s-au bucurat, azi, de briză și s-au relaxat pe plajă. Cea mai ieftină ofertă începe de la aproximativ 40 de lei de persoană, pe noapte, într-o unitate de cazare de trei stele din Eforie Nord.Primele persoane care și-au rezervat din timp pachetele turistice s-au bucurat deja de briză și soare.Ștefan Necula director agenție de turism: Începe cu tarife de la 69 de lei pe noapte la trei stele în Eforie nord. Credem că aveste tarife sunt foarte bune, iar horelurile deschise deja au grad de ocupare foarte bun.Deocamdată, pe litoral sunt deschise 50 de hoteluri. Până la 1 iunie însă se vor deschide toate.Daniela Stănică, șef recepție hotel: Uu început să achiziționeze bilete și să vină pe litoral. Acum, la noi, este 160 de lei camera, deci 80 de persoană, iar după 1 iunie va fi 180 ce lei.Prin programul ”Litoralul pentru toți”, turiștii au la dispoziție aproximativ 4000 de locuri de cazare.25 de hoteluri s-au înscris în program, iar cel mai mic preț este de 40 de lei pe noapte. Unitățile de cazare care nu s-au înscris au prețuri speciale.Sa dai bani, chiar si mai putini, ca sa tremuri pe plaja nu-i o idee prea grozava!

ALINUTA VREA ROTATIVA

Iata ce declara: ”În opinia mea, coaliţia şi-a făcut un deserviciu vorbind public atât de mult despre rotativă în ultimul timp. Eu am evitat să discut public acest lucru în spaţiul public, spunând că se va paraliza administraţia în măsura în care nu ne vom concentra la nevoile societăţii. România are nevoie clar de stabilitate, de continuitate”, a spus preşedintele interimar al Senatului.Alina Gorghiu a precizat că ”PNL a oprit orice discuţie în spaţiul public referitoare la rotativa guvernamentală, discuţii pe care, trebuie să fim sinceri, oricum nu le-a iniţiat PNL, cu precizarea că vom merge mai departe cu negocierile privind programul de guvernare.”În timp ce eu dau aceste declaraţii se fac discuţii cu privire la programul de guvernare de specialişti”; a spus ea. Potrivit liberalei, ”discuţiile despre modalitatea în care se va realiza rotativa cred că pot fi încheiate rapid dacă există voinţă politică, iar această voinţă politică speră că există”.”Ne dorim cu toţii o tranziţie rapidă, iar premierul a anunţat că pe data de 26 mai îşi depune mandatul. ca atare, tranziţia rapidă este foarte importantă, fără să mai facem discuţii publice pentru a nu bloca administraţia. Premierul a anunţat şi va anunţa public când îşi va depune mandatul. E mai puţin importantă ziua”, a mai afirmat Alina Gorghiu.”Eu cred că s-a greşit sau, repet, cred că nu ne-am făcut mari servicii discutând pe multe voci legat de această rotativă, însă discuţiile nu trebuie să mai aibă loc public, dar asta nu înseamnă că discuţiile nu se vor întâmpla”, a mai afirmat senatoarea PNL.Vorbe, vorbe! E lucru stiut ca politicienii isi castiga painea de la gura direct cu gura!

CURIOZITATI

  • În Islanda, există o aplicație numită „Appy Hour” care îți oferă reduceri la baruri în funcție de cât de repede alergi.
  • Un kilogram de pene cântărește mai mult decât un kilogram de fier.
  • În Japonia, există cafenele cu iepuri unde poți savura o băutură în timp ce te joci cu iepurași drăgălași.
  • Un grup de corbi se numește un „ucidere”.
  • Coca-Cola a fost inițial verde.
  • Un studiu a arătat că vacile produc mai mult lapte atunci când ascultă muzică relaxantă.
  • În anul 2006, un bărbat a vândut „întunericul” pe eBay. Cumpărătorul a fost un alt bărbat care a cumpărat o cutie goală.
  • În Antarctica, există un ghețar numit „Blood Falls” (Cascadea de Sânge) care curge cu apă de culoare roșie, datorită prezenței de oxizi de fier.
  • În 1952, Albert Einstein a primit oferta de a fi președintele Israelului, dar a refuzat.
  • Oamenii de știință au descoperit că pisicile pot detecta cutremure cu 10-15 minute înainte să se producă.
  • În 2013, un bărbat a trăit într-un avion Boeing 747 timp de un an, după ce a pierdut locuința.
  • În unele țări, cum ar fi Thailanda, se crede că atingerea capului cuiva este considerată o insultă gravă.
  • În anul 2008, un bărbat a vândut New Zealand pe eBay, deși a fost o glumă și tranzacția nu a fost valabilă.
  • În timpul Prohibiției din SUA, guvernul a început să „ochească” alcoolul industrial cu substanțe chimice pentru a-l face mai toxic și mai puțin atractiv pentru consum.
  • Rechinii nu pot închide ochii, deoarece nu au membrane nictitante, așa cum au majoritatea animalelor.
  • Pinguinii se căsătoresc pentru toată viața și își aleg partenerul cu ajutorul unei pietre.
  • În anii 1800, exista un dispozitiv numit „pălărie pentru protecție împotriva ploii”, care consta într-o umbrelă atașată pe partea de sus a unui tricou.
  • În Norvegia, numele „Å” este considerat un cuvânt și este folosit în dicționar.

