Arhiva autorului: admin

07.09.2022
FAPTUL DIVERS

PUTIN CREDE CA RASA GALBENA VA STAPANI PAMANTUL!

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri Occidentul că a subminat economia mondială, cu ceea ce el a prezentat drept o tentativă zadarnică şi agresivă a Vestului de a-şi impune hegemonia, şi a susţinut că puterile în ascensiune din Asia reprezintă viitorul, potrivit Reuters, scrie Agerpres.  SUA şi aliaţii lor au impus Rusiei cele mai severe sancţiuni din istoria modernă pentru ceea ce Putin prezintă drept o ‘operaţiune militară specială’ în Ucraina, răspuns care – potrivit Kremlinului – echivalează cu o declaraţie de război.„Vorbesc despre febra sancţiunilor occidentale, cu tentativa sa impertinentă şi agresivă de a impune modele de comportament altor ţări, de a le priva de suveranitatea lor şi de a le subordona voinţei lor”, a declarat Putin.Potrivit preşedintelui rus, Occidentul încearcă să-şi impună lumii voinţa, dar că puterea sa este în declin, fiindcă originea creşterii mondiale se află acum în Asia.„Schimbări ireversibile şi chiar tectonice au avut loc în relaţiile internaţionale”, a declarat Putin. „Rolul ţărilor şi regiunilor dinamice şi promiţătoare, în principal regiunea Asia-Pacific, a crescut considerabil”, a adăugat el.Smecherul! Se da bine cu fratele Xi Jinping!

UNGURII NU MAI VOR ARDEALUL!

Preşedintele Ungariei Katalin Novák a declarat, într-o declaraţie de presă comună miercuri la Palatul Cotroceni cu şeful statului Klaus Iohannis, că „Ungaria şi România sunt interesate şi au interesul de a avea o relaţie bilaterală bună, pragmatică”. „Am convenit că dorim să diminuăm tensiunile existente, nu să le amplificăm. Nu o să fim de acord în toate cele, dar cel mai important este să ne ascultăm reciproc şi să înţelegem punctul de vedere al celuilalt, pentru a reduce aceste tensiuni”, a adăugat oficialul ungar, potrivit News.ro. Asa, fata, da-te pe brazda, ca altfel de da Simion ajutat de Sosoaca!

ELENA UDREA-LUPOAICA MORALISTA!

Sindicaliştii din sistemul penitenciar critică în termeni duri mesajele transmise public de Elena Udrea, aflată în detenţie. Oficialii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) o acuză pe Udrea că, prin afirmaţiile sale, face pe lângă instituţiile fundamentale ale statului ”presiuni constante” care minimalizează scopul executării pedepselor. ”Elena Udrea se transformă din infractoare dovedită în instanţă morală pentru deţinuţi. (…) Din închisoare, Elena Udrea continuă să-şi folosească influenţa şi presiunile pe lângă instituţiile fundamentale ale statului român pentru a modifica legea de executare a pedepselor în favoarea deţinuţilor, existând riscul ca închisoarea să nu-şi mai atingă scopul de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, cu consecinţe dezastruoase asupra siguranţei cetăţenilor. (…) Recent, deţinuta Elena Udrea a lansat în spaţiul public o informaţie potrivit căreia «legea actuală nu face nici o diferenţă între un bărbat condamnat pentru omor cu premeditare, care nu are nici copii şi o mamă condamnată pentru furt din magazine ori abuz în serviciu». Este adevărat că legea nu face nicio diferenţiere între deţinuţi, nici nu ar fi constituţional, legal şi nici moral. Este cinic, însă nu şi surprinzător, ca persoana privată de libertate să-şi mascheze intenţia de a scăpa de puşcărie în spatele luptei pentru păstrarea şi consolidarea relaţiilor cu familia şi pentru nevoia de a sprijini dezvoltarea psiho-emoţională a propriului copil”, transmite FSANP printr-un comunicat dat publicităţii miercuri.Nu e ea proasta ca spune ce spune! Prosti sunt aia care chiar cred vrajala blondei scolite de Petrov-Basescu!

MACRON II INDEAMNA PE FRANCEZI SA TREMURE DE FRIG!

Președintele francez Emmanuel Macron face apel la „responsabilitatea” tuturor de a reduce consumul țării cu 10% pentru a evita tăierea gazelor și a electricității, scrie Huffington Post, conform r3media.ro.“Cea mai bună energie este cea pe care nu o consumăm”, a rezumat Emmanuel Macron, care a stabilit obiectivul țării „de a economisi 10% din ceea ce consumăm de obicei ”.„Se poate face printr-o serie de gesturi simple”, a asigurat președintele francez.Mai întâi, reduceți aerul condiționat în această perioadă „fierbinte” iar apoi, când vine iarna, setați încălzirea interioară la maximum 19 grade Celsius. Acest „plan de mobilizare activă” vizează pe toată lumea: clădiri publice, comunități, persoane fizice și companii din fiecare sector de activitate. Președintele Republicii consideră că acest „plan de sobrietate” trebuie să permită „să se evite ceva mai coercitiv sau chiar o raționalizare”.Da, dar in vreme ce europenii vor ingheta de frig, la iarna, in biroul lui Zelenski va fi o temperatura mai mult decat placuta!

ERDOGAN VREA SA IMPACE SOARECELE CU PISICA!

Ţările occidentale sunt vinovate de ”provocare” faţă de Rusia, a declarat miercuri, 7 septembrie, la Belgrad, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, informează AFP și Agerpres.„Pot spune foarte deschis că nu găsesc că actuala atitudine a Occidentului (…) este cea bună. Occidentul duce o politică bazată pe provocare”, a declarat şeful statului turc în cadrul unei conferinţe de presă susţinută alături de omologul său sârb Aleksandar Vucic, ca răspuns la o întrebare asupra crizei energetice în UE.„Atât timp cât veţi încerca să duceţi un asemenea război de provocare, nu veţi putea obţine rezultatele scontate”, a adăugat Erdogan. „Noi, Turcia, am menţinut mereu o politică de echilibru între Rusia şi Ucraina”, a mai declarat liderul turc.Desi e greu sa impaci si capra si varza, uite ca Erdogan reuseste!

CIOLACU VREA SI CU MOTIUNE IMPOTRIVA LUI VIRGIL POPESCU SI CU SUFLETUL IN RAI!

Ipocrizie maximă din partea PSD: Marcel Ciolacu a anunțat că deputații săi nu vor vota moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu (PNL), deși îi cer în mod repetat demisia.Ciolacu se teme să nu existe cineva din partidul său care să trădeze „linia” partidului, așa cum a făcut Dumitru Coarnă în februarie (și a fost exclus ulterior din PSD); mai bine să nu voteze nimeni.Asta inseamna sa joci la doua capete, ca romanul, impartial!

PSD VA CASTIGA ALEGERILE PREZIDENTIALEDOAR DACA VA SUSTINE UN PNL-IST!

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că partidul său nu va pierde viitoarele alegeri prezidenţiale, iar candidatul va fi stabilit prin alegeri interne.„Nu mai există cutuma în Partidul Social Democrat că preşedintele partidului este automat şi candidatul la Preşedinţie. Aş vrea să lămuresc colegii mei, să avem o deschidere şi mai mare, în cazul în care avem o personalitate care nu este în partid, să poată să candideze în alegerile interne din interiorul partidului. CORECT! Daca PSD va sustine candidatura unui PNL-ist, sigur va castiga cursa pentru Cotroceni!

06.09.2022
FAPTUL DIVERS

DE CE NU M-AS FOFILA/ DAC-A TRECUT VREMEA MEA?

Liderul Ceceniei, Ramzan Kadirov, a anuntat sambata ca intentioneaza sa plece din fruntea tarii sale. El nu a dat nicio explicatie logica pentru aceasta decizie, sustinand doar ca „a venit si vremea mea”. „De 15 ani incoace, conduc republica. Avem un proverb printre caucazieni, ceceni. Indiferent cat de respectat, de mult asteptat este un oaspete, daca pleaca la timp, atunci este si mai placut. Cred ca a venit si vremea mea. Pana cand nu ma dau afara. Mi se pare ca sunt deja batran. Candva eram cel mai mic, fara experienta. Si acum am ramas acelasi nepriceput, dar tineretea mea a plecat undeva”, a spus Kadirov intr-o inregistrare video.Cum zic romanii, s-a nascut talent si a murit speranta!

DUPA BORIS, POTOPUL!

In Marea Britanie, companiile si oamenii obisnuiti avertizeaza ca nu vor reusi sa treaca iarna fara ajutor din partea guvernului. Acest lucru creeaza provocari enorme pentru viitorul prim-ministru, care va fi anuntat saptamana aceasta, anunta CNN Business intr-o ampla analiza. Timp de luni de zile, Regatul Unit a indurat un vid de conducere, in timp ce tara a derapat spre 0 recesiune declansata de cresterea facturilor la energie.De cand Boris Johnson a anuntat ca va parasi functia in iulie, perspectivele de crestere economica au slabit. Inflatia anuala depaseste 10%, in conditiile in care preturile alimentelor si ale combustibililor cresc vertiginos. Frustrarea cauzata de cresterea costului vietii a determinat sute de mii de lucratori care deservesc porturile, trenurile si oficiile postale sa intre in greva. Lira sterlina britanica tocmai a inregistrat cea mai proasta luna de dupa referendumul pentru Brexit din 2016, atingand cel mai scazut nivel fata de dolarul american din ultimii peste doi ani.Stati linistiti, englezi! Fratele Zelenski nu va lasa la greu!

DU-MA ACASA, MAI BLUE AIR/DOAR ATATA ITI MAI CER!

