home
Caricatura zilei
o caricatură pe zi de Mihai Matei
29.09.2022
FAPTUL DIVERS

S-A DUS SI ARSINEL!

Alexandru Arşinel a murit azi la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, unde se afla internat de două săptămâni, scrie antena3.ro.Marele actor român a fost foarte bolnav în ultima perioadă.Pe 20 septembrie, acesta a fost dus la spital de fiul său din cauza unor escare, iritaţii ale pielii care apar în cazul persoanelor care stau foarte mult timp la pat.Surse din cadrul Spitalului au precizat că actorul a fost tratat corespunzător, inclusiv astăzi medicii au făcut tot posibilul să îl ţină în viaţă, însă din păcate acest lucru nu a fost posibil.Actorul fusese recent internat într-un centru specializat de îngrjiri paliative, după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid. Chiar angajaţii centrului au fost cei care au solicitat ca Alexandru Arşinel să fie transferat la spital pentru a putea primi îngrijiri medicale de specialitate.Dumnezeu sa-l odihneasca! Si sa-l pedepseasca pe Nicusor Dan ca fiind cel care a contribuit la aceasta disparite!

CIUCA E GENEROS CU SOFERII!

Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi că guvernul prelungește prin ordonanță de urgență măsura compensării cu 50 de bani pe litru până la finalul anului atât la benzină, cât și la motorină.”Decizia a produs efecte, am stabilizat și chiar a scăzut prețul”, a spus Ciucă în debutul ședinței, potrivit G4Media.Potrivit sursei citate, un acord în coaliție a fost înregistrat încă de săptămâna trecută, deși liberalii ar fi vrut ca respectiva compensare de 50 de bani să fie păstrată doar pentru motorină, dat fiind că prețul benzinei a scăzut în ultima lună.Impactul de până acum al măsurii a fost de circa 175 de milioane de lei pe lună, potrivit surselor G4Media. Măsura compensării prețului la carburanți urma să expire la 30 septembrie.Toti camionagii si tiristii se roaga acum pentru sanatatea lui Ciuca! Cam de cincizeci de bani, nu mai mult!

DAEA E ATENT LA CASCAVAL!

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, spune că preţul unui kilogram de caşcaval nu va ajunge la 100 de lei, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public în contextul scumpirilor din ultima perioadă.Nu sunt elemente obiective care se determine un asemenea nivel, explică oficialul.„Nu va ajunge la un asemenea preţ. Nu sunt elemente obiective care se determine un asemenea nivel, ştiindu-se trei lucruri. În primul rând, se ştie că preţul la producţia marfă s-a stabilizat. În al doilea rând, se cunoaşte faptul că au fost intervenţiile acestea privind plafonarea preţurilor la energie, care sunt elemente constitutive ale costului de producţie şi sunt inevitabile în realizarea produsului respectiv. Şi în al treilea rând, există şi un control, zic atent, al pieţei şi se poate constata comportamentul acesta mai liniştit, mai ponderat, pentru că, din nefericire, unii înţeleseseră că este momentul câştigului rapid şi fără multe greutăţi.Din pacate, producatorii si retailerii abia asteapta ca Daea sa intoarca o clipa capul ca sa profie scumpind cascavalul cat vor ei!

BUCURATI-VA, ELEVI, SORIN CIMPEANU A DEMISIONAT!

Sorin Cîmpeanu a anunţat că a decis, din proprie iniţiativă, să demisioneze din funcţia de ministru al Educaţiei. „A fost o şansă şi o onoare pentru mine sa încep reformarea din temelii a sistemului național de învăţământ”, a explicat el, într-o postare pe Facebook. Jurnalista Emilia Şercan l-a acuzat, luni, pe Sorin Cîmpeanu că ar fi plagiat un curs universitar şi că şi-ar fi „însuşit fraudulos şi paternitatea” mai multor capitole semnate anterior de alţi autori.Visul elevilor incepe sa devina realitate! Cum care vis? Ala cu DARMAREA SCOLILOR, MOARTE PROFESORILOR, SA NU MAI CITIM/CA NE-MBOLNAVIM!

AVEA GHIOZDANUL PLIN CU BAUTURA?

Trei băieţi de 14 ani ar fi mers băuţi la şcoală şi, pentru că făceau scandal, profesorii au cerut ajutorul poliţiştilor. La sosirea acestora, un elev a continuat să facă scandal, fiind pus la pământ şi încătuşat. Momentul a fost filmat, iar Poliţia a deschis o anchetă pentru a cerceta intervenţia.Potrivit Bihon.ro, cei trei băieţi ar fi mers băuţi la şcoala din Hidişelu de Jos (judeţul Bihor) în cursul zilei de luni.  Profesorii au cerut ajutorul unui poliţist aflat în zonă şi, pentru că acesta nu a făcut faţă, a mai fost chemat un agent. ”Poliţistul a intervenit în sala de clasă în care se aflau cei trei elevi, doi dintre ei s-au supus recomandărilor poliţistului de a aştepta în curtea şcolii pentru a fi conduşi acasă, însă cel de-al treilea a continuat comportamentul turbulent, proferând injurii, alergând între sălile de clasă şi provocând în rândul elevilor indignare şi un sentiment de insecuritate.Poliţistul a solicitat în sprijin un coleg de la acelaşi post de poliţie, însă, pentru că elevul nu se supunea indicaţiilor poliţiştilor, în momentul în care a manifestat agresivitate faţă de un alt elev, pe care l-a îmbrâncit, aruncându-i pe jos ghiozdanul şi alte obiecte personale, poliţiştii l-au încătuşat şi l-au condus la postul de poliţie din Hidişelu de Jos, unde a continuat tulburarea ordinii şi liniştii publice şi proferarea de înjurii”, a relatat comisar-şef IPJ Bihor, Alina Fărcuţa.Rau am ajunscu disciplina in scoli! Curand programul CORNUL SI LAPTELE se va schimba in VODCA SI ETNOBOTANICA!

GEORGE SIMION VREA UN MITING MARATON!

Presedintele Aliantei pentru Unirea Romanilor (AUR), deputatul George Simion, a declarat, joi, ca nu doreste politizarea „intr-un fel sau altul” a mitingului de duminica, facand apel la participanti sa nu se lase provocati si sa se delimiteze atunci cand exista „un semn de violenta”.„Vor veni multi romani din diaspora la mitingul de duminica, care nu este al unui partid, nu este mitingul AUR. Vreau sa fac un apel la toti membrii si simpatizantii nostri sa nu vina cu insemne de partid, sa nu vina cu sigla AUR. Alaturi de noi vor participa si alte sase formatiuni politice neparlamentare, vor participa si organizatii neguvernamentale si sindicate si patronate si membri ai unor sindicate si patronate. Asa ca apelul meu este de a nu politiza intr-un fel sau altul. Dorinta noastra, a celor care am anuntat desfasurarea acestui protest, (…) e de a nu exista discursuri, de a nu exista incercari de a prelua aceste nemultumiri ale strazii. E datoria noastra ca opozitie sa fim in strada langa romani, insa nu dorim sa politizam aceasta miscare. (…) Apelul nostru este ca totul sa se desfasoare pasnic si oriunde exista un semn de violenta participantii sa se delimiteze. Vom ramane in strada pana cand situatia se va rezolva. (…) Dar, protestul asta nu este despre AUR, nu este despre George Simion, protestul este despre romanii simpli, care nu au cum sa treaca peste aceasta iarna”, a afirmat Simion, intr-o conferinta de presa, citat de Agerpres.Daca nu-si asumamitingul, de ce naiba il mai organizeaza?

PUTIN VREA LA MASA BOGATILOR! VISEAZA O NOUA ORDINE MONDIALA!

Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că „hegemonia occidentală se prăbușește” și a făcut apel la formarea unei „ordini mondiale mai drepte”, potrivit BFM TV.„În condițiile actuale, conflictele se agravează, apar noi amenințări. Trebuie să formăm o ordine mondială mai dreaptă”, a spus el, înainte de a adăuga:„Acest lucru este legat de problemele hegemoniei Occidentului, care se prăbușește”.Afirmațiile au fost făcute în cadrul unei discuții cu șefii serviciilor de informații din țările Comunității Statelor Independente, o organizație moștenită de la căderea URSS și care reunește exclusiv foste republici sovietice.Vladimir Putin a acuzat Occidentul că „se agață de trecut și încearcă să impună politica de diktat în toate sferele politicii internaționale și ale economiei”.„Occidentul creează noi crize, noi probleme și pune presiune asupra țărilor care aleg o cale suverană de dezvoltare”, a conchis el.Mai ramane ca si Occidentul sa fie de acord cu asta, dar nu prea e!

o caricatură pe zi de Mihai Matei
nu ne mai copiaţi că vă târâm prin tribunale! toate drepturile rezervate!