În 2007, o pisică numită „Stubbs” a fost ales primarul unui oraș mic din Alaska

  • ntr-un oraș din Germania numit Hameln, este ilegal să fii sărac. Dacă ești sărac, poți fi amendat sau chiar închis.
  • În Japonia, există un muzeu dedicat excrețiilor umane, numit „Muzeul Kakusui”.
  • Șerpii nu pot scuipa venin dacă își țin limba între dinți.
  • În anii 1920, exista un sport numit „câștigarea înălțimii”, în care oamenii încercau să sară cât mai în sus cu ajutorul unor perne.
  • În anul 1962, un erou japonez numit Tsutomu Yamaguchi a supraviețuit atât bombardamentului atomic de la Hiroshima, cât și celui de la Nagasaki.
  • În Dubai, există mașini de poliție de lux, cum ar fi Lamborghini și Bugatti Veyron.
  • Există un oraș în Statele Unite numit Boring, iar acesta are o înfrățire cu un alt oraș numit Dull, din Scoția.
  • Un român deține recordul mondial pentru cea mai mare colecție de ouă Kinder Surprise, cu peste 20.000 de ouă.
  • În Statele Unite, există un loc numit „Zona Celor Patru Eseuri”, unde patru state se întâlnesc în același punct: Utah, Colorado, New Mexico și Arizona.
  • În Finlanda, există un campionat de cărat soția, în care bărbații concurează purtând soțiile pe umeri.
  • Într-un sat din Mexic numit Colonia Lebaron, există o comunitate poligamă cu peste 5.000 de membri.
  • În Australia, există un copac numit „Gympie Gympie” care are frunze foarte urzicătoare și poate provoca dureri intense timp de săptămâni.
  • În anul 2002, un bărbat a vândut un acrobat de zăpadă pe eBay.
  • În Coreea de Sud, numărul 4 este considerat de rău augur și este evitat în clădiri și etaje.
  • Există o insulă în Bahamas numită „Pig Beach”, unde porcii sălbatici înoată în apele cristaline și interacționează cu turiștii.
  • În Thailanda, este ilegal să ieși din casă fără lenjerie intimă.
  • În anul 1986, un bărbat a încercat să vândă Turnul Eiffel pe eBay, dar a fost arestat pentru tentativă de fraudă.
  • În Suedia, este ilegal să te desparți de partener în timpul sărbătorilor de Crăciun și Paște.
  • În anii 1930, în Statele Unite existau competiții de dans în cupluri… pentru părinții lor.
  • În Țara Galilor, există un loc numit „Llanfairpwllgwyngyllgogerychwyrndrobwllllantysiliogogogoch”, care este considerat unul dintre cele mai lungi nume de localitate din lume.
  • În China, oamenii pot plăti cu urină pentru a utiliza toaletele publice. Aceasta este o modalitate de a promova economisirea apei.
  • În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, britanicii au construit o mașinărie care producea căcat fals, pe care îl aruncau din avioane pentru a crea dezgust și dezorganizare în rândul trupelor germane.
  • În Tibet, se practică un ritual numit „Sky Burial” (Înmormântare în cer), în care cadavrele sunt lăsate în vârfurile munților pentru a fi mâncate de păsări de pradă.
  • Există un restaurant în Japonia numit „The Lockup”, care are tema închisorii și clienții sunt serviți de chelnerițe îmbrăcate în uniforme de gardieni de închisoare.
  • În anul 1984, orașul Stockholm din Suedia a organizat Campionatul Mondial de Țânțari, în care oamenii se întreceau pentru a vedea cine poate ține țânțarul în viață cel mai mult timp.
  • În Islanda, există o tradiție numită „Jólabókaflóð”, în care oamenii primesc cărți ca daruri de Crăciun și petrec seara citind și mâncând ciocolată.
  • În Japonia, există o insulă numită „Okunoshima”, cunoscută sub numele de „Insula Iepurilor”, unde trăiesc peste 1.000 de iepuri sălbatici.
  • În anul 1979, oamenii de știință au creat o picătură de ceară care, dacă ar fi avut dimensiunea Pământului, ar fi fost suficientă pentru a acoperi toată suprafața cu un strat de 2 metri grosime.
  • În Antarctica, există un lac sub gheață numit „Lacul Vida”, unde oamenii de știință au descoperit organisme vii într-un mediu extrem de ostil.
  • În anii 1800, în Anglia, oamenii organizau lupte între gâște pentru a paria pe rezultate. Gâștele erau antrenate să atace oamenii într-o arenă specială numită „Gander Pit”.
  • În Rusia, există un sat numit Oymyakon, considerat cel mai rece loc permanent locuit de pe Pământ, unde temperaturile pot coborî sub -50 grade Celsius.
  • În Germania, există un festival numit „Burning Man” (Omul în Flăcări), în care oamenii își ard urările și dorințele negative pentru a începe un nou an cu o mentalitate pozitivă.
  • În Insulele Solomon, există un trib numit „Kogis” care trăiește izolat și nu a intrat niciodată în contact cu lumea modernă.
  • În Scoția, există un lac numit Loch Ness, în care se spune că trăiește un monstru preistoric numit Nessie.
  • În anul 1967, un avocat britanic a cumpărat insula Rockall, situată în Oceanul Atlantic, și a proclamat-o drept regat independent.
  • În Nepal, se crede că spălarea părului în ziua de vineri atrage ghinion și poate duce la moarte prematură.
  • În Africa de Sud, există o statuie uriașă a lui Nelson Mandela, realizată din 50 de tuburi de oțel și înălțată la o altitudine de 3.500 de metri.
  • Într-un sat din India numit Shani Shingnapur, nu există uși sau încuietori la case, deoarece oamenii cred că zeul Shani îi va proteja de hoți și de energii negative.
  • În China, oamenii pot plăti cu zahăr în unele magazine, deoarece zahărul este considerat o valoare stabilă în economie.
  • Într-un muzeu din Croația, există o colecție de obiecte „înțepătoare” donate de oameni care s-au despărțit de partenerii lor.
  • În Franța, există o competiție numită „Campionatul Mondial de Îmbrăcat Căței”, în care oamenii își îmbracă câinii în cele mai haioase și extravagante costume.
  • În Japonia, există un loc numit „Aokigahara”, cunoscut și sub numele de Pădurea Sinucigașilor, unde mulți oameni s-au sinucis de-a lungul anilor.
  • În Statele Unite, există un festival numit „Frozen Dead Guy Days” (Zilele Bărbatului Mort Congelat), în care oamenii sărbătoresc viața și moartea unui bărbat care este conservat într-un congelator.
  1. În Thailanda, se desfășoară un festival numit „Phi Ta Khon” sau „Festivalul Fantomelor”, în care oamenii se îmbracă în costume spectaculoase de fantome și demoni și participă la parade și dansuri.
  2. În Mexic, există un festival anual numit „La Tomatina”, în care oamenii se aruncă cu roșii într-o bătălie masivă pe străzi.
  3. Într-un oraș din Danemarca numit Aarhus, există un semafor special pentru bicicliști care indică viteza vântului pentru a-i ajuta să-și ajusteze mersul.
  4. Într-un parc național din Australia numit Daintree, trăiește un crocodil de apă sărată numit „Saltie” care poate sări din apă pentru a prinde prada.
  5. Într-un sat din China numit Huangluo, toate femeile poartă părul lung și nu se tund niciodată, fiind recunoscut ca „satul femeilor cu părul lung”.
  6. În Japonia, există un oraș numit Nagoro, unde o artistă a creat sute de păpuși în mărime naturală și le-a amplasat în diverse locuri pentru a învia spiritul comunității.
21.05.2023
FAPTUL DIVERS

O SHAORMA PENTRU UN GURMAND ADEVARAT!

O shaorma gigant fost pregătită, duminică, în ultima zi a Zilelor oraşului Ploieşti, eveniment care marchează 520 de ani de atestare documentară a Ploieştiului. Preparatul, la care au contribuit doi bucătari profesionişti, a fost împărţit primilor 520 de ploieşteni care au vrut să o deguste, relatează News.ro. Shaorma gigant pregătită duminică la Ploieşti a măsurat 125 de metri lungime. „Gurmanzii ploieşteni au avut, astăzi, o mega surpriză la Zilele Municipiului Ploieşti 2023! O shaorma gigant a fost realizată special, în zona street food, pentru a marca acest eveniment. Deoarece anul acesta se împlinesc 520 de ani de atestare documentară a Ploieştiului, primii 520 de ploieşteni au putut degusta gratuit din savurosul preparat culinar”, anunţă Primăria Ploieşti, organizatorul evenimentului Zilele oraşului Ploieşti.O echipă de bucătari coordonată de doi profesionişti a lucrat la prepararea shaormei. La realizarea preparatului, bucătarii au folosit 100 de kilograme de carne, 50 de kilograme de varză, 50 de kilograme de cartofi, 50 de kilograme ceapă şi tot atâtea de castraveţi, dar şi 50 sosuri speciale şi aproximativ 6 kilograme de mirodenii.Dca tot era gratis, un parlamentar ar fi mancat-o pe toata!

URSUL CARE MERGE LA SCOALA!

Autorităţile din oraşul prahovean Comarnic au anunţat, duminică după-amiază, că o şcoală din localitate va fi păzită, începând de luni, de către trei poliţişti locali. Măsura a fost luată după ce în zona în care este amplasată unitatea de învăţământ şi-a făcut apariţia un urs, în mod repetat, în ultima perioadă, relatează News.ro.Ca urmare a apariţiei unui urs în apropierea unităţii şcolare din Vatra Sat, începând de mâine, 22 mai 2023, de la orele 06.00 şi până seara la încheierea cursurilor şi la plecarea ultimului copil din şcoala, trei reprezentanţi ai Poliţiei Locale vor patrula zilnic în curtea Şcolii Nr. 2 şi în jurul acesteia, precum și pe strada Garlici, acţionând cu semnale acustice și luminoase ale autoturismului din dotare, în vederea asigurării protecţiei elevilor și a personalului unităţii, precum și a îndepărtării rapide a animalului în caz de nevoie!”, a anunţat duminică după-amiază, pe Facebook, Primăria oraşului Comarnic.Greva profesorilor rezolva problema! Ursul va gasi scoala goala!

CIOLACU DA CU MATUROIUL IN PNL!

Iata ce ce declara Ciolos despre manevrele PSD:”Politic, PNL-ul e cam măturat mai nou de PSD, văd că PSD face ce vrea cu ei. Evident, mai ales acum. Au avut un protocol tocmai ca această schimbare de prim-miniştri să treacă foarte repede şi văd că acum PSD nu vrea să îl mai respecte şi vor să menţină ministere. Domnul Ciolacu nu mai vrea să facă schimbarea până nu se rezolvă problemele. Ceva de genul: Nicule, ia tu scaltoacele astea că nu vreau să le duc eu”, a spus Cioloş la Prima News, despre relaţia din coaliţia de guvernare. El a arătat: ”Una e să guvernezi ca să rezolvi nişte probleme şi alta e să vrei să guvernezi doar cu gândul la punctele din sondaje şi la alegerile din 2024. Nu sunt concentraţi pe nevoile din învăţământ, sănătate, PNRR, nu sunt preocupaţi de Schengen”. Întrebat despre suspendarea negocierilor din coaliţie, Cioloş a arătat că în opinia sa, ”astfel de crize din educaţie, or să apară şi în sănătate, nu pot fi rezolvate credibil decât de un guvern care are un mandat în lunile şi anii următori”. ”Interpretarea mea este că domnul Ciolacu nu vrea să îşi asume bobârnacii, vrea să îi lase la PNL care a devenit deja calul de bătaie ale PSD şi nu vrea să îşi asume fotoliul de prim-ministru chiar dacă ei sunt acolo”, a mai spus Dacian Cioloş.  Europarlamentarul a afirmat că Marcel Ciolacu este acum şi la Putere şi în Opoziţie. ”Când e nevoie să împartă bani la primari sau prin alte părţi ee la putere cînd e de asumat decizii, nu e treaba lui, e treaba premierului, el trimite scrisori guvernului, cum am văzut cu scandalul cerealelor”, a comentat Cioloş. Se inseala! Nu mult, dar se inseala!

GREVA PROFESORILOR, BUCURIA ELEVILOR!

După trei ore de negocieri, profesorii au ieșit mai nemulțumiți decât au intrat la Guvern. Nu sunt de acord cu nicio propunere venită din partea premierului. Așa că de mâine vor să înceapă cea mai mare grevă generală din învățământ”, transmite Mădălina Iacob, reporter Observator.Sindicaliștii cer majorarea salariului profesorilor debutanți de la 2.700 de lei, cât este în prezent, la 4.000 de lei. Și ca venitul unui dascăl aflat la final de carieră să depășească 6.000 de lei, cu aproape 2.000 mai mult față de pragul din acest moment. 150.000 de cadre didactice și peste 70.000 de angajați din personalul auxiliar nu vor avea activitate de mâine în şcoli şi grădiniţe. Potrivit informaţiilor Observator, premierul le-a explicat în spatele uşilor închise sindicaliştilor că este cel mai prost moment pentru grevă din ultimii 10 ani, pentru că se produce instabilitate atunci când se schimbă un guvern cu altul. „Este absolut greu de explicat copiilor. În preajma examenelor, venim acum şi întărim această emoţie cu o situaţie care poate să degenereze într-o grevă generală”, a declarat Nicolae Ciucă, premierul României. Nu mai bine ung scolile cu slanina, sa le manance cainii?

CIOLACU O INCURAJEAZA PE MAIA SANDU!

Iata ce declara;”România şi Republica Moldova vor fi din nou împreună, în Uniunea Europeană, într-o comunitate fără frontiere, în care vom putea să construim mai departe legături ce nu vor mai putea fi niciodată puse sub semnul întrebării de forţele anti-democratice de la Est. Calea europeană necesită eforturi, reformele ce trebuie realizate implică decizii, dar, la finalul drumului, vom fi mai aproape într-o Uniune care oferă garanţia păcii şi a unei şanse reale la dezvoltare. România va fi acolo pentru a susţine Republica Moldova în tot acest proces şi în realizarea obiectivelor menţionate în rezoluţia adoptată astăzi, şi nu numai”, a scris liderul social-democrat în postarea sa.
El a menţionat că „va continua să se implice” pentru sprijinul României acordat Republicii Moldova să fie „tot mai consistent”.”În ultimele săptămâni, m-am întâlnit şi am discutat cu numeroşi reprezentanţi ai autorităţilor de la Chişinău şi i-am asigurat că, aşa cum am susţinut realizarea reuniunii celor două Parlamente, voi continua să mă implic pentru ca sprijinul României să fie tot mai consistent, pentru că ţara noastră reprezintă poarta de intrare pentru Republica Moldova în Uniunea Europeană”, a afirmat Marcel Ciolacu.E foarte, foarte bine! Mai ramane ca si Putin sa fie de acord!

BYE, BYE BAHMUT!

Liderul grupării paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, anunță ocuparea în întregime a orașului Bahmut, din estul Ucrainei, unde se duc lupte grele de mai multe luni, scrie Reuters. „Astăzi la orele 12, Bahmutul a fost cucerit în întregime. Am cucerit întreg oraşul, casă cu casă”, spune Evgheni Prigojin într-un videoclip, în care apare în uniformă de luptă, alături de luptători Wagner.El a mai precizat că luptătorii Wagner se vor retrage din Bahmut pe 25 mai pentru a se reface.”În urma acţiunilor ofensive ale unităţilor de asalt Wagner, cu sprijinul artileriei şi al aviaţiei din unitatea +Sud+, eliberarea oraşului Artemivsk este completă”, a spus ministerul Apărării, Serghei Șoigu, folosind numele sovietic al localităţii.Ulterior, Vladimir Putin a felicitat gruparea WAgner și armata rusă pentru „finalizarea operaţiunii pentru eliberarea oraşului Artemivsk”, potrivit TASS.De cealaltă parte, oficiali de la Kiev nu au recunoscut victoria totală a forțelor ruse.”Nu este adevărat. Unităţile noastre luptă la Bahmut”, spune Serghi Cervatîi, purtător de cuvânt al armatei ucrainene. Totodată, viceministrul Apărării de la Kiev, Ganna Maliar, a transmis pe Telegram că luptătorii ucraineani controlează „anumite instalaţii industriale şi infrastructuri”, precum şi clădiri de apartamente, deşi „situaţia este critică”.Însă președintele Volodimir Zelenski, aflat la summitul G7 de la Hiroșima a confirmat anunțul Moscovei. El le-a spus jurnaliștilor că orașul Bahmut, din estul Ucrainei este „distrus”.”A rămas foarte puțin din oraș”, a precizat acesta.Întrebat dacă Bahmut se află sub controlul Kievului, președintele ucrainean a spus:„Cred că nu. De astăzi, este doar în inimile noastre”.Cum spunea cineva;NASOL MOMENT, MISTO COLIVA! Sa beneficiezi de toata logisica NATO SI SA FII DOBORAT DE O ARMATA RUSA CARE LUPTA CU ARME RUDINITE DIN 1944, AL CAREI LIEDER E PE MOARTE, NU E PREA GROZAV!

CURIOZITATI

  1. Piramidele egiptene au fost construite acum peste 4.500 de ani și încă fascinează oamenii din întreaga lume.
  2. Colosseumul din Roma, construit în secolul I d.Hr., este cel mai mare amfiteatru roman și a fost locul unor lupte cu gladiatori și evenimente spectaculoase.
  3. William Shakespeare este considerat unul dintre cei mai mari scriitori din toate timpurile și autorul a peste 30 de piese de teatru.
  4. Revoluția franceză a avut loc în perioada 1789-1799 și a dus la căderea monarhiei și instaurarea Republicii Franceze.
  5. Prima călătorie a exploratorului Cristofor Columb către America a avut loc în anul 1492.

Geografice:

  1. Muntele Everest, situat în Himalaya, este cel mai înalt vârf muntos din lume, cu o altitudine de aproximativ 8.848 de metri.
  1. Sahara, situată în nordul Africii, este cel mai mare deșert uscat din lume, cu o suprafață de aproximativ 9,2 milioane de kilometri pătrați.
  2. Amazonul este cel mai lung fluviu din lume, cu o lungime de aproximativ 6.400 de kilometri, și adăpostește o mare varietate de specii de plante și animale.
  3. Insula Bora Bora, situată în Polinezia Franceză, este renumită pentru plajele sale spectaculoase și lagunele turcoaz.
  4. Marele Zid Chinezesc se întinde pe o distanță de aproximativ 21.196 de kilometri și este una dintre cele mai impresionante construcții din lume.

Viața animalelor:

  1. Câinele este considerat cel mai bun prieten al omului și este o specie domesticită de peste 10.000 de ani.
  1. Elefanții sunt cei mai mari mamifere terestre și pot atinge o greutate de până la 12.000 de kilograme.
  2. Chameleonii sunt cunoscuți pentru capacitatea lor de a-și schimba culorile și de a se adapta mediului înconjurător.
  3. O struțo-cămilă poate supraviețui fără apă timp de mai multe zile și poate alerga cu o viteză de până la 70 de kilometri pe oră.
  4. Balena albastră este cel mai mare animal care a existat vreodată pe Pământ, cu o lungime de până la 30 de metri și o greutate de până la 200 de tone.

Viața plantelor și insectelor:

  1. 16. Copacul sequoia gigantă este cel mai înalt copac de pe Pământ, ajungând la înălțimi de peste 90 de metri. Floarea Rafflesia arnoldii este cea mai mare floare din lume și poate atinge un diametru de până la un metru.
  2. Planta Venus Flytrap (Dionaea muscipula) este o plantă carnivoră care se închide rapid atunci când insectele se apropie de ea.
  3. Furnicile sunt cunoscute pentru organizarea lor socială complexă, cu caste specializate și comunicare chimică.
  4. Albinele sunt esențiale pentru polenizarea plantelor și producerea mierii, iar o singură albină poate vizita până la 2.000 de flori într-o singură zi.

Medicale:

  1. ADN-ul uman este alcătuit din aproximativ 3 miliarde de perechi de baze azotate și este responsabil de transmiterea informațiilor genetice de la o generație la alta.
  1. Penicilina, descoperită de Alexander Fleming în 1928, a fost primul antibiotic utilizat în tratamentul infecțiilor bacteriene.
  2. Cercetările arată că râsul poate reduce stresul, stimula sistemul imunitar și crește producția de endorfine.
  3. Inima umană bate în medie de aproximativ 100.000 de ori pe zi și poate pompa sânge la o distanță de peste 3 kilometri pe zi.
  4. Cățărătoarea Carolina (Gelsemium sempervirens) este o plantă care conține substanțe toxice, dar este folosită în medicină homeopatică pentru tratarea anumitor afectiuni
  1. În anul 1066, Bătălia de la Hastings a avut loc în Anglia, marcând începutul cuceririi normande și al domniei lui William Cuceritorul.
  2. Marele Incendiu din Londra din 1666 a distrus majoritatea orașului, dar a dus și la reconstrucția acestuia și la adoptarea unor norme de siguranță împotriva incendiilor.
  3. Revoluția Industrială, care a avut loc în secolul al XVIII-lea, a adus schimbări majore în producția și tehnologia industrială, ducând la transformări economice și sociale semnificative.
  4. Exploratorul Marco Polo a călătorit în China și alte țări asiatice în secolul al XIII-lea și a scris despre experiențele sale în cartea „Cartea minunilor lumii”.
  5. Bătălia de la Waterloo, care a avut loc în 1815, a dus la înfrângerea lui Napoleon Bonaparte și la sfârșitul Imperiului Francez.
  6. Primul zbor controlat cu avionul a fost realizat de frații Wright în anul 1903, deschizând calea pentru dezvoltarea industriei aeronautice.
  7. Războiul Civil American, care a avut loc între 1861 și 1865, a fost un conflict sângeros între statele nordice și cele sudice și a dus la abolirea sclaviei în Statele Unite.
  8. Invenția tiparului de către Johannes Gutenberg în secolul al XV-lea a revoluționat producția de cărți și a contribuit la răspândirea cunoașterii în întreaga Europă.
  9. Războiul Rece, care a avut loc între 1947 și 1991, a fost un conflict ideologic și politic între Statele Unite și Uniunea Sovietică, care a marcat o perioadă de tensiune și rivalitate globală.
  10. Revoluția Americană, care a avut loc între 1765 și 1783, a dus la obținerea independenței de către coloniile americane față de Marea Britanie.
  11. Războiul de 100 de Ani, care a avut loc între 1337 și 1453, a fost un conflict între Anglia și Franța și a marcat schimbări semnificative în tactica militară și în organizarea războiului.
  1. ·  Renașterea, care a avut loc în Europa între secolele al XIV-lea și al XVII-lea, a fost o perioadă de reînviere a artelor, științei și culturii, marcând tranziția de la Evul Mediu la epoca modernă. Tratatul de la Versailles, semnat în 1919 după încheierea Primului Război Mondial, a stabilit condițiile de pace și a impus sancțiuni asupra Germaniei, având un impact semnificativ asupra politicii și economiei europene în deceniile următoare.
  2. Descoperirea mormântului lui Tutankhamon în 1922 de către arheologul britanic Howard Carter a fost una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din istorie, aducând la lumină comorile și artefactele din Egiptul antic.
  3. Bătălia de la Stalingrad, care a avut loc între 1942 și 1943, a fost un punct de cotitură în cel de-Al Doilea Război Mondial, în care forțele germane au suferit o înfrângere decisivă la mâinile sovieticilor.
  4. Proclamarea Declarației de Independență a Statelor Unite în 1776 a marcat începutul luptei pentru independența față de Marea Britanie și a stat la baza formării unei noi națiuni.
  5. Descoperirea penicilinei de către Alexander Fleming în 1928 a deschis calea pentru dezvoltarea antibioticelor, revoluționând tratamentul infecțiilor și salvând milioane de vieți.
  6. Războiul de Secesiune din Statele Unite, care a avut loc între 1861 și 1865, a fost un conflict intern între statele nordice și cele sudice, având ca principală cauză problema sclaviei și a drepturilor statelor.
  7. Bătălia de la Gettysburg, care a avut loc în 1863 în timpul Războiului de Secesiune, a fost una dintre cele mai sângeroase bătălii din istorie și a marcat un punct de cotitură în favoarea Uniunii.
  8. Proclamarea Magna Carta în 1215 în Anglia a stabilit principii precum supremația legii și drepturile individuale, având un impact semnificativ asupra dezvoltării democrației și a statului de drept.
18.05.2023
FAPTUL DIVERS

SAC DE BANI PENTRU PROFESORI!

Ministrul Muncii, Marius Budăi, nu este convins că va putea satisface prea curând revendicările salariale ale profesorilor. El spune că legea salarizării nu se poate face „peste noapte” și că ministerul pe care-l conduce nu are „un sac de bani” pe care să-l împartă la toată lumea. „Din păcate nu o putem face peste noapte. Avem deja materiale de la toate ministerele de linie, le-am înaintat și la Banca Mondială, facem analize de impact după care stăm iar la masă și discutăm”, a declarat el, intervievat de Digi 24. Budăi spune că creșterea salariilor profesorilor nu poate fi decisă înaintea consultării Băncii Mondiale, a Comisiei Europene și cu Ministerul de Finanțe. „Nu există la Ministerul Muncii un sac de bani pe care să-l împărțim la toată lumea. Haideți să fim obiectivi”, a spus ministrul, lăsând să se înțeleagă că decizia trebuie luată înainte la nivelul coaliției de guvernare.Discuțiile Guvernului cu sindicatele din Educație, care au avut loc miercuri, au eșuat. Sindicaliștii au anunțat declanșarea grevei generale începând de luni, la ora 8:00. Este prima grevă generală a profesorilor din ultimii 18 ani.Sindicaliștii spun că au ieșit „mâhniți” de la discuțiile cu Guvernul, care trebuie să facă „un efort” de 300 de milioane de lei.„Prim-ministrul actual și prim-ministrul viitor au zis că vor trece în programul de guvernare că Educația e domeniu prioritar, dar nu au vrut să-și asume grilele salariale”, a spus liderul federației sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr.Sindicaliștii spun că nu și-au dorit să intre în grevă și că „era obligația Guvernului și a celor cu decizie să vină cu soluții mai rapide, așa cum au promis.N-avem bani, dara iubirea de Educatie e un zid!

UITE BAHMUTUL, NU E BAHMUTUL!

Evgheni Prigojin, șeful grupului de mercenari Wagner din Rusia, a acuzat joi armata rusă că și-a retras unitățile la 570 de metri nord de orașul Bahmut, din estul ucrainean, lăsând la vedere flancurile proprii de luptători.Forțele Wagner au condus asaltul asupra orașului Bahmut, una dintre cele mai sângeroase și mai lungi bătălii ale războiului de la invazia rusească în Ucraina, care a început pe 24 februarie anul trecut, pe care Moscova o numește „operațiune militară specială”.Prigojin, care a acuzat în repetate rânduri conducerea militară a Rusiei că nu a făcut suficient pentru a-și susține oamenii, a cerut ministerului apărării să facă tot posibilul pentru a proteja flancurile din Bahmut după ceea ce el a pretins că a fost o retragere.„Din păcate, unitățile ministerului rus al apărării s-au retras până la 570 de metri la nord de Bahmut, expunându-ne flancurile”, a spus Prigojin într-un mesaj vocal.„Fac un apel la conducerea de vârf a ministerului apărării – public – pentru că scrisorile mele nu sunt citite”, a spus Prigojin.„Vă rog să nu renunțați la flancuri”, a spus el, adresându-se ministrului rus al apărării, Serghei Șoigu, și Valeri Gerasimov, șeful Statului Major.Wagner spune că a ocupat cea mai mare parte a orașului distrus, deși la un cost uman enorm. Dar Ucraina spune că forțele sale au reluat teritoriul din jurul Bahmutului în ultimele zile.Fara s a vrem ne amintim de jurnalul lui Alexei Alexeevici din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial:20 ianuarie/Astazi noi am ocupat jumatate din padure.21 ianuarie.Astazi noi am ocupat toata padurea.22 ianuarie.Astazi nemtii au ocupat jumatate din padure.23 IANUARIE.Astazi nemtii au ocupat toata padurea.24 Ianuarie.Astazi noi am ocupat jumatate din padure.25 ianuarie>Astazi a venit padurarul si ne-a dat pe toti afara!

RUSIA A IMBULINATO!

NATO va aproba la summitul său din luna iulie, de la Vilnius, mii de pagini de planuri militare secrete care vor detalia, pentru prima dată de la Războiul Rece, cum va reacționa alianța la un eventual atac rusesc.
Mișcarea semnifică o schimbare fundamentală în politica NATO, care nu a fost nevoită până acum să elaboreze planuri de apărare pe scară largă de zeci de ani, pentru că a purtat războaie mai mici în Afganistan și Irak și a considerat că Rusia post-sovietică nu mai reprezentă o amenințare existențială.Numai că, odată cu cel mai sângeros război din Europa din 1945 până în prezent, care se desfășoară chiar dincolo de granițele sale, în Ucraina, alianța avertizează că trebuie să aibă toate planurile în vigoare cu mult înainte să izbucnească un posibil conflict cu un adversar cum este Moscova.„Diferența fundamentală dintre gestionarea crizelor și apărarea colectivă este următoarea: nu noi, ci adversarul nostru determină calendarul”, a declarat amiralul Rob Bauer, unul dintre oficialii militari de top ai NATO, citat de Reuters. „Trebuie să ne pregătim pentru un conflict care poate avea loc în orice moment”.
Prin schițarea a ceea ce numește planurile sale regionale, NATO va oferi, de asemenea, națiunilor membre îndrumări cu privire la modul în care-și pot îmbunătăți forțele și logistica.
„Aliații vor ști exact ce forțe și capacități sunt necesare, inclusiv unde, ce și cum să fie desfășurate”, a spus șeful NATO, Jens Stoltenberg, despre documentele care, la fel ca în Războiul Rece, vor stabili ce trupe vor fi destinate apărării anumitor regiuni.
Demersul NATO nu reprezintă decât formalizarea unui proces declanșat odată cu anexarea, de către Rusia, a Crimeei, în aprilie 2014. Acțiunea Rusiei i-a determinat pe aliații occidentali să trimită pentru prima dată trupe de luptă în est, Marea Britanie, Canada și Germania preluând sub protecția lor fiecare din statele baltice.Chiar dacă NATO nu a înregistrat foarte multe schimbări față de 1990, când lumea a trecut de la comunism la democrație, o serie de detalii s-au schimbat și la nivelul NATO. Alianța s-a extins de atunci cu aproximativ 1.000 de kilometri spre est și a crescut la 31 de membri.Avea dreptate Nostradamus cand scria ca Omenirea n-o –o mai duca mult!

UNGURII NU MAI VOR DOAR ARDEALUL!

Coaliția de la guvernare e în impas: în pline negocieri pentru reîmpărțirea portofoliilor, UDMR a părăsit discuțiile de la Palatul Victoria. Ministerul Dezvoltării, aflat acum la uniunea maghiară, este dorit de PNL pentru a fi condus chiar de premierul Nicolae Ciucă, după predarea mandatului. Ședința liderilor coaliției s-a suspendat imediat după plecarea președintelui Kelemen Hunor.E jale! Guvern fara romani se mai poate, dar fara UDMR, niciodata!

LEUL E DIN CE IN CE MAI PRICAJIT!

Încă un maxim istoric pentru moneda europeană în raport cu leul. Euro a ajuns la 4 lei şi 97 de bani, la cursul oficial al BNR. Adică A crescut cu peste un ban faţă de ieri.Este a doua zi în care se înregistrează o valoare record pentru euro. Creşterea de ieri i-a luat prin surprindere pe mulţi analiști economici şi financiari care spun că şi până acum erau motive pentru deprecierea leului, printre care deficitul bugetar şi cel comercial.
Leul s-a depreciat azi şi în raport cu celelalte valute importante, dolarul american, lira sterlină şi francul elveţian.Din Regele Junglei, bietul Leu a ajuns si de rasul iepurilor!

Curiozități științifice:

  1. Oamenii au aceeași cantitate de oase la naștere ca și adulții. Unele dintre ele se leagă între ele pe măsură ce creștem.
  2. Lumina călătorește cu o viteză de aproximativ 300.000 de kilometri pe secundă (sau 7,5 ori în jurul Pământului într-o secundă).
  3. O singură lingură de material neutronizat (o stea de neutroni) cântărește aproximativ un miliard de tone.
  4. Într-un singur gram de sol există mai multe organisme microscopice decât numărul de oameni de pe Pământ.
  5. Sistemul solar se află într-o galaxie numită Calea Lactee, care conține sute de miliarde de stele.
  6. Știința care studiază structura și comportamentul materiei la nivel atomic și subatomic se numește fizică cuantică.
  7. Cea mai mare structură cunoscută din univers este Marea Zidurilor Sloan, o vastă rețea de galaxii care se întinde pe miliarde de ani-lumină.
  8. ADN-ul uman este alcătuit din aproximativ 3 miliarde de perechi de baze chimice și conține toate informațiile necesare pentru dezvoltarea și funcționarea organismului nostru.

Curiozități medicale:

  1. Cel mai puternic mușchi uman raportat în funcție de greutate este limba.
  2. Sângele uman străbate un circuit complet al corpului în aproximativ 20 de secunde.
  3. Inima umană bate în medie de aproximativ 100.000 de ori pe zi.
  4. Ficatul este cel mai mare organ intern și poate regenera țesutul pierdut.
  5. Creierul uman generează suficientă energie electrică pentru a alimenta o lumină LED de 10 wați.
  6. Strănutul poate ajunge la o viteză de aproximativ 160 km/h și poate produce peste 100.000 de picături de secreții.
  7. Râsul poate reduce stresul, crește producția de endorfine și consolida sistemul imunitar.
  8. O persoană medie își petrece aproximativ 25 de ani dormind pe parcursul vieții.

Curiozități despre animale:

  1. Elefantul african este cel mai mare mamifer terestru, atingând înălțimi de până la 4 metri și cântărind peste 7.000 de kilograme.
  1. Cameleonii își pot mișca ochii independent unul de celălalt și pot vedea în două direcții diferite simultan. Vulturul plesuv este cunoscut pentru a putea zbura la altitudini de peste 10.000 de metri, depășind uneori chiar și altitudinea de zbor a avioanelor comerciale.
  2. Șopârlele pot regenera coada atunci când o pierd, aceasta fiind o adaptare unică în regnul animal.
  3. Câinele are aproximativ 220 de milioane de celule olfactive, față de doar 5 milioane la oameni, ceea ce îl face un excelent detectiv olfactiv.
  4. Gepardul este cel mai rapid animal terestru, atingând viteze de până la 110 km/h în sprinturi scurte.
  5. Câțiva melci de mare pot hiberna până la șapte ani.
  6. Broaștele pot sări de până la 20 de ori lungimea lor într-un singur salt.
  7. Pinguinii își găsesc partenerii de viață prin cântecul lor specific, pe care îl recunosc unul pe celălalt.
  8. Crocodilul are o presiune de mușcare de peste 5000 de psi (pound-forță pe inch pătrat), una dintre cele mai puternice mușcături din lumea animală.

Curiozități geografice:

  1. Cel mai înalt vârf muntos din lume este Muntele Everest, cu o înălțime de 8.848 de metri.
  2. Există peste 1.500 de vulcani activi pe glob, dintre care cel mai cunoscut este vulcanul Kilauea din Hawaii.
  3. Marea Moartă, situată între Israel și Iordania, este cea mai sărată mare din lume, având o concentrație de sare de aproximativ 10 ori mai mare decât a oceanelor.
  4. Australia este și cel mai mic continent și cea mai mare insulă de pe Terra.
  5. Marele Canion din Statele Unite este una dintre cele mai mari formațiuni geologice de pe Pământ, cu o lungime de aproximativ 446 de kilometri și o adâncime de aproximativ 1.800 de metri.
  6. Insula Islanda este cunoscută ca „Țara de Gheață și Foc” datorită vulcanilor activi și ghețarilor imenși.
  7. Siberia, în Rusia, găzduiește cele mai reci locuri de pe Pământ, cu temperaturi care pot scădea sub -50 de grade Celsius.

Cea mai adâncă prăpastie oceanică este Groapa Marianelor din Oceanul Pacific, care ajunge la o adâncime de 10.994 de metri.

CURIOZITATI ISTORICE

  • Cleopatra a trăit mai aproape de construcția primului McDonald’s decât de construcția Piramidelor din Giza.
  • Omenirea a trăit mai mult timp în epoca faraonilor din Egipt decât între construirea Piramidelor și sosirea lui Iisus.
  • În timpul războiului din 1898 dintre Statele Unite și Spania, un grup de voluntari americani cunoscut sub numele de „Rough Riders” a fost condus de Theodore Roosevelt, care mai târziu avea să devină președintele SUA.
  • Genghis Han, cunoscut drept conducătorul mongol care a creat cel mai mare imperiu din istorie, este strămoșul a aproximativ 16 milioane de oameni în prezent.
  • Jocurile Olimpice antice, care au început în Grecia antică în anul 776 î.Hr., au continuat să se desfășoare timp de aproximativ 1.000 de ani înainte de a fi interzise în anul 393 d.Hr. de către împăratul roman Teodosiu I.
  • În timpul construcției Marii Piramide din Giza, în jurul anului 2600 î.Hr., mamuții încă existau și în Europa.
  • La sfârșitul secolului al XIX-lea, existau mai multe companii care vindeau cocaină și heroină ca remedii medicale și ca produse de larg consum.
  • Regina Elisabeta I a Angliei a fost cunoscută pentru utilizarea unui machiaj alb pe față, care era fabricat din plumb și a dus la deteriorarea tenului și chiar la intoxicație cu plumb.
  • Mona Lisa, celebra pictură a lui Leonardo da Vinci, a fost furată din Muzeul Luvru în 1911 și a fost recuperată abia în 1913.
  • În timpul Primului Război Mondial, ambele părți au utilizat pisici pentru a detecta prezența gazelor toxice în tranșee. Dacă o pisică simțea prezența gazelor, ea începea să miaune și să se agite, avertizând soldații să se protejeze.
  1. ·  În anul 1969, când astronautul Neil Armstrong a pășit pe Lună, a rostit celebrul său citat: „Acesta este un pas mic pentru om, dar un salt uriaș pentru omenire.” În realitate, cuvântul „un” a fost înghițit în transmisia radio, astfel încât citatul a sunat: „Acesta este un pas mic pentru om, dar un salt uriaș pentru omenire.” În timpul Războiului Rece, în anii 1960, SUA și Uniunea Sovietică au cooperat în domeniul spațial și au desfășurat misiuni comune, cunoscute sub numele de Apollo-Soyuz Test Project, în care astronauții americani și cosmonauții sovietici au lucrat împreună în spațiu.
  2. Incendiul din Biblioteca din Alexandria, care a avut loc în anul 48 î.Hr., a fost una dintre cele mai mari tragedii din istoria pierderii de cunoaștere. Se estimează că au ars sute de mii de manuscrise rare și documente antice.
  3. În timpul Revoluției Franceze, guvernul revoluționar a introdus un nou calendar numit „Calendarul Republican Francez”, care a fost utilizat între 1793 și 1805. Acesta avea 12 luni noi, cu nume precum Brumărel (ceață) și Termidor (căldură), iar săptămâna avea 10 zile.
  4. Marie Curie, faimoasă pentru descoperirile sale în domeniul radioactivității, este prima femeie care a câștigat un Premiu Nobel și singura persoană care a câștigat Premiul Nobel în două domenii diferite: fizică și chimie.
17.05.2023
FAPTUL DIVERS

AI PROTESTAT? TE-AM INCARCERAT!

Protestatarii violenti risca pana la trei ani de inchisoare, potrivit propunerii legislative pentru modificarea si completarea Codului Penal, adoptata miercuri de plenul Camerei Deputatilor, cu 177 de voturi pentru, 76 de voturi impotriva si o abtinere. Legea initiata de premierul Ciuca si ministrul de Interne, Lucian Bode, este aspru criticata de fostul ministru al Justitiei din partea USR, Stelian Ion, care spune ca astfel, protestatarii violenti sunt pedepsiti mai aspru decat unii criminali.„O persoana care da un jet cu spray, o picatura fata de ce au facut jandarmii cand au dat cu gaze lacrimogene, poate fi pedepsita mai aspru decat cineva condamnat pentru omor din culpa. La aceste aberatii se ajunge.”, a spus Stelian Ion in Parlament.In expunerea de motive, Ciuca si Bode scriu ca ar fi vorba despre o infractiune „indreptata impotriva celor chemati sa protejeze victimele, sa impuna respectarea legii, mentinerea unui climat adecvat de convietuire ori infaptuirea justitiei”, iar fapta „capata ecouri in societate, cauzand o timorare a cetateanului de buna-credinta, precum si o diminuare a increderii acestuia in institutiile statului, ceea ce se transpune, in final, in limitari ale exercitarii diferitelor drepturi si interese cetatenesti”.Potrivit unui amendament apartinand lui Bode, „participarea la o incaierare se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda”.Un alt amendament prevede ca „fapta persoanei care, in public, prin amenintari sau atingeri grave aduse demnitatii persoanelor, tulbura ordinea si linistea publica se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda”.De asemenea, fapta persoanei care, in public, prin violente comise impotriva persoanelor sau bunurilor, tulbura ordinea si linistea publica se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. Daca aceasta fapta este comisa de o persoana care are asupra sa o arma de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanta sau un animal ce pot pune in pericol viata, sanatatea ori integritatea corporala a persoanelor, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime.Si uite-asa, incet, incet criminalii si violatorii nu vor mai avea loc in puscariile care vor fi pline cu protestatari!

GRINDEANU SI FIOLA!

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu (PSD), a reactionat nervos, miercuri, in Parlament cand a fost intrebat despre accidentul feroviar din Giurgiu, unde s-au ciocnit doua locomotive. „S-au ciocnit doua locomotive ale unor operatori privati. A fost ridicata, suspendata, licenta acelui operator privat.Inteleg ca acel mecanic era sub influenta bauturilor alcoolice. Si ce sa fac, sa ma duc eu ca ministru sa pun fiola la fiecare mecanic?”, s-a rastit Grindeanu.Are dreptate! N-are Guvernul atatea fiole cati mecanici beti pleaca la drum!

BIDEN TRAIESTE PE DATORIE!

Într-o scurtă intervenţie la Casa Albă înainte de a porni spre Japonia, unde va participa la summitul G7, Joe Biden a precizat că responsabili ai Congresului cu care a discutat marţi sunt „de acord să evite o incapacitate de plată” („default”) a SUA.„Am avut o reuniune productivă şi sunt sigur că toată lumea din sală a fost de acord (asupra necesităţii de a ajunge la un consens)”, pentru că „nu există alternativă”, a declarat Biden.Şeful statului va continua discuţiile pe această temă cu liderii Congresului mai târziu în această săptămână, a menţionat în mai multe interviuri televizate purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, amintind că Biden se va întoarce în acest scop la Casa Albă duminică, după summitul G7 din Japonia, mai devreme decât era prevăzut iniţial, a consemnat Reuters.Statele Unite ar putea fi în incapacitate de plată chiar de la 1 iunie, dacă nu se ajunge la un acord în Congres pentru a ridica plafonul datoriei, a avertizat din nou luni secretarul Trezoreriei, Janet Yellen.

PROSTIA SE TEME DE INTELIGENTA!

Mai mult de două treimi dintre americani sunt îngrijorați de efectele negative ale inteligenței artificiale și 61% cred că aceasta ar putea amenința civilizația.De când chatbotul ChatGPT de la OpenAI a devenit aplicația cu cea mai rapidă creștere din toate timpurile, Inteligența Artificială a ajuns brusc în prim-planul discursului public. ChatGPT a declanșat o cursă a înarmării în domeniul IA, cu grei ai tehnologiei precum Microsoftși Google care se întrec în a depăși realizările celorlalți.Legiuitorii și companiile de AI sunt, de asemenea, îngrijorați: Directorul general al OpenAI, Sam Altman, a depus marți mărturie în fața Congresului SUA, exprimându-și îngrijorarea cu privire la potențiala utilizare abuzivă a tehnologiei și cerând o reglementare.„Nu există nicio modalitate de a pune acest duh în sticlă. La nivel global, acest lucru explodează”, a declarat senatorul Cory Booker, unul dintre numeroșii legislatori care au avut întrebări despre cum să reglementeze cel mai bine IA în timpul unei comisii a Senatului privind utilizările IA, marți.De inteligenta te poti ascunde, dar de prostie n-ai unde!

LI S-A PUS PATA PE TIKTOK!

Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) recomandă cetăţenilor României să adopte o poziţie prudentă cu privire la utilizarea aplicaţiei TikTok, după ce specialiştii au constatat o serie de riscuri în utilizarea acesteia.De asemenea, specialiştii recomandă interzicerea aplicaţiei pe telefoanele de serviciu ale angajaţilor la stat.”În cadrul şedinţei Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică de astăzi, în calitate de organ consultativ aflat în coordonarea strategică a CSAT, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a prezentat un raport tehnic privind riscurile de securitate cibernetică asociate instalării şi utilizării aplicaţiei TikTok”, anunţă, miercuri, MCID.În urma analizei, au rezultat mai multe concluzii:conform Termenilor de utilizare, se permite aplicaţiei colectarea de informaţii de advertising direct de pe site-urile proprii prin integrarea unor utilitare de tip TikTok Advertising, precum TikTok Pixel;

  • aplicaţia poate colecta un număr mare de informaţii despre dispozitivul utilizatorului, printre care: SSID Wifi, numărul de model al telefonului, seria cartelei SIM, IMEI, citire SMS, Adresa MAC a dispozitivului, număr de telefon, date GPS, detalii despre alte conturi conectate la dispozitiv, acces complet la Clipboard (ceea ce poate genera riscuri de securitate cibernetică deoarece o mare parte dintre dintre aplicaţiile Password Manager exploatează clipboard);
  • aplicaţia urmăreşte utilizatorii, chiar dacă aceştia au activată opţiunea Do Not Track;
  • aplicaţia colectează automat date precum modelul dispozitivului, sistemul de operare, modele şi ritmuri de apăsare a tastelor, IP, locaţie, conţinut urmărit, istoric căutări, caracteristici ale conţinutului postal, profiling de gen, vârstă etc;
  • aplicaţia îşi rezervă dreptul de a partaja date cu autorităţi publice;
  • aplicaţia colectează informaţii despre celelalte servicii şi aplicaţii ce sunt instalate pe dispozitiv;
  • poate efectua depanare de la distanţă asupra aplicaţiei, inclusiv executarea de noi procese;
  • execută comenzi în Webview (poate duce la încărcarea de fişiere malware pe dispozitivul care găzduieşte aplicaţia);
  • aplicaţia are un browser propriu încorporat cu funcţii Javascript iar orice date introduse pot fi monitorizate.

Specialiştii au mai decis ca fiecare autoritate publică membră COSC să facă o analiză proprie a riscurilor, vulnerabilităţilor şi ameninţărilor de securitate cibernetică asociate instalării şi utilizării aplicaţiei TikTok.Termenul pentru finalizarea analizei este de o săptămână.”Până la finalizarea analizei şi adoptarea unor acte administrative, COSC a recomandat Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică să emită (…) o recomandare către autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale pentru dezinstalarea şi interzicerea pe dispozitivele de serviciu a aplicaţiei TikTok. MCID recomandă cetăţenilor României să adopte o poziţie prudentă şi diligentă cu privire la utilizarea aplicaţiei TikTok, având în vedere riscurile de securitate cibernetică rezultate din utilizarea acesteia”, a mai transmis ministerul.Instituţia precizează că nu se pune problema interzicerii utilizării aplicaţiei TikTok de către cetăţenii români pe dispozitive personale.Desigur, asta nu se cheama cenzura!

XI JINPING NU VREA STEAGURI GALBEN-ALBASTRE!

China a notificat ambasadele străine de pe teritoriul său și organizațiile internaționale să nu mai afișeze „propaganda politică” pe clădirile unde-și au sediul.Nu folosiți pereții exteriori ai clădirii pentru a afișa propagandă politică, pentru a evita incitarea la dispute între țări”, a transmis ministerul chinez de externe pe 10 mai.Notificarea, a cărei copie a fost văzută de Reuters, a fost adresată „tuturor ambasadelor și reprezentanțelor organizațiilor internaționale din China”.În document, ministerul nu a menționat că ar fi vorba de steaguri ucrainene, dar patru diplomați din Beijing, vorbind cu Reuters sub condiția de a păstra anonimatul, au spus că este în mod clar legat de afirmarea solidarității față de Ucraina.Este vorba de acele mesaje de susținere în sprijinul Ucrainei, invadată de Rusia, nedeclarat și neprovocat, pe 24 februarie anul trecut.Misiunile diplomatice și organizațiile internaționale au arborat steaguri ucrainene sau bannere uriașe în culorile drapelului ucrainean și cu mesaje în care își afirmă susținerea pentru țara invadată și au condamnat Rusia. Unele și-au luminat sediul în culorile steagului ucrainean.Întrebat cu privire la acest subiect, purtătorul de cuvânt al ministerului de externe, Wang Wenbin, a spus că ambasadele și birourile organizațiilor internaționale au datoria să respecte legile și reglementările Chinei, evitând să se refere explicit la subiectul despre care a fost întrebat.La câteva săptămâni după ce Rusia a lansat ceea ce numește „operațiune militară specială” în Ucraina, un afiș cu un steag ucrainean uriaș a fost afișat pe peretele exterior al Ambasadei Canadei. La scurt timp, acesta a fost inscripționat cu graffiti, cu mesaje anti-NATO, potrivit unui martor citat de Reuters.Misiunile Uniunii Europene, Marii Britanii, Germaniei și Poloniei de la Beijing au afișat și ele imagini cu steaguri ucrainene.China a declarat frecvent prin emisarii săi că susține pacea în Ucraina, dar s-a abținut să condamne Rusia pentru invazie, ceea ce a condus la numeroase critici din partea țărilor occidentale.Unele ambasade din Beijing afișează, de asemenea, steaguri curcubeu în sprijinul comunității LGBT, pentru a marca Ziua Internațională Împotriva Homofobiei, Bifobiei și Transfobiei, care se sărbătorește pe 17 mai și Luna Mândriei LGBT în iuniPrincipiul e simplu:casa mea, regulile mele!

CURIOZITATI

  • În timpul vieții sale, un om obișnuit produce suficientă salivă pentru a umple două piscine olimpice.
  • O singură lingură de ADN conține suficiente informații pentru a umple un depozit cu CD-uri.
  • Ochiul uman poate distinge aproximativ 10 milioane de culori diferite.
  • Pământul este singurul loc cunoscut din univers unde există apă lichidă în mod natural.
  • Un fulger poate atinge o temperatură de până la 30.000 de grade Celsius, ceea ce este de aproximativ cinci ori mai cald decât suprafața Soarelui.
  • Girafele au limbile alungite și pot atinge cu ușurință urechile lor.
  • Echidna și ornitorincul sunt singurele două mamifere care depun ouă.
  • Câinii pot detecta cancerul și alte boli la oameni prin mirosul lor.
  • 70% din suprafața Pământului este acoperită de apă, dar doar aproximativ 2,5% din aceasta este apă dulce.
  • Cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa din Dubai, are o înălțime de 828 de metri.
  • Sângele tău face o călătorie completă prin corpul tău în aproximativ 20-30 de secunde.
  • Cercetătorii estimează că aproximativ 50% din toate speciile de plante și animale de pe Pământ trăiesc în pădurile tropicale.
  • Pământul se rotește cu o viteză de aproximativ 1.600 de kilometri pe oră în jurul axei sale.
  • Rechini au existat înainte de apariția copacilor.
  • Diamantul este cea mai dură substanță naturală de pe Pământ.
  • În medie, o persoană doarme aproximativ 25 de ani în întreaga sa viață.
  • Cea mai mare florărie din lume se află în Dubai și are peste 150 de milioane de flori expuse.
  • În fiecare zi, în jurul valorii de 100 de tone de praf cosmic ajung pe Pământ.
  • Cămilele pot închide nările pentru a se proteja de nisipul care bate în timpul furtunilor de nisip.
  • Marea Barieră de Corali este cel mai mare complex de recife de corali din lume și poate fi văzută de pe Lună.
  • Într-un anumit moment, aproximativ 1% din populația mondială se află în mișcare.
  • Călătorind cu o viteză medie de 97 km/h, o pasăre colibri poate traversa Golful Mexicului într-o singură noapte.

Bebelușii nu produc lacrimi atunci când plâng până la vârsta de aproximativ trei până la șase săptămâni.

  1. Efectul placebo este atunci când o persoană observă o îmbunătățire a simptomelor sale după administrarea unui tratament ineficient, pur și simplu datorită credinței că tratamentul va funcționa.
  2. Omușorul de la capătul unui șiret poate fi numit „aglet” în limba engleză.
  3. Cea mai adâncă groapă marină cunoscută, Fossa Marianas, are o adâncime de aproximativ 11.000 de metri și se află în Oceanul Pacific.
  4. În timpul vieții sale, Albert Einstein a primit premiul Nobel pentru Fizică, dar nu pentru teoria relativității, ci pentru descoperirea efectului fotoelectric.
  5. Cimpanzeii își pot recunoaște propria imagine într-o oglindă, ceea ce indică un nivel de conștientizare de sine.
  6. Pe măsură ce câinii îmbătrânesc, aceștia devin mai susceptibili la boala Alzheimer, manifestând simptome similare cu cele umane.
  7. Eritrocitele (globulele roșii) umane trăiesc în medie aproximativ 120 de zile înainte de a fi înlocuite.
  8. În ciuda a ceea ce se crede adesea, frigiderul nu menține alimentele reci, ci extrage căldura din interiorul acestora pentru a le răci.
  9. Pisicile au abilitatea de a produce un ronțăit la o frecvență între 25 și 150 de vibrații pe secundă, care poate ajuta la vindecarea oaselor lor și a altor răni.
  10. Pământul are aproximativ 4,5 miliarde de ani, în timp ce universul are aproximativ 13,8 miliarde de ani.
  11. Apa poate exista în trei stări de agregare diferite: lichidă, solidă (gheață) și gazoasă (vapor).
  12. Elefanții sunt singurele mamifere care nu pot să sară.
  13. Sistemul solar se află într-un braț al Căii Lactee numit „Brațul Orion”.
  14. Dacă soarele ar fi redus la dimensiunea unei mingi de fotbal, iar Pământul ar fi reprezentat de un bob de mazăre, distanța dintre ele ar fi de aproximativ 260 de metri.
  15. Înainte de apariția ceasurilor mecanice, oamenii foloseau clepsidre pentru a măsura timpul. Clepsidra este un dispozitiv care folosește scurgerea apei pentru a marca trecerea timpului.
  1. În medie, furtunile de pe Jupiter durează mai mult decât cele de pe Pământ și pot continua timp de câteva luni sau chiar ani.
  2. Koala este unul dintre puținele mamifere care nu pot bea apă direct dintr-un recipient. Aceștia obțin lichidul de care au nevoie din frunzele de eucalipt pe care le consumă.
  3. Pinguinii pot sări în apă cu o viteză de până la 35 km/h și pot rămâne sub apă timp de până la 20 de minute.
  4. Luna se îndepărtează de Pământ cu aproximativ 3,8 centimetri în fiecare an.
  5. Cercetătorii estimează că aproximativ 80% din oceanul nostru încă nu a fost explorat.
  6. Păianjenii sunt arahnide, dar nu toate arahnide sunt păianjeni. Scorpioni și căpușe sunt, de asemenea, arahnide.
  7. Corăbiile de hârtie nu pot să plutească în spațiu, deoarece nu există gravitație care să le mențină sus.
  8. Păsările nu au vezică urinară. Aceasta este o adaptare care le permite să fie mai ușoare pentru zbor.
  9. În anul 2000, NASA a lansat un set de legi ale roboticii care stabilesc principii etice și reguli de siguranță pentru roboți. Acestea sunt cunoscute sub numele de „Cele Trei Legi ale Roboticii” și au fost create de scriitorul SF Isaac Asimov.
  10. Femelele albinelor lucrătoare sunt capabile să depună ouă, dar acestea nu sunt fertilizate și dau naștere doar la masculi.
  11. Un fulg de zăpadă este format dintr-o serie de cristale de gheață care se unesc în timpul călătoriei lor prin nori. Fiecare fulg are o formă unică și complexă.
  12. De-a lungul vieții sale, o albină lucrătoare produce în medie o linguriță de miere. Pentru a produce această cantitate, albinele trebuie să viziteze aproximativ 2 milioane de flori.
o caricatură pe zi de Mihai Matei
nu ne mai copiaţi că vă târâm prin tribunale! toate drepturile rezervate!