home
Caricatura zilei
o caricatură pe zi de Mihai Matei
05.04.2023
FAPTUL DIVERS

NEGLIJENTA IN SERVICIU NU MAI E NEGLIJATA!

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 191 de voturi „pentru”, 66 „împotrivă” şi 12 abţineri, proiectul de lege care modifică Codul penal şi vizează abuzul şi neglijenţa în serviciu, în forma Guvernului.În această formă este eliminat pragul de la care se consideră infracţiune pentru abuz în serviciu, aşa cum a decis, marţi, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, care a dat raport de adoptare formei venite de la Guvern pentru acest proiect.„Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”, se menţionează în articolul cu privire la abuzul în serviciu.A fost eliminat, de asemenea, şi pragul pentru neglijenţa în serviciu.„Fapta funcţionarului public care, din culpă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”, spune articolul referitor la neglijenţa în serviciu.Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.Mai bine mai tarziu decat prea tarziu!

SOFERII RAU-PLATNICI RAMAN FARA PERMIS!

Şoferii care nu îşi achită amenzile de circulaţie în termen de şase luni vor rămâne fără permis de conducere până când fac aceste plăţi, prevede un proiect de lege iniţiat de mai mulţi deputaţi liberali.Potrivit News.ro, proiectul se află în faza de dezbatere în Camera Deputaţilor, for decizional.Deputatul PNL Gabriel Avrămescu, co-iniţiator al proiectului, susţine, într-o postare pe Facebook, necesitatea adoptării acestui proiect, care ar putea contribui substanţial la creşterea gradului de colectare a amenzilor la buget.”Am depus acest proiect anul trecut, împreună cu deputaţii Laurenţiu Dan Leoreanu şi Florin Roman, din dorinţa de a semnala nivelul scăzut de achitare în privinţa amenzilor rutiere. Ideea proiectului legislativ a avut ca inspiraţie discuţiile cu reprezentanţi ai Poliţiei, care mi-au expus consecinţele acestui fenomen”, scrie el.Avrămescu spune că prin adoptarea proiectului care ar modifica OUG 195/2002 unităţile administrativ-teritoriale ar putea avea un instrument în plus pentru colectarea amenzilor.”În primul rând, unităţile administrativ-teritoriale nu au instrumente de a încasa amenzile decât după perioade lungi de timp – uneori chiar niciodată – ceea ce duce la o diminuare a bugetului local. Mai mult, deşi nu au nicio vină, UAT-urile sunt lovite de 2 ori, pentru că încasarea amenzilor este un indicator important atunci când are loc repartizarea cotelor pentru echilibrarea bugetelor locale, motiv pentru care sunt vitregiţi financiar şi din această perspectivă, iar la asta se adaugă şi sancţiunile Curţii de Conturi în astfel de situaţii, aşa că ne aflăm într-un cerc vicios ce trebuie clar reglementat cât mai repede”, este de părere deputatul Gabriel Avrămescu.Un alt beneficiu al adoptării proiectului de lege, ar fi, potrivit lui Avrămescu, disciplinarea conducătorilor auto.”În situaţia în care, la nivelul UE, înregistrăm cel mai mare număr de morţi în accidente rutiere raportat la populaţie – 85 morţi la un milion de locuitori – suspendarea dreptului de a conduce, până în momentul în care achită amenda, dacă nu a făcut-o în termen de 60 de zile de la sancţionare, este o propunere legislativă necesară, care sper să primească votul final al colegilor mei deputaţi”, mai scrie deputatul Gabriel Avrămescu.Foaie verde drum de fier/Grea e viata de sofer!

UN FLEAC! AU DISPARUT DOUAZECI DE MILIARDE DIN BUGET!

Bugetul pe 2023, adică pentru acest an, a fost creionat greșit, probabil din dorința de a face pe plac Coaliției. Veniturile au fost umflate, așa cum a atras atenția multă lume, inclusiv Consiliul Fiscal. Ei bine, cifrele l-au lovit pe Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.El a propus într-o ședință a Coaliției reducerea cheltuielilor cu 20 miliarde lei.ANAF a colectat în plus față de anul trecut (+4,9% la 2 luni), dar sub estimările extrem de optimiste ale celor din Ministerul Finanțelor, care au scris bugetul.Ca fapt divers, BNR de exemplu ar fi trebuit să dea către stat 3,7 miliarde lei, dar pentru că a făcut unele ajustări pe taxele plătite anul trecut la buget, a constatat că statul trebuie să-i dea înapoi 2,3 miliarde lei. A făcut un decont rectificativ. ANAF va trebui să-i dea banii.În sectorul construcțiilor, declararea impozitelor a ajuns la 90%. Adică a scăzut cu 10% declararea pentru că piața imobiliară are probleme în această perioadă. Deci, încasări mai mici.Urmează ca instituțiile să fie informate că trebuie să treacă la tăieri. Se vor impune limite de cheltuieli, conform unor surse apropiate Coaliției.ANAF a colectat în plus față de anul trecut (+4,9% la 2 luni), dar sub estimările extrem de optimiste ale celor din Ministerul Finanțelor, care au scris bugetul.Ce mai conteaza douazeci de miliardre la o casa mare?Face Catu un imprumut cu dobanda negativa si se rezolva!

ORICAT AM FI DE SARACI/ ARUNCAM CU BANI, IN DRACI!

Ministrul Aurescu a anunţat o nouă contribuţie a României în sprijinul Ucrainei, în valoare de 830.000 de dolari, pentru Fondul voluntar privind Pachetul de Asistenţă Cuprinzătoare pentru Ucraina (NATO-Ukraine Comprehensive Assistance Package Trust Fund).Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat aliaţilor invitaţia de participare la prima conferinţă internaţională dedicată securităţii Mării Negre, sub egida Platformei Internaţionale Crimeea, co-organizată de către miniştrii de externe şi ai apărării din România şi Ucraina, eveniment ce va avea loc în data de 13 aprilie 2023, la Bucureşti.El a evidenţiat angajamentul autorităţilor române de a continua susţinerea fermă a Ucrainei, pe toate dimensiunile, inclusiv pentru aspiraţiile sale euroatlantice, în baza susţinerii de către ţara noastră a politicii NATO a Uşilor Deschise, inclusiv în baza deciziilor luate la Summitul Nord-Atlantic de la Bucureşti din 2008.Lasa ca si ucrainenii ne ajuta inchizand scolile in limba romana si gonind preotii romani din biserici! Merita sa strangem cureaua pentru ei!

TOT OCCIDENTUL MUNCESTE PENTRU UCRAINA!

Aliații occidentali au trimis Ucrainei ajutoare militare în valoare de 65 de miliarde de euro pentru a ajuta la contracararea invaziei la scară largă a Rusiei, a declarat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și, în lipsa unor negocieri de pace la orizont, alianța se pregătește să trimită mai mult.Nu putem permite Rusiei să continue să” afecteze securitatea europeană, a declarat Stoltenberg în cadrul unei conferințe de presă la Bruxelles, adăugând că „nu există semne că (președintele rus Vladimir) Putin se pregătește pentru pace”. „El se pregătește pentru mai mult război”.Miniștrii de externe ai NATO, reuniți marți la Bruxelles, „vor discuta despre modul în care ne putem intensifica sprijinul, inclusiv prin continuarea consolidării forțelor armate ale Ucrainei”, a declarat Stoltenberg. „Sprijinul nostru este pe termen lung”.Analiștii suspectează că Putin plănuiește să reziste în fața unei posibile contraofensive ucrainene în următoarele luni, sperând că sprijinul costisitor al Occidentului pentru Kiev se va destrăma.Invazia lui Putin din februarie 2022 s-a întors împotriva sa în unele aspecte cheie. Ea a determinat NATO să desfășoare mai multe trupe și arme pe teritoriile membrilor săi din Europa de Est și a convins Suedia și Finlanda să renunțe la neutralitatea lor și să solicite aderarea la NATO.Magnatii industriei producatoare de armament isi freaca mainile de multumire! Chiar scazand comisioanele catre politicieni, profitul lor e urias si depaseste tot ce puteau visa!

FRATII TATE SI-AU LUAT DOCTORATUL IN MISOGINISM?

Tinerii fanatici englezi ai misoginului Tate. A devenit cunoscut în special pentru mesajele misogine care promovează „valori masculine tradiționale”, multe diseminate pe YouTube sub denumirea de „Tate Speech” (aluzie la „hate speech”): victimele violului trebuie „să-și asume vina pentru viol”; „de ce femeile sunt lăsate să conducă?”; locul femeilor e „la bucătărie”; „aș lovi o femeie dacă mi-ar reproșa că o înșel”.În prezent, Andrew Tate e acuzat pentru viol și trafic de persoane.Fost campion mondial de kickboxing, Tate a captat atenția publicului în 2016 când a participat la Big Brother UK, emisiune din care a fost eliminat după doar șase zile. Cauza aparentă a eliminării: un videoclip apărut pe site-ul Daily Star în care lovea o femeie cu o curea. Ulterior, Tate a postat pe contul său de Facebook un videoclip cu femeia care declara că „totul a fost doar un joc erotic”.Însă, potrivit unei anchete Vice, cauza reală a excluderii sale din Big Brother a fost alta: producătorii emisiunii fuseseră înștiințați de poliția din Marea Britanie că Tate se află sub investigație încă din 2015, când fusese arestat pentru viol și agresiune. Despre acea anchetă, închisă în 2019 din cauza dovezilor insuficiente, nu s-a aflat însă decât în 2023, când victimele au vorbit cu presa.În 2017, Tate s-a mutat în România, declarând că în Occident mișcarea MeToo îți poate distruge viața și că vrea să trăiască într-o țară unde „corupția e accesibilă oricui”. În plus, influencerul a mai declarat că în România autoritățile n-ar fi capabile să investigheze acuzațiile de agresiune sexuală, poliția română cerându-le prea multe probe femeilor care reclamă violuri.V-ati prins acum de ce toti barbatii tinuti sub papuc de neveste, amante, prietene vad in Tate un nou Mesia?

TRUMP PROFITA DE ARESTAREA SA!

Un e-mail trimis susținătorilor lui Trump informează despre scoaterea la vânzare a unui tricou cu o imagine falsă, într-o postură în care el nu a fost pus: cea de a fi fotografiat de poliție ca orice infractor.Imaginea este una manipulată, în spatele său se află o diagramă care ar permite stabilirea înălțimii sale, este scrisă înălțimea sa, iar în fața imaginii cuvintele „Not Guilty” (nevinovat), scrise cu majuscule, relatează The Guardian.Magazinul oficial al lui Trump – care vinde, de asemenea, hanorace împodobite cu fotografii cu Joe Biden căzând pe scări și autocolante pe care scrie „Trump a avut dreptate în privința tuturor” – le va trimite fanilor tricoul foto „gratis”, dacă vor dona 47 de dolari pentru campanie electorala. Un e-mail trimis susținătorilor lui Trump informează despre scoaterea la vânzare a unui tricou cu o imagine falsă, într-o postură în care el nu a fost pus: cea de a fi fotografiat de poliție ca orice infractor.Imaginea este una manipulată, în spatele său se află o diagramă care ar permite stabilirea înălțimii sale, este scrisă înălțimea sa, iar în fața imaginii cuvintele „Not Guilty” (nevinovat), scrise cu majuscule, relatează The Guardian.Magazinul oficial al lui Trump – care vinde, de asemenea, hanorace împodobite cu fotografii cu Joe Biden căzând pe scări și autocolante pe care scrie „Trump a avut dreptate în privința tuturor” – le va trimite fanilor tricoul foto „gratis”, dacă vor dona 47 de dolari pentru campanie electorala.La nici 24 de ore de la inculparea sa, este prima încercare a lui Trump de a-și monetiza inculparea istorică, după ce Rolling Stone a avertizat că staff-ul său plănuia să folosească imaginea „într-un blitz mare de marketing”. Numai că instanța penală din Manhattan nu l-a fotografiat pe Trump atunci când i s-au prezentat acuzațiile, așa că organizatorii campaniei sale au mers cu o fotografie falsă.La nici 24 de ore de la inculparea sa, este prima încercare a lui Trump de a-și monetiza inculparea istorică, după ce Rolling Stone a avertizat că staff-ul său plănuia să folosească imaginea „într-un blitz mare de marketing”. Numai că instanța penală din Manhattan nu l-a fotografiat pe Trump atunci când i s-au prezentat acuzațiile, așa că organizatorii campaniei sale au mers cu o fotografie falsă.Nu conteaza! Voturi sa iasa!

o caricatură pe zi de Mihai Matei
nu ne mai copiaţi că vă târâm prin tribunale! toate drepturile rezervate!