Prim-vicepreşedintele ANAT, Alin Burcea, a informat că toți membrii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) vor aduce acasă turiştii care aveau bilete la zborurile companiei aeriene Blue Air, chiar dacă este vorba de alternative mai scumpe, relatează Agerpres. „În momentul de faţă, eu sunt la birou, la fel ca majoritatea colegilor mei care au grupuri, pentru că Blue Air nu prea are chartere. Dar sunt multe grupuri de turişti. Cam toată lumea e pe baricadă acum, să găsească alternative ca, în primul rând, să aducă turiştii acasă. Comunicatul pe care astăzi l-a dat Blue Air conţine o inadvertenţă sau este o minciună, în sensul că ei spuneau că toţi cei care sunt în destinaţie vor fi întorşi astăzi, pe data de 6 septembrie. Ori este o eroare, pentru că e posibil să apară o eroare în situaţii de criză, ori este o minciună. Nu, pe turiştii noştri şi pe ai altora nu i-a mai operat niciun zbor şi i-a lăsat acolo unde erau. Deci, noi o să îi aducem pe oameni şi ideea este să şi continuăm. Trebuie să găsim alternative. Într-un fel sau altul, o să aducem toţi oamenii, nu îi lăsăm acolo. Vom găsi o soluţie, mai scump, aia e. Important este să nu rămână oamenii acolo”, a spus Burcea.Ce atata tragedie! Daca vor cu adevarat sa se intoarca, oamenii se pot intoarce si pe jos!

VOM AJUNGE SA PUTEM VOTA DE LA GRADINITA!

Senatul a adoptat tacit, marţi, propunerea legislativă care vizează reducerea vârstei minime de la care tinerii pot vota la alegerile locale şi europarlamentare de la 18 ani la 16 ani, informează Agerpres. Proiectul va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Propunerea, iniţiată de către parlamentari PNL, USR, AUR, dar şi neafiliaţi, modifică Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, astfel încât „au dreptul de a alege cetăţenii români care au împlinit vârsta de 16 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor”, potrivit Agerpres.Mai multi votanti, o mai mare masa de manevra! Pe principiul, prosti, dar multi!

GICA CONTRA-DECORAT!

Parlamentarii AUR au forțat regulamentul intern și au încercat din nou să provoace un nou scandal în plenul Camerei Deputaților, la citirea moțiunii simple împotriva ministrului Virgil Popescu. În replică, ministrul Energiei i-a acordat simbolic medalia Ordinul Muncii, clasa a III-a liderului AUR George Simion. De această dată, deputații AUR au fost deranjați că ministrul Energiei nu s-a așezat la prezidiu așa cum cere cutuma, atunci când se dezbate un demers îndreptat împotriva unui ministru ci a stat pe locul de deputat, în sală. Deputații AUR, Viorel Focșa și Titi Aur au mers spre locul în care s-a așezat ministrul dar au fost opriți de colegii de la PNL care nu le-au permis celor doi să se apropie de acesta. Momentul s-a detensionat prin plecarea lui Virgil Popescu la tribună, să-și țină discursul. În replică, ministrul Energiei a venit la tribuna plenului cu o medalie din perioada comunistă și l-a anunțat pe George Simion că-i acordă medalia Ordinul Muncii, clasa a III-a pentru că a reuşit să depăşească „planul cincinal la propagandă rusească în doi ani şi jumătate”.Ei se harjonesc, se decoreaza, se scuipa, iar poporul strange cureaua si scrasneste din dinti!Asa se face politica in Romania!

CIOLACU CEL BISERICOS

Marcel Ciolacu a anunţat, marţi, că serviciile publice, bisericile şi Metrorex trebuie să beneficieze de plafonarea şi compensarea preţurilor la energie, fapt pentru care va propune, în Parlament, amendarea ordonanţei aprobată zilele trecute de Guvern, transmite Agerpres. „Sunt ferm convins că vom face amendamente şi discuţii în coaliţie. Instituţiile de cult nu au fost prinse, bisericile, ceea ce este o eroare. Sunt ferm convins că atât colegii mei, cât şi colegii din coaliţie vom completa ordonanţa. Serviciile publice – iarăşi a fost o scăpare majoră. Ar duce la o creştere a preţurilor în progresie la preţul apei pentru că majoritatea apei vine prin pompare”, a declarat Marcel Ciolacu.Oare ce pacate grele o avea Ciolacu, de se da bine cu biserica?

CIOLACU:FIREA SA ALEAGA-ORI LA BAL, ORI LA SPITAL!

Președintele PSD Marcel Ciolacu a anunțat marți că Gabriela Firea nu poate candida și la primăria București și la alegerile prezidențiale din 2024.Ciolacu a spus că cele două alegeri – locale și prezidențiale – sunt în același an și atunci e foarte clar că va fi „candidatul și locul”.Șeful PSD a spus că în discuțiile pe care le-a avut cu Gabriela Firea, aceasta și-a exprimat dorința de a candida pentru un nou mandat la Primăria Capitalei.”O susțin împreună cu toți colegii pentru un nou mandat la Primăria București”, a spus Ciolacu într-o conferință de presă, potrivit presei.El a mai adăugat că nu are nimic împotrivă ca Gabriela Firea să concureze în partid pentru candidatura la prezidențiale, dar atunci trebuie găsit alt candidat la Primăria București.

URSULA E GENEROASA CU ZELENSKI PE BANII NOSTRI!

Liderii de la Bruxelles plusează în războiul din Ucraina. Am trecut de faza unde țările europene se ascundeau de public atunci când venea vorba de donații și armament pentru Ucraina. Uniunea Europeană, sub conducerea Ursulei von der Leyen, anunță că oferă 5 miliarde de euro pentru înarmarea soldaților ucraineni.„Situația de pe teren din Ucraina continuă să necesite sprijinul nostru inexplicabil. Pe lângă cele 10 miliarde de euro pe care le-am furnizat deja, săptămâna aceasta vom oferi o asistență macrofinanciară suplimentară de 5 miliarde de euro. UE va fi alături de Ucraina atâta timp cât va fi necesar”, a scris președintele Comisiei Europene pe Twitter, comentând întâlnirea cu premierul Ucrainei.Da-le, Ursula, ca nu dai de la ma-ta!

05.09.2022
FAPTUL DIVERS

BUCURIE LA NOI:ANGLIA VA AVEA O NOUA DOAMNA DE FER!

LONDRA – Liz Truss (47 de ani) va fi nopul premier al Marii Britanii după ce luni a fost aleasă în funcția de păreședinte al Partidului Conservator. Ea a fost aleasă cu 81.326 de voturi, în vreme ce contracandidatul său, Rishi Sunak, favorit la începutul competiției, a fost votat de 60.399 de membri de partid.Voi pune în practică un plan curajos de reducere de taxe și de crestere a încrederii în economia noastră”, a spus Truss, în dicursul după anunțarea rezultatului alegerilor..Fidelă lui Boris Johnson până la fina, Truss va deveni al patrulea prim-ministru britanic de la referendumul pentru Brexit din 2016 și a treia femeie în această funcție din istoria Regatului Unit, după Margaret Thatcher, supranumită „Doamna de fier”, și Theresa May..Ea preia mandatul într-un context economic și social de criză, cu o inflație care depășește 10% și care se așteaptă să crească considerabil mai mult, precum și cu o creștere exorbitantă a facturilor la energie care sufocă cetățenii, întreprinderile și serviciile publice.Sintestiul e in extaz! Cum sa nu apreciezi o “doamna de fer”?

ROBIN HOOD-CIOLACU TINE CU SARACU’!

BUCUREȘTI – „PSD îi va proteja atât pe români, cât și companiile care produc în România pentru a rezista șocurilor produse de criza energetică! În urma insistenței noastre, Guvernul va adopta rapid soluțiile corecte care să apere populația și economia pe timpul iernii și să pună capăt lăcomiei noilor băieți deștepți din energie”, anunță, în stilu-i propagandistic, liderul PSD, pe Facebook. PSD-istul spune că partidul său a insistat ca cetățenii să plătească în continuare, în această iarnă, prețuri plafonate la energie și gaze. La fel școlile, spitalele, căminele de copii și de bătrâni și alte instituții publice cu un rol social major..„Așa cum au anunțat, astăzi, colegii mei Sorin Grindeanu și Mihai Tudose, IMM-urile și firmele din industria alimentară sunt pentru noi o prioritate strategică, de aceea consumul acestora trebuie compensat în proporție de 85%. Este singura soluție pentru a ne putea susține economia, locurile de muncă și necesarul de hrană al țării!”, subliniază liderul PSD.Pacat ca toate astea vor ramane la nivelul de retorica propagandista!…

NEMTII SE INMULTESC CU AJUTORUL IMIGRANTILOR!

Populaţia Germaniei creşte datorită străinilor. Potrivit unui studiu din luna august al Deutsche Bank, Germania ar putea avea aproape 86 de milioane de locuitori în 2030. Țara se confruntă cu un aflux record de imigrație, cel mai mare din 1990.Potrivit actualului Monitor al Germaniei de la Deutsche Bank Research, numărul de locuitori va crește la aproape 86 de milioane în 2030, cu cinci milioane mai mult decât în ​​2011. Iar acest lucru se datorează în primul rand imigrației, care aduce cu sine consecințe, de exemplu pe piața muncii și a locuințelor.Aproximativ 329.200 de persoane au venit în Germania în 2021, aproximativ același număr ca înainte de pandemie – în principal din cauza mișcărilor de refugiați din Siria și Afganistan, în a doua jumătate a anului.În acest an, Deutsche Bank Research se așteaptă la 1,3 milioane de refugiați numai din Ucraina, din cauza războiului. Pentru 2023, analiștii se așteaptă la încă 260.000 de ucraineni.Potrivit prognozei, numărul de locuitori din Germania va crește de la 83,3 milioane în 2021, la 84,9 milioane și 85,4 milioane în 2022 și 2023. „Aceasta ar însemna că valul de refugiați ar fi semnificativ mai mare decât în ​​2015”, se arată în studiu. Probabil că va fi depășit doar de imigrația de după cel de-al Doilea Război Mondial.-Nu e departe ziua in care 75% dintre nemti nu vor cunoaste limba germana!

UCRAINA-PAMANT AMERICAN!

Cei mai mari proprietari de terenuri agricole din Ucraina. Pe data de 1 iulie 2021, în Ucraina a intrat în vigoare o nouă lege funciară, care a desființat moratoriul privind cumpărarea și vânzarea de terenuri, această reformă fiind solicitată de Fondul Monetar Internațional (FMI) în schimbul unui nou pachet de asistență financiară.De atunci, aproape o treime din terenurile agricole ucrainene ar fi fost cumpărate de americani, dar anterior, și China a concesionat o suprafață însemnată de teren agricol în Ucraina. Anul trecut, trei consorții internaționale cu capital american au devenit cei mai mari cumpărători de terenuri în Ucraina. Potrivit Australian National Review, cele trei multinaționale au cumpărat în total 17 milioane de hectare de teren agricol, ceea ce reprezintă 28% din terenul arabil din țara vecină. Cei trei giganți sunt Cargill, DuPont și Monsanto.Acum devine explicabil zelul cu care Bide ii ajuta pe ucraineni sa apere pamantul americanilor!

RAZBOIUL RUSO-UCRAINEAN E CASTIGAT DE AMERICANI!

Criza din Ucraina durează de mai bine de șase luni și situația escaladează, evidențiind faptul că sancțiunile impuse unilateral de țările occidentale, cum ar fi SUA, nu sunt de folos în soluționarea problemei.Dimpotrivă, efectele solidare și deloc favorabile continuă să crească ca un bulgăre de zăpadă ce se rostogolește tot mai mult, a declarat vineri, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, la conferința de presă. Multor țări europene le lipsesc resursele energetice după ce au impus sancțiunile împotriva Rusiei. Acestea sunt nevoite să achiziționeze gaze naturale din SUA la un preț mai mare. Presa europeană comentează că Washingtonul pozează în Mântuitorul, având profituri enorme de pe urma suspendării livrărilor de gaze naturale rusești către țările europene.Firesc! Cand doi se cearta, al treilea castiga!

SARACA FATA BOGATA/LA EA BANII NU SE GATA!

Ursula von der Leyen își mărește salariul cu 30 de mii de euro. Șefa Comisiei Europene, comisarii și funcționarii europeni vor beneficia de indexarea salariilor lor pentru compensarea inflației. Restul lucrătorilor din UE însă nu primesc așa ceva, scrie Gazeta Românească din Italia.Un comisar, oricare, primește în prezent 19.910 de euro pe lună și în curând, de ce să-și facă griji pentru costul facturilor, va lua acasă 21.600 de euro, o creștere de 1.700 de euro. Și președinta Comisiei Europene? Ursula von der Leyen va lua cu 2.500 de euro în plus pe lună, egal cu 30.000 de euro în plus pe an. Total: 27.667 euro plus indemnizații pe lună.Cand ai pe mana painea si cutitul e imposibil sa nu-ti faci un senvis baban!

EUROPENII INVATA CE E SARACIA!

Mai multe cine la lumina lumânărilor, duş la sală şi încărcarea telefonului la muncă. Sunt printre soluţiile disperate pe care le iau în calcul europenii, ca să treacă mai uşor iarna. Preţul gazelor a crescut azi cu 30%, după ce, în weekend, Rusia a anunţat că livrările către Germania, prin conducta Nord Stream 1, rămân oprite pe termen nelimitat. Comisia Europeană a anunțat că pregătește „o intervenție de urgență” pentru a limita creșterea facturilor.Ciudat! Parca noi ii sanctionam pe rusi, nu rusii pe noi!

04.09.2022
FAPTUL DIVERS

PRIM-BALERINA RARES BOGDAN!

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că dacă va fi voință politică, pensiile speciale vor fi tăiate, iar dacă nu, ”va fi balet”, afirmând că este foarte mult dublu limbaj în politica românească şi că oamenii vor putea da sancţiuni senatorilor şi deputaţilor la vot.”Dacă se doreşte cu adevărat, se vor tăia. Dacă nu, va fi un balet, un balet specific Parlamentului României în care nu se va întâmpla nimic. Vreau să cred că declaraţiile pe care le-au făcut de-a lungul timpului liderii PSD-PNL vor fi puse în practică şi nu e doar retorică electorală. (…) Deci simplu, dacă se doreşte, ele se vor tăia. Dacă nu se doreşte, ele nu se vor tăia şi atunci la vot românii pot să sancţioneze deputaţii şi senatorii”, a declarat Rareş Bogdan, la Realitatea PLUS. E Bine! Nu vor trece 30 de zile si pensiile speciale vor ramane cum sunt si acum!

STATUL SUBVENTIONEAZA GARDULETE ELECTRIFICATE!

Ministerul Mediului va lansa un proiect prin care românii ar putea primi 15.000 lei din partea statului român.Proiectul propus de către Ministerul Mediului prevede ca românii care au proprietățile afectate de prezența animalelor sălbatice pe terenurile lor să primească din partea statului un sprijin în valoare de până la 15.000 de lei. Cu acești bani păgubiții își vor putea achiziționa garduri electrice pentru a ține animalele departe de locuințele oamenilor.Conform proiectului adus în dezbatere publică de Ministerul Mediului, sistemele sunt destinate „reducerii conflictelor om-animal și implementării măsurilor de intervenție în zone populate cu animale din specii de faună sălbatică, ori amplasate pe traseele acestora, respectiv pe raza exploatațiilor agricole/pomicole/stupine/arii naturale protejate” se arată în comunicat.Cei care doresc să primească acest ajutor financiar trebuie să îndeplinească mai multe condiții: să aibă domiciliul în România și să fie proprietarii imobilului sau terenul din proiect; să aibă un cazier fiscal curat; să figureze cu plata impozitelor la zi și să nu aibă nicio condamnare de infracțiune împotriva mediului înconjurător.Beneficiarii mai trebuie si sa demonstreze ca nu sunt in cardasie cu respectivele animale si ca nu impart banii de gardulet cu ele!

IN FINE, UNGURII NE VIZITEAZA SI OFICIAL TARA!

Președintele Ungariei, Katalin Novák, va efectua miercurea viitoare o vizită oficială la București, în urma unei invitații din partea președintelui României, Klaus Johannis, informează presa maghiară.Katalin Novák va purta discuții și cu premierul Nicolae Ciucă, dar și cu președinții celor două camere ale Parlamentului, Alina Gorghiu și Marcel Ciolacu, scrie ecopolitic.ro.Ultima întâlnire oficială la nivel prezidențial, la București, a avut loc în urmă cu 12 ani, în 2010, însă întâlnirea din 7 septembrie va fi a treia întâlnire dintre președintele ungar și omologul său român, în cele patru luni de la învestirea sa.Daca a facut atata valva, cand a venit neinvitata, va dati seama ce valuri o sa faca acum?

CAND SE CULCA “OBOSIT” CITU SE VISEAZA PRIMAR!

Florin Cîțu se vede candidat la Primăria Capitalei din partea PNL. Fostul președinte al partidului spune că liberalii trebuie să aleagă un candidat propriu la următoarele alegeri, iar de preferat este să fie economist. Florin Cîțu nu se simte amenințat nici de Ciprian Ciucu, actualul edil al sectorului 6, care a vrut să candideze la Primăria Capitalei la alegerile precedente. PNL a făcut, însă, alianță cu USR și au mers împreună cu Nicușor Dan, care a câștigat scrutinul în fața Gabrielei Firea, scrie realitatea.net.„Avem deja două experiențe care au arătat clar că nu merge nici cu jurnaliști, nici cu oameni care nu au avut  experiență în domeniul economic până acum. Trebuie profesioniști la Primăria Capitalei, vom vedea atunci”, a declarat Florin Cîțu.Viseaza in voie, Citule! Visatul e gratis!

ROMANII NU IES IN STRADA, CA PLOUA?

Dan Bucura vorbește despre cehi care au avut curajul să iasă în stradă împotriva deciziilor abuzive luate de guvernele europene:„Cehii au ieșit în stradă! Peste 75.000. Protestează împotriva creșterilor de preț, dar strigă și împotriva UE..
Paradoxal, cehul de rând trăiește mult mai bine decât românul amărât. Guvernanții cehi păreau mult mai dispuși să-și sprijine poporul, inclusiv în relația cu partenerii europeni.. Și totuși, ei sunt în stradă, noi în case. O fi de la ploaie?! Frigul de afară? Sau de la prosperitatea care ne bate nouă la ușă; cu care ne amenință cei de la butoane?!” scrie Dan Bucura pe propria pagină de socializare.Daca n-are cine sa-i mobilizeze cu un mic, o bere, o vata pe bat, ceva, romanii nu vor iesi in strada nici morti!

ZIMBRUL DE PE STEMA MOLDOVEI SE NUMEA TOT ROBERTO?

Regia Națională a Pădurilor, Romsilva, a făcut publice mai multe imagini cu Roberto, cel mai tânăr pui de zimbru din Parcul Natural Vânători Neamț.Romsilva administrează trei nuclee de zimbri: la Bucșani, Hațeg și Vânători-Neamț, cu un efectiv total de peste o sută de exemplare.Romsilva: ”Micuțul Roberto, puiul pădurilor din Parcul Natural Vânători Neamț crește și devine curios și curajos. Este protejat de familia lui de zimbri, care nu îl scapă din ochi”Membrii Romsilva au precizat că Roberto este cel mai nou membru din marea familie de zimbri din Parcul Natural Vânători Neamț. Puiul a primit acest nume în urma unui vot electronic, la care au participat mai bine de 2500 persoane.Suntem convinsi ca Stefan cel Mare, tot Roberto l-ar fi botezat pe micut!

ALEGERILE DIN ROMANIA SE TIN IN ALTA PARTE!

În România nu există alegeri prezidențiale, șefii de stat fiind desemnați din afara țării pe criteriul slugărniciei, dezvăluie fostul contracandidat al lui Klaus Iohannis din 2014, Victor Ponta, în podcastul lui Ionuț Cristache.Fostul premier livrează și explicații și nume concrete legate de cum s-a ajuns la actuala soluție prezidențială, pe mîna ”celor care conduc lumea”:”Crin era foarte clar că nu-i place să fie manipulat, că gîndește cu mintea lui și le-a și spus-o mereu: ”băi, ia mai plecați voi de aici!”, motiv pentru care l-au belit primul. Eu am încercat – am zis că-s mai șmecher – să zic că gîndesc cu mintea mea, dar îi păcălesc că gîndesc cum zic ei; n-a ținut, s-au prins, au zis ”băăă, tu vrei să ne păcălești?”, m-au belit și pe mine. L-au găsit pe dl.Iohannis care e destul de disciplinat, chiar e foarte disciplinat.Noi suntem un avanpost, ca-n filme, un avanpost în care ăia care conduc lumea nu au nevoie de probleme, și atunci spun ”Iohannis a fost cuminte, a fost disciplinat, Klaus al nostru”. Dom’le, pleacă Klaus al nostru, că nu mai vrea să stea, hai să găsim altul mai disciplinat. Dl.Ciucă e foarte disciplinat, eu cînd aud astea, că vor fi alegeri…ce alegeri?” s-a întrebat, retoric, Ponta. ”Nu există democrație în România, să uităm de povestea asta, spun pentru oameni care înțeleg!” a conchis el.Si-atunci, de ce mai merg romanii la urne?Doar pentru cativa mici si o bere?

SANCTIUNILE II INGRASA PE RUSI!

Matteo Salvini, liderul partidului italian de extrema dreapta Liga, a creat duminica o polemica punand la indoiala eficacitatea sanctiunilor europene adoptate impotriva Rusiei dupa declansarea invaziei in Ucraina, transmite AFP, citata de Agerpres. ”Mai multe luni s-au scurs si oamenii platesc facturi de doua, chiar patru ori mai mari, si, dupa sapte luni, razboiul continua si visteria Federatiei Ruse se umple de bani”, a declarat Salvini la postul de radio RTL inainte de a se deplasa la Forumul economic The European House – Ambrosetti ce are loc la Cernobbio, in nordul Italiei.”Sanctiunile functioneaza? Nu. In prezent, cei care sunt sanctionati sunt castigatori, pe cand cei care au instituit sanctiunile sunt in genunchi”, scrisese el pe Twitter sambata.O sa-i sanctionam pe rusi pana ajungem la sapa de lemn!

01.09.2022
FAPTUL DIVERS

ROMANE, FII OM! UE TE VREA ECONOM!

Comisia Europeană analizează posibilitatea de a cere statelor membre planuri de reducere a consumului de energie electrică, în linie cu acordul voluntar privind scăderea cu 15% a consumului de gaze, transmite Agerpres.Comisia vrea însă dezbateri cu ţările din UE înainte de a concretiza vreo măsură adiţională.„Se lucrează la măsuri de urgenţă privind preţurile la electricitate. De asemenea, ar putea apărea ceva legat de reducerea cererii de energie electrică”, a afirmat directorul general pentru Energie din CE, Mechthild Worsdorfer, la Comisia pentru Industrii din Parlamentul European.Această posibilitate va reprezenta una dintre temele pe care le vor aborda miniştrii Energiei din ţările Uniunii Europene la reuniunea extraordinară convocată la Bruxelles, pe 9 septembrie, unde, de asemenea, se va discuta despre posibilitatea decuplării preţului gazelor de cel al energiei electrice sau impunerea unui preţ maxim la gaze.Planul e simplu:cand apasa tanti Ursul von der Leyen pe buton, se stinge curentul in toata Europa!

HARTUIREA SEXUALA LE BAGA PE ROMANCE-N BOALA!

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, afirmă joi, după condamnarea României la CEDO pentru că nu a tratat cu atenţie plângerile unei angajate care a fost hărţuită repetat de şeful ei, că hărţuirea sexuală este o faptă penală şi trebuie anchetată ca atare, iar verdictul dat la Strasbourg este un precedent important pentru toate cazurile de hărţuire sexuală din România, dar şi din Europa. În urma acestui caz, statul român trebuie să-i plătească femeii daune de 7.500 de euro. “Hărţuirea sexuală la locul de muncă este o realitate! Femeile care reclamă astfel de fapte trebuie ascultate, înţelese şi luate în seamă. Simt revoltă de fiecare dată când se râde de femeile care spun că şefii lor au un comportament nepotrivit. Hărţuirea sexuală este o faptă penală şi trebuie anchetată ca atare. Din păcate, în urmă cu două zile, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România pentru că nu a tratat cu atenţie plângerile unei angajate care a fost hărţuită repetat de şeful ei”, spune Gabriela Firea pe Facebook.Ce-i incurca un pic pe judecatori e ca exista femei care abia asteapta sa fie hartuite!

ABIA ACUM PUTIN STIE DE CE A INVADAT UCRAINA!

Președintele Rusiei, Vladimir Putin a vorbit joi, 1 septembrie, despre un nou obiectiv al „operațiunii militare speciale” din Ucraina, afirmând că aceasta urmărește „eliminarea enclavei anti-ruse” de pe teritoriul țării vecine, relatează Interfax.„Pe teritoriul Ucrainei au început să creeze în prezent o enclavă anti-rusă care ne amenință țara. Prin urmare, băieții noștri care luptă acolo îi protejează atât pe locuitorii din Donbas, cât și pe Rusia însăși. Și asta, desigur, merită sprijinul întregii societăți”, a declarat Putin în timpul unei întâlniri cu elevi din enclava rusească Kaliningrad.Totodată, acesta a mai spus că după „lovitura de stat” ce a avut loc în Ucraina în 2014 (n.r. o referință protestele Euromaidan) locuitorii Republicilor Populare Donețk și Lugansk, precum și cei din Crimeea, nu au vrut să recunoască noul regim de la Kiev.Tot e bine! Macar acum soldatii rusi stiu pentru ce dau coltul!

POLONEZII S-AU TREZIT IN CEASUL AL 12-LEA!

Polonia a estimat la peste 1.300 de miliarde de euro pagubele care i-au fost provocate de Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Anunțul a fost făcut joi, 1 septembrie, de Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului polonez de guvernământ, Lege şi Justiţie (PiS). El a precizat că Varşovia va cere oficial Berlinului reparaţii de război.O estimare anterioară, menţionată de un parlamentar polonez în 2019, indica circa 850 de miliarde de euro valoarea pagubelor de război. În trecut, Partidul Lege şi Justiţie a evocat de mai multe ori problema reparaţiilor de război, dar fără ca vreo cerere oficială în acest sens să fie transmisă Berlinului. Acum însă, Jaroslaw Kaczynski, liderul de facto al Poloniei, a promis că o va face, deşi a admis că procesul obţinerii unor sume ar putea fi „lung şi dificil”. Nu-i prost cine cere, e prost cine da!

UE AJUTA MOSCOVA DIN TOATE PUTERILE!

Atât de mult l-a afectat sancțiunile Uniunii Europene pe Vladimir Putin, încât companiile rusești au venituri record, în ciuda scăderii producției. Comisia Europeană, prin politicilie ei disctructive, și-a săpat singură groapa.Producătorul rus de gaze Gazprom a înregistrat în primul semestru al anului în curs rezultate foarte bune, iar veniturile din 2022 le vor depăşi pe cele din 2021, a anunţat directorul general Alexey Miller, în condiţiile în care creşterea preţului gazelor compensează scăderea producţiei şi a exporturilor.Unde dai si unde crapa!

31.08.2022
FAPTUL DIVERS

CAMPEANU ZICE CA SI EINSTEIN AVEA LA SCOALA VECEUL IN FUNDUL CURTII!

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat miercuri, în şedinţa de Guvern, despre problema wc-urilor din curtea şcolilor, că este ”o problemă exagerată” şi că ”trebuie să înţelegem că nu are legătură toaleta în curte de calitatea educaţiei”.”Planul pe care l-aţi cerut pentru conformitatea grupurilor sanitare, în şcoli, ştiind că în urmă cu 3 sau 4 ani erau peste 2.000 de şcoli cu grupuri sanitare neconforme iar dacă autorităţile locale vor folosi finanţarea acordată prin bugetul Ministerului Educaţiei vom rămâne cu 100 de şcoli şi este vorba de şcoli mici, am încredere că în doi ani nu va mai exista nicio şcoală în România. Încrederea se va transpune într-un plan concret de acţiune pe care vi-l vom prezenta, domnule prim-ministru, cum aţi cerut, nu până la sfârşitul anului ci îmi place să cred că o să îl prezentăm mult mai devreme şi mă angajez să îl prezentăm mult mai devreme”, a spus ministrul Educaţiei, potrivit news.ro.  Este o problemă importantă, trebuie rezolvată, dar trebuie să înţelegem că nu are legătură toaleta în curte de calitatea educaţiei. Din moment ce mulţi dintre noi am făcut performanţă învăţând în acest şcoli, cred că este o dovadă, dar ea trebuie rezolvată şi va fi rezolvată”, a mai spus Cîmpeanu.Cum a spus si Lenin: invatati, invatati, invatati  si la wc renuntati!

ROMANII OFTEAZA, CIUCA PLAFONEAZA!

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că guvernul va aproba în ședința de joi o nouă ordonanță pentru plafonarea prețurilor la energie.”Mâine vom avea o nouă ședință de guvern, cu punct principal pe agendă aprobarea ordonanței de guvern privind modificarea elementelor de referință pentru compensarea prețurilor la energie”, a spus Ciucă la Palatul Victoria, scrie G4Media. Plafoneaza la cat? La o suta de lei kilowattul?

CIUCA NE TAIE ORICE SPERANTA

Ciucă a lăsat să se înțeleagă că promisiunile lansate de PSD nu sunt tocmai realizabile și, în plus, măsurile anunțate nu s-ar fi discutat în interiorul coaliției.Astfel, premierul PNL a vrut să asigure că, deși au în atenție „efectele produse de creșterea prețurilor la energie și gaze, inflația”, a fi responsabil înseamnă a veni „cu măsuri concrete, care să fie credibile și care să se bazeze pe date concrete și pe realitatea bugetului de stat”.„Să nu creăm speranțe false pe care nu le putem duce la bun sfârșit. Nu putem să vorbim despre lucruri pe care nu le putem realiza”, a spus Nicolae Ciucă, care a admis totuși că nu există încă un proiect de buget pentru 2023, în jurul căruia să poată fi făcute promisiuni sau nu.Macar speranta le mai ramasese pensionarilor, dar Ciuca le-a luat-o si p-aia!

DESPRE MORTI, NUMAI DE BINE,DESPRE GORBACIOV, MAI PUTIN!

Miercuri, Kremlinul l-a descris pe fostul sovietic Mihail Gorbaciov, care a murit în noaptea de marţi spre miercuri la vârsta de 91 de ani, drept un om de stat care a schimbat istoria lumii, dar a adăugat că ”romantismul” său cu privire la posibilitatea unei apropieri de Occident nu se justifica, relatează Reuters și Agerpres.

„Gorbaciov a fost un om politic şi de stat care a avut un impact uriaş asupra cursului istoriei mondiale. Ne-a condus ţara într-o perioadă de schimbări complexe şi dramatice şi de provocări uriaşe economice, sociale şi de politică externă” a declarat Putin în telegrama sa de condoleanţe.Putin, care activa în serviciile secrete ale Uniunii Sovietice, KGB, pe când Gorbaciov se afla la putere, a declarat că fostul lider sovietic ”a înţeles pe deplin” că sistemul sovietic avea nevoie să fie reformat şi ”s-a străduit să vină cu soluţii la probleme urgente”. Luând cuvântul la un forum desfăşurat miercuri la Moscova, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că speranţele lui Gorbaciov pentru ”o relaţie de iubire” cu Occidentul erau nejustificate şi că a fost nevoie să fie corectate în timpul mandatului lui Putin.„El îşi dorea sincer să creadă că războiul rece se va încheia şi că va vesti o perioadă de iubire eternă între noua Uniune Sovietică şi lume, Occidentul. (…) Romantismul său nu se justifica. Nu a existat o perioadă romantică, luna de miere nu a funcţionat şi setea de sânge a oponenţilor noştri şi-a făcut apariţia. Este bine că ne-am dat seama de asta la timp şi că am înţeles”, a susţinut Peskov.Totodată, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai precizat că deocamdată nu s-a decis dacă pentru Gorbaciov vor fi organizate funeralii de stat.Asa a fost mereu:mortii cu mortii, vii cu vii!

MACRON IL CONCUREAZA PE CEAUSESCU!

Criza energetică cauzată de războiul Rusiei în Ucraina ar putea duce la întreruperi de curent de două ore în gospodăriile franceze, în această iarnă, a avertizat premierul francez.Elisabeth Borne a spus că problemele în alimentarea cu energie electrice sunt cauzate parțial de consecințele războiului, dar și de oprirea planificată a aproximativ jumătate din reactoarele nucleare ale Franţei, pentru întreținere.„Asta înseamnă că producem mai puțină energie electrică și este posibil ca, dacă este foarte frig, să fie momente în care să avem probleme cu furnizarea energiei electrice”, a declarat premierul francez pentru televiziunea TMC, adăugând că în acele cazuri, electricitatea. ar fi oprită prin rotaţie în cartiere, timp de două ore.Daca sunteti ceva mai in varsta, sigur va suna cunoscut…

G.SIMION:PE MINE M-ATI OMORAT, DAR CU BRANZA CE-ATI AVUT?

Analistul politic Bogdan Chirieac și-a expus părerea despre posibilitatea ca ANAF să efectueze controale care l-ar viza pe liderul AUR, George Simion, după ce în mass-media s-a vehiculat că la nunta acestuia s-ar fi strâns o sumă importantă de bani.”Din cauza acestor ipocriți, Simion și AUR vor strânge mult electoral. Dacă George Simion pleca în Saint Barth, cum mai pleacă lumea sau pleca la Monaco, sau prin Bali și cheltuia suta de mii de euro, atunci nu se întreba ANAF-UL, nu se sesiza de unde a avut distinsul politician bani să meargă acolo. Acum, la serbarea câmpenească cu brânza dată gratuit de Gigi Becali și alte lucruri din astea, înțeleg că vor fi trecute în declarația de avere a lui George Simion, acum se întreabă ANAF-ul de unde au fost banii, ce se întâmplă cu darul de la nuntă și așa mai departe. Asta după ce distinși politicieni au făcut mega nunți cu sute de invitați, dar nu popor din ăsta pe serbare câmpenească, pe la Snagov, unde darul a fost rezumat la mii de euro de familie. Atunci nu s-a mai sesizat nimeni, a fost totul în regulă. Vedeți, lucrurile acestea enervează foarte mult oamenii și pe cei care nu ar vota AUR”, a declarat analistul politic Bogdan Chirieac la România TV.Cine”trebuie verificat” de ANAF, vai pentru un ou!

SANCTIUNI A LA VIKTOR ORBAN!

Guvernul din Ungaria a semnat un acord cu Gazprom pentru creşterea volumului de gaze livrate de compania rusă de stat, nivelul maxim fiind majorat la 5,8 milioane metri cubi, mai mult decât dublu faţă de importul din august, a anunţat miercuri ministrul de Externe, Peter Szijjarto, citat de agenţia EFE.Guvernul a decis să cumpere mai multe gaze”, a informat şeful Diplomaţiei din Ungaria, pe contul său de Facebook.„S-a ajuns la un acord (cu Gazprom) pentru lunile septembrie şi octombrie”, a adăugat el.În plus, cele două părţi au stabilit ca această cantitate suplimentară de gaze să vină prin sud, prin gazoductul TurkStream, care traversează Turcia şi Serbia.Astfel, Ungaria, care în august a importat 2,6 milioane mc de gaze din Rusia, va putea importa, începând din 2 septembrie, până la 5,8 milioane de mc.Reaierii vor trebui sa-i sanctioneze dublu pe rusi ca bilantul sa fie pozitiv!

30.08.2022
FAPTUL DIVERS

RAGOSTE CU NABADAI

O femeie ofițer a demisionat din funcția pe care ocupa la penitenciarul Margineni după ce a început o relație cu Cristian Marian Beja, un interlop cunoscut pentru traficul cu droguri din cluburile bucureștene.Povestea de dragoste este relatată de publicația Presshub.Conform sursei citate, femeia a demisionat lunea trecută, pe 22 august, pentru a putea continua relația cu deținutul acuzat de omor calificat, trafic de droguri, prostituție, șantaj și evaziune fiscală. Acesta din urmă a fost între timp eliberat din arestul preventiv.Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor transmite că în anul 2021, femeia ofițer a fost „premiată” cu majorarea cu 50% a salariului, pe o perioadă de trei luni, „pentru lucări de excepție și misiuni speciale. Sindicaliștii se întreabă ironic „care au fost acele lucrări de excepție și misiuni speciale?”.Vedeti ce face dragostea? Lucru mare!

E ROMEO DUNCA IN HALUL ASTA DE SARAC?

Ziarele de scandal urla pe prima pagina cum ca iubita lui Romeo Dunca ar fi fost fotografiata cu popoul gol langa un bar din Mamaia.Chiar asa de sarac sa fie vajnicul lider PNL incat sa nu-i poata cumpara respectivei o pereche de pantalonasi?Cand am aflat ca respectiva e rusoaica,s-a facut lumina in mintile noastre! Romeo se aliniaza in rand cu cei care aplica sanctiuni impotriva Moscovei!

PARASUTISTUL PARASUTA

Parașutistul rus Pavel Filatiev, care a devenit cunoscut după ce a fugit din țară, criticând dur acțiunile lui Vladimir Putin, și-a rupt pașaportul și alte documente rusești în fața camerei și le-a aruncat în toaletă.În vârstă de 33 de ani, soldatul a petrecut două luni pe front în Ucraina. Ulterior, acesta a publicat pe Vkontakte, un jurnal de 141 de pagini în care vorbește despre experiența trăită pe front.Acum, el s-a filmat pe Aeroportul Charles de Gaulle din Paris în timp ce își rupe pașaportul rusesc, pe cel militar și carnetul de veteran și le aruncă în toaletă, potrivit Ziare.com.Daca e atat de curajos, de ce n-a facut gestul asta la Moscova?

TURISMUL ROMANESC N-ARE NEVOIE DE MILIARDELE RUSILOR!

Rușii supărați că nu pot face turism în Europa. Se ia în discuție această variantă, dar românii deja au anunțat primii că nu îi vor mai primi. Sa vada tanti Europa ce supusi suntem si ca nu ne tenteaza banii murdari ai rusilor!Dar rușii au unde să își lase miliardele: în China, Turcia, Dubai, Thailanda. Suntem cam siguri că Grecii și Bulgarii nu vor pune nici o interdicție, banii rușilor pentru ei sunt buni.Noi ramane sa ne vaicarim ca HORECA e pe moarte si ca n-avem pentru asa ceva nici macar bani de inmormantare!

BINE CA NU I-AU DAT LICHID DE FRANA!

O bătrână din California a decedat după ce angajații azilului i-au dat să bea lichid de vase în loc de suc. Alți bătrâni au fost transportați la spital. O sursă a declarat pentru NBC Bay Area că lichidul de spălat vase ar fi putut fi confundat ușor cu sucul de struguri. „Este posibil să fi fost o greșeală. Cineva a crezut că este un ulcior în care se află suc de struguri și l-a turnat în pahare, însă era un fel de lichid de curățare”, a declarat sursa implicată în investigație. „Soluție de curățare alcalină, care elimină proteine”, a declarat fiica bătrânei decedate. I-a fost sete amaratei, daca a baut asa ceva fara sa clipeasca!

DISPAR BETIVII, SE INMULTES DROGATII!

Se întâmplă pentru prima oară în România. Polițiștii nu își explică fenomenul. Potrivit statisticilor, oamenii legii au prins mai mulți șoferi drogați la volan față de cei băuți. Mai bine de 70 de dosare penale au fost deschise luna trecută pentru șoferii care au condus sub influența substanțelor interzise, fiind relativ mai multe în comparație cu 60 de dosare pentru șoferii băuți.Numai lucruri bune invatam de la occidentali!

BINE-I MIRELUI/CAND CANTA PHOENIX LA NUNTA LUI!

Phoenix, plătită din donații pentru spital. Confirmarea că trupa Phoenix a lui Nicu Covaci urma să cânte la nunta lui George Simion de la Măciuca a stârnit un scandal național: mulți fani ai legendarei trupe și membri din anii ’70 ai grupului s-au declarat șocați de alegerea lui Covaci, scrie Defapt.ro.Acesta din urmă, însă, s-a apărat cu următoarela argumente: „Eu am încheiat un contract cu o fundație pentru un concert în fața a 10.000 de oameni. Nu cânt la nicio nuntă sau înmormântare, eu cânt în fața a 10.000 de oameni pe o scenă, undeva, la un festival. Nu știu ce nuntă e, eu am încheiat un contract și cânt, din asta îmi câștig banii”.Nunta, inmormantare, bani sa iasa! Banii nu au miros!

SOSOACA N-A VENIT LA NUNTA LUI SIMION, DAR O SA VINA LA DIVORT!

Senatoarea fostă AUR Diana Şoşoacă aruncă bomba imediat după nunta lui George Simion dezvăluind, intr-o discutie  cu Adriana Bahmuțeanu, că proaspăta soție a acestuia și-a lăsat iubitul pe care îl avea de doi ani pentru a se căsători cu liderul politic și profețind că relația nu se va termina bine, transmite Inpolitics.„Mie știi de cine îmi e milă? De fetița asta(…) Întâmplător este bună prietenă cu o prietenă de-a mea. Păcat că și-a lăsat iubitul cu care era de vreo doi ani de zile pentru a face acest pas pe care eu nu îl văd bine. Ea este o fată romantică, este o fată visătoare și, din păcate, din punctul meu de vedere, cum văd eu politica, deci din punctul ăsta de vedere, nu mă refer la Simion, treaba lui, treaba lor ce e în bucătăria lor, dar politica este o mare nenorocire”, a spus Diana Şoşoacă.”Din păcate pentru ea, îmi pare sincer rău. E atât de frumușică, de delicată, de senzuală. Eu îi urez să aibă parte de fericire, dar permite-mi, și ca mamă, și ca soție, și ca mai ales ca politician care are o luptă cumplită cu sistemul, nu o văd bine. Îmi pare rău, eu le urez fericire, să le dea Dumnezeu numai bine, dar nu”, a mai spus Şoşoacă. Ai grija, Simioane! Sosoaca e cu ochii pe tine!

29.08.2022
FAPTUL DIVERS

URSULA VON DER LEYEN :SCAPAM DE DRACU’ DAR DAM DE TAC-SU!

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat luni că UE trebuie să evite înlocuirea dependenţei faţă de gazul şi petrolul rusesc cu dependenţa faţă de sursele de materii prime necesare bateriilor destinate dezvoltării energiilor regenerabile şi care în prezent provin în principal din China, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.„Trebuie să evităm căderea în aceeaşi dependenţă cum este cu petrolul şi gazul. Nu trebuie să substituim vechile dependenţe cu altele noi”, a indicat Ursula von der Leyen în intervenţia sa la Forumul Strategic care se desfăşoară în oraşul sloven Bled.Rau cu rau, dar mai rau fara rau!

ARAFAT VREA SA NE VACCINAM PANA ZICE EL GATA!

Șeful DSU, Raed Arafat, a explicat că în mai multe țări din Europa, pe baza studiilor științifice, s-a constatat faptul că doar două doze de vaccin nu asigură o imunitate crescută, de aceea va fi necesară doza booster pentru ca certificatul verde să mai aibă valabilitate. ”Eu ce am vorbit se referea la nivel european și sunt mai multe țări care au luat o astfel de decizie în Austria, Israel și alte țări, dar ideea este că la un moment dat să se ia o decizie ca certificatul verde să expire. Acest certificat este posibil să fie prelungit numai dacă ai a treia doză. Sunt țări care au anunțat că au luat aceste măsuri și nu mai poți intra fără a treia doza. Pe plan european sunt țări care solicită a treia doza să fie obligatorie pentru a se recunoaște certificatul verde, dar aceste decizii se pot lua unitar la nivel european, la nivelul Uniunii Europene.Firesc! Milioanele de doze cumparate aiurea trebuie consumate cumva! 

BOLOS DA VOUCHERE LA TOT POPORUL!

Românii care nu au primit voucherele de 50 de euro trebuie să mergă la casele de pensii pentru a vedea dacă s-au încadrat în plafonul stabilit de guvern, a declarat ministrul Investițiilor, Marcel Boloș, la un post de televiziune.În plus, românii vor putea beneficia de aceste vouchere și anul viitor, poate chiar până în 2027, a mai spus Boloș.Românii care nu au primit banii trebuie să meargă la casele de pnsii teritoriale și să-și verifice situația, a anunțat ministrul Marcel Boloș, potrivit realitatea.net.Sa vina dansatoarele din buric si sa inceapa dezmatul!

UE II SANCTIONEAZA PE POLONEZII MAI RAU DECAT PE RUSI!

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda a declarat luni că ”acordurile cu Comisia Europeană au fost rupte”, acuzând această instituţie că nu a respectat înţelegerea de a debloca Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al Poloniei în schimbul desfiinţării camerei disciplinare pentru judecători, relatează agenţia EFE și Agerpres.„Rezultă că cuvântul dat nu contează pentru Comisia Europeană, pentru reprezentanţii ei şi nici pentru unii politicieni din instituţiile europene. Aceasta este, din nefericire, o politică brutală” a remarcat Duda.Tot e bine ca, macar in ceasul al 12-lea si-a dat seama…

IOHANNIS SE IMBATA CU APA RECE

Presedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj pe Twitter in care ii multumeste cancelarului german Olaf Scholz pentru sprijinul Germaniei pentru aderarea la Schengen a Romaniei, mentionand ca acesta este un obiectiv strategic al tarii noastre, care indeplineste toate cerintele tehnice.„Salut anuntul de astazi de la Praga al cancelarului german Olaf Scholz privind sprijinul Germaniei pentru aderarea la Schengen a Romaniei – un obiectiv strategic al tarii mele, care indeplineste in mod clar toate cerintele tehnice. Ii multumesc pentru angajamentul personal”, a scris Iohannis, pe Twitter.Cancelarul german Olaf Scholz a apreciat luni ca Bulgaria, Croatia si Romania indeplinesc criteriile de aderare la Spatiul Schengen, transmite Reuters.Super! Nu vor trece 200-300 de ani si vom intra si noi in Schengen!

CIOLACU II SUPARA PE UNII LIBERALI

Deputatul PNL Cristian Bacanu a lansat, vineri, un atac foarte dur la adresa presedintelui PSD, Marcel Ciolacu, pe care l-a acuzat de „o obraznicie greu de tolerat pentru liberalul obisnuit”.Vad ca PSD-istii lanseaza atac dupa atac la adresa Partidului National Liberal si, ma intreb, care sunt limitele lor, ce inteleg ei din conceptul de cooperare loiala. Mai nou, pe domnul Ciolacu il deranjeaza chiar si intalnirile noastre de partid (a se vedea remarca sa privind o intrunire de la Sinaia) si vad ca isi permite sa ne certe cu o obraznicie greu de tolerat pentru liberalul obisnuit.Partidul National Liberal si PSD fac parte din acelasi Guvern pentru ca acolo ne-au condus jocul politic si aritmetica parlamentara efemera. Eu nu am fost niciodata de acord cu asta, dar am acceptat o realitate nefericita intr-un context regional dificil (final de pandemie si inceput de razboi). Dar as vrea foarte mult sa nu intelegem, noi liberalii, gresit tot ceea ce se intampla.Explicatia e simpla:e cald afara si s-a incins tarata in ei!

CUCERIREA LUNII SE AMANA!

O misiune de şase săptămâni în spaţiu este în pregătire de mai mult de un deceniu şi urma să fie lansată luni, la 15:33 (ora României), în faţa a zeci de mii de spectatori: noua rachetă a NASA, Artemis 1, cea mai puternică din lume, trebuia să plece din Florida spre Lună. La 50 de ani de la ultimul zbor Apollo, misiunea Artemis 1 trebuia să marcheze lansarea programului american de revenire pe Lună, care ar permite umanităţii să ajungă apoi pe Marte la bordul aceleiaşi nave, potrivit AFP. Doar că numărătoarea inversă a fost oprită cu 40 de minute înainte de lansare din cauza unei fisuri și a unor scurgeri descoperite de specialiști la unul din cele patru motoare ale rachetei. Ulterior, din cauză că specialiștii nu au reușit să remedieze problemele în timpul preconizat lansarea a fost amânată. Următoarea zi în care acest lucru ar fi posibil este 2 septembrie, notează presa britanică și americană. Tarziu! Vor gasi Luna ocupata de chinezi!

PONTA N-AR PARIA PE SIMION!

Victor Ponta a declarat duminică seara, la România TV, că îl apreciază pe George Simion, personajul politic al momentului, după nunta cu mii de invitaţi de sâmbătă. „Mi se pare singurul om politic care spune ceva, poţi să fii sau să nu fii de acord cu el. Ceilalţi citesc de pe foaie. Klaus Iohannis citeşte de pe foaie, Nicolae Ciucă citeşte de pe foaie”, a declarat fostul premier.  În schimb, când vine vorba ca AUR să preia guvernarea, Ponta nu mai este atât de pozitiv. „Nu cred că echipa din jurul lui George Simion poate să rezolve problemele de fiscalitate, de infrastructură. Campania e în poezie şi guvernarea e în proză. Simion e singurul care se exprimă, e cum se spune, chior în ţara orbilor. Dar, dacă punem AUR la guvernare, cred că va fi mai rău ca acum. Pentru că nu au oamenii care să rezolve probleme.Ei, dara daca AUR l-ar propune pe Ponta prim ministru, lucrurile ar sta altfel!

28.08.2022
FAPTUL DIVERS

ANPC ACTIONEAZA LA COMANDA POLITICA?

Zeci de unităţi din judeţul Giurgiu care produc și vând alimente au fost închise de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), după ce au fost găsite mai multe nereguli, cele mai grave fiind mizeria, produsele expirate şi mucegăite, dar şi prezenţa gândacilor şi a insectelor. Echipele de control au dat amenzi în valoare de peste 1,5 milioane de lei.”Gândacii, mizeria şi produsele neconforme nu au culoare politică”, este replica preşedintelui ANPC, Horia Constantinescu, pentru cei care acuză că acţiunile instituţiei sunt influențate politic. ”Interesant este că, în urma fiecărei acţiuni de amploare, apar bârfe legate de implicarea politicului sau a te miri cărui altui interes. Este greu de crezut pentru unii că singura noastră sursă de inspiraţie sunteţi dumneavoastră, consumatorii, şi, în urma mesajelor primite, am ales să desfăşurăm toate acţiunile de acest fel. Gândacii, mizeria şi produsele neconforme nu au culoare politică. Încurajez toţi consumatorii să ne transmită mesaje cu nereguli şi, în timpul cel mai scurt, vom fi acolo”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.Chelul isi pune mana-n cap si se jura ca nu fura!

BUDAI MIMEAZA CA TINE CU POPORUL!

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că salariul minim trebuie să crească în România, precizând că vor fi făcute câteva propuneri în acest sens în următoarea perioadă.Marius Budăi a fost întrebat, duminică, la Antena 3, dacă există certitudinea că săptămâna viitoare va fi prezentat noul pachet social, scrie news.ro.“Certitudinea este că noi suntem pe final cu acest pachet. Chiar astăzi de dimineaţă am avut şi voi avea în continuare ultimele discuţii cu domnul ministru al Finanţelor, după care vom discuta cu liderii partidului să prezentăm ceea ce noi am terminat practic aseară de lucrat. Suntem pe construcţia finală. Vom anunţa în termenul cel scurt ceea ce se întâmplă”, a afirmat Budăi, care a precizat că nu va exista numai un pachet social, ci va fi unul socio-economic.Vrem fapte, mestere! De vorbe suntem satui!

ZILELE LUI CIMPEANU SUNT NUMARATE!

O campanie de strângere de semnături pentru demiterea lui Sorin Cîmpeanu și retragerea proiectelor sale de legi ale educației a strâns aproape 10.000 de semnături în mai puțin de 24 de ore.Campania semnată de „Uniți pentru Educație” de pe platforma Declic solicită președintelui Iohannis să îl demită pe ministrul Educației și să retragă proiectele legii Educației.Potrivit petiției, “proiectele sunt un nou impuls dat celor două mari industrii lucrative din România: industria meditațiilor și industria plagiatelor”.Studentii sunt fericiti! Sloganul lor: Darmarea scolilor / Moarte profesorilor!

RAZBUNAREA LUI ZELENSKI!

Un fost polițist de frontieră ucrainean care a devenit colaborator al rușilor a fost găsit spânzurat în regiunea Zaporojie, scrie Kyiv Independent.

Este vorba despre Andrei Rizhkov, despre care presa ucraineană scrie că era polițist de frontieră ieșit la pensie. Acesta a fost găsit spânzurat în 27 august, în Mikhailivka, scrie Ukrinform, care citează administrația militară a regiunii Zaporojie.

Andrei Ryzhkov fusese instalat de Rusia ca așa numit „șef al poliției” din oraș.  Informația a fost făcută publică de Serghei Bratciuk, oficial din Odesa, care a precizat însă că se așteaptă mai multe informații pentru a se stabili ce s-a întâmplat. Ce sa se intamle? S-a intamplat ca cine-l supara pe Zelenski, are acces gratuit la sfoara si sapun!

NUNTA MILENIULUI!

Românii se declară foarte mulțumiți de nunta lui George Simion cu Ilinca Munteanu.Pe rețelele de socializare mulți au dezbătut problema, dar mulți sunt cei care au văzut numai lucruri bune.Românii consideră că la nunta lui George Simion este bine că s-a cântat muzică populară românească și că invitații au venit în costume populare. De asemenea la nuntă au fost prezentat foarte frumos tradițiile românești de nuntă cu toate etapele necesare.Noi suntem nemultumiti! Despre frumosul obicei al cearceafului pus pe gard am aflat prea putin!

SRI SE VINDE PE NIMIC!   

Un ofițer SRI a fost reținut de către procurorii de la DNA. Acesta ar fi cerut unei alte persoane suma de 2.500 de euro. Ofițerul ar fi pretins că poate influența o cercetare aflată în curs.Popescu Bogdan este numele trădătorului de țară, cel care în loc să ne apere a început să lucreze cu mafia națională pentru a ține pe români în întuneric.Rusine, rusine, rusine! 2500 de euro??? Astia-s bani???

CODRIN STEFANESCU SCUIPA MANA PE CARE A LINS-O!

Scandalul din APP ia amploare. Codrin Stefanescu anunta ca Liviu Dragnea este un „monstru” care i-a facut „mizerii”, acuzandu-l ca l-a „injunghiat” pe la spate. Stefanescu sustine ca Dragnea ar fi de fapt un „iepuras” al „sistemului securist”. E timpul să va explic motivul relației mele tensionate cu Liviu Dragnea! Și să vă cer iertare, in mod public, pentru că in ultimii ani am susținut și am spălat de păcate vechi și noi, un mic monstru! Dar am sperat că acest om se va schimba radical, va ieși din siajul sistemului coldisto-securist in care s-a bălăcit cu maximă plăcere, că va renunța la minciuni, la maniera lui toxică de a-și “înjunghia” politic, pe la spate, aliații, camarazii, oamenii nevinovați! M-am înșelat! Și asta o spun eu, rāspicat si clar, eu cel care i-am stat alături când era abandonat de toți. Unii au avut dreptate să o facă, recunosc si asta!

I-am iertat lui Dragnea toate derapajele si toate mizeriile pe care mi le-a făcut de-a lungul anilor. Toate! Oricât de grave au fost! Alții nu-l iartă nici azi si in mod sigur au dreptate. Eu, totuși, am făcut-o!

  1. I-am iertat lui Dragnea participarea sa activă la întrunirile șefilor sistemului toxic. I-am iertat mesele, chefurile si șprițurile cu Maior, Coldea, Kovesi si alții. La modul in care s-a gudurat pe lângă aceste personaje, la tăieri de porci cu ei, in casele lor conspirative, la cadourile in Opus One către Coldea, la poziția ghiocelului adoptată de el in fața acestor demoni. Asta, in timp ce eu, Olguța Vasilescu, Șerban Nicolae, Liviu Pop, Orlando Teodorovici, Liviu Plesoianu, spărgeam ecranele televizoarelor in lupta noastră ÎMPOTRIVA acestui sistem nenorocit! In timp ce noi vorbeam de abuzuri, de protocoale secrete între Parchete si SRI, despre dosare fabricate la comandă, despre anchete si arestări dirijate tocmai din acest cerc ocult. In care el era prezent!
  2. I-am iertat lui Dragnea prezenta la întrunirile ale acestui grup, atunci când se luau hotărâri privind anchetarea, arestarea sau hărțuirea unor oameni. Ponta recunoaște asta public, Ponta e și cel care a publicat si pozele lui Dragnea de la aceste întâlniri! Pentru ca si el era acolo. L-am iertat si am încercat să explic public că a fost nevoit să fie prezent. Am încercat să-i spăl imaginea, să găsesc scuze sau explicații plauzibile și logice pentru asta, si am greșit. Nu trebuia să o fac!
  3. L-am iertat pe Dragnea când a încercat să mā mazilească pentru ca știam prea multe, sau pentru ca in mod direct sau indirect i-au cerut-o șefii lui din acest grup. L-am iertat când mi-a boicotat botezul copilului meu, pentru ca eram dusmanul înverșunat al sistemului pe care el îl deservea, pentru ca am îndrăznit sa-l pun nasul copilului pe Adrian Nastase, pentru ca trebuia sa dispar. Botezul copilului, oameni buni, un prunc nevinovat!!! Și a făcut asta cu înverșunare, cu ură, dând ordine directe sau indirecte privind sabotarea de către vechii colegi din PSD a acestui eveniment unic in viața mea. Lucru pe care mi l-au recunoscut clar foștii lui tovarăși de vânătoare, adică puciștii lui din trecut! Azi, copilul meu ii spune “unchiul’ Liviu”, iar el incā nu si-a cerut iertare nici lui și nici mie pentru asta. Se uită, sau mă rog, se uita, in ochii lui Răducu, cu aceeași seninătate si nepăsare. Eu l-am iertat si pentru asta!

De multe l-am iertat si o sa va povestesc in timp de câte.

Doi ani i-am stat alāturi cât a fost închis. Executat tot de ai lui, ca să știți exact! Doi ani in care l-am dat exemplu pozitiv, am găsit explicații publice la tv pentru cele de mai sus, am “aruncat” pe el toate cele bune si am omis sa răspund la cele rele. Doi ani in care am luat sute de mii de înjurături pentru el, doi ani in care am fost amenințat, presat, îndosariat! Și n-am dat înapoi! Pentru ca de acolo, din închisoare, unde mergeam regulat sa-l vizitez, mi-a garantat/jurat/ asigurat ca se va schimba. Și ca a luat o mare țeapă de la tovarășii lui din sistemul coldist. M-a mințit!

Iar voi, cei care mă criticati ca mā dezic de Dragnea, nu ați fost cu mine nici in luptele cu acest sistem toxic, nici la închisoare la el si nici vânați ca mine de acești ticăloși. Eu am publicat adresa lui de la penitenciar, nu voi! Eu m-am bătut in spațiul public cu toți hastagii, sorosistii și marxiști, nu voi! Voi doar credeți ca poza voastră langa Dragnea o să vă facă brusc consilier,primari sau parlamentari. Si pentru asta renuntati la tot: prietenii, camarazi, patriotism, adevăr, dreptate! Doar in interesul vostru meschin de-a ocupa o functie vremelnică undeva! Ca lumea e proastă si va vota! Vă înșelați! Oamenii stiu adevarul, dar i-au mai dat o șansa pentru că un om ca mine a ținut steagul sus, torța sus, și a garantat că a devenit un om bun. Nu voi!

Iar voi, cei din gruparea coldist-securistă, cei care mă înjurați la ordin de sus, vă spun următoarele: APP nu e partidul voastru! APP înseamnă românism, nu securism! APP înseamnă toți acei români abuzați, hārtuiti, vânați, anchetați si distruși tocmai de sistemul vostru! APP e vocea tuturor românilor batjocoriți și călcați in picioare chiar și azi! APP nu va susține la prezidențiale un “iepuraș” al vostru gen Dragnea, pentru ca voi să faceți loc in turul 2 cui ați stabilit exact!

Eu am vrut ca APP să susțină un român independent, civil, hotărât si curajos, neșantajabil si in primul rând de caracter. I-am dat această șansă lui Dragnea, dar in condițiile de mai sus!

Și, in final, ii pun câteva intrebāri lui Liviu Dragnea, solicitându-i sa răspundă public!

In cele 11 luni de când eu am înființat APP, in cele 11 luni de când nu te implici deloc, stai numai prin vacante, ba cu probleme sau nu răspunzi la nici un telefon, de câte ori te-ai întâlnit cu vechii tăi tovarăși din grupul coldist-securist, inclusiv cu șeful de grup? Unde, de ce, ce ați discutat? Te-ai văzut tot in secret și cu persoane din grupul Predoiu – fost Adj al SIE? De ce, care a fost subiectul? Este adevărat, așa cum se aude chiar și in zona media, că te au la mână ăștia? Ca acționezi la ordin, timorat și supus?

Si acum gata, treceti la critici și înjurături. Mai urmează să scriu, cerându-mi permanent, de fiecare dată, scuze românilor adevărați, pentru greșeala de-a crede in schimbarea radicală a unui scorpion.

Sunt Codrin Stefanescu, civil și prezent pe baricade in 89, singurul om care l-a mai suportat pe Dragnea, care i-a mai oferit încredere, o platformă, o mână întinsă, o nouă șansă! Și care a fost, din nou, “înjunghiat” cu mult cinism! Probabil, la ordin! Dar a fost pentru ultima dată!

25.08.2022
FAPTUL DIVERS

SAHARA SE MUTA IN MOLDOVA!

Circulaţia generală a aerului dinspre est către vest-sud-vest a favorizat transportul unei mase de aer ce conţine particule de praf saharian de concentraţii nu foarte ridicate, informează joi Administraţia Naţională de Meteorologie. „Începând cu data de 23.08, la început în zona Moldovei, apoi în extindere către sudul României, circulaţia generală a aerului dinspre est către vest-sud-vest a favorizat transportul unei mase de aer ce conţine particule de praf saharian de concentraţii nu foarte ridicate. Având în vedere ca în vecinătatea nord-estică a României, presiunea atmosferică s-a menţinut relativ ridicată şi că acest câmp de presiune relativ ridicată ocupă aproape toată partea de nord-nord-est a continentului, a fost favorizată pe de o parte circulaţia estică a aerului la nivelul solului şi pe de altă parte, staţionarea sau concentrarea acestor particule de praf saharian în straturile de aer din imediata apropiere a solului (pentru că un câmp de presiune atmosferică ridicată este caracterizat de mişcarea aerului pe verticală, de sus în jos)”, subliniază sursa citată.Ceva nisip aurifer nu aducea si vantul asta!…

GEOANA VREA SA-SI IA REVANSA IN FATA LUI BASESCU!

În cadrul emisiunii BZI LIVE, deputatul PSD Radu Cristescu a menţionat că Mircea Geoana, actual secretar general adjunct al NATO, va fi varianta social-democraţilor de viitor preşedinte al României, dacă şi numai dacă va candida cu Traian Băsescu, fostul şef de la Cotroceni.Mai mult decât atât, Cristescu susţine că după 24 de ani de preşedinție de dreapta, România are nevoie de unul de stânga.”Mihaela, dragostea mea, poate acum reusesc!”

DINCU VEDE DEJA ROMANIA INVECINATA CU RUSIA!

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, afirmă că războiul din Ucraina a devenit unul „de uzură”, el subliniind că experţii se aşteaptă ca în toamna aceasta să se desfăşoare „operaţiuni militare dure”. El reafirmă angajamentul statelor vestice privind sprijinul acordat Ucrainei. Întrebat cât de mare este pericolul ca ruşii să avanseze în Ucraina până la graniţa cu România şi la gurile Dunării, ministrul a răspuns: „În acest moment nu putem spune că nu există deloc acest pericol”, potrivit News.ro. Vecini cu rusii am tot fost! Ce-ar fi daca ne-am invecina cu China?

PUTIN LE STINGE LUMINA UCRAINENILOR!

Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, aflată sub ocupația armatei ruse şi vizată de mai multe bombardamente, este „complet deconectată” de la reţea, după avarierea liniilor de comunicaţie, a anunţat joi, 25 august, operatorul ucrainean Energoatom, transmite Reuters.„Cele două reactoarele ale centralei aflate în funcţiune au fost deconectate de la reţea. În consecinţă, acţiunile agresorilor au provocat o deconectare totală a centralei nucleare Zaporojie de la reţeaua electrică, pentru prima dată în istoria ei”, a subliniat grupul de stat Energoatom pe Telegram Ultimele două reactoare aflate în funcțiune de la centrala nucleară Zaporojie s-au închis joi, după ce incendiile din apropiere au deteriorat liniile electrice. Zelenski nu abandoneaza! Spune ca oamenii lui vor lupta la lumina lumanarilor!

CITU SE SPALA PE MAINI!

Fostul premier și președinte al PNL, Florin Cîțu, susține că cei de la PSD au impus la guvernare un adevărat dezastru și mult tupeu. Cîțu susține că tupeul lui Marcel Ciolacu este maxim, pentru că în această perioadă Guvernul s-a îndatorat masiv, dar liderul PSD dă vina pe fostele guvernări liberale.”Soluțiile impuse de PSD la guvernare = dezastru economic și mult tupeu.După 8 luni de PSD, în care PSD cu tupeu și amenințări și-a impus agenda în coaliție, avem taxe mai mari, prețuri triple, dobânzi la cer și Ordonanța de urgență 27 care a crescut prețurile la energie cu aproximativ 30%.Asa e, Citule! Cit timp erai tu la butoane, toate mergeau ca pe roate si Romania se imprumuta cu dobanda negativa!

CAND ENERGIA SE SCUMPESTE, STATUL SE IMBOGATESTE!

Furnizorii de energie au ieșit în față după ce Guvernul Ciucă are de gând să crească taxele și impozitele în domeniul energiei. Guvernanții nu vor să renunțe la liberalizarea pieței, dar nici să plătească în continuare plafonările păguboase. Aceștia au venit cu o nouă soluție, suprataxarea furnizorilor, în speranța că prețul va scădea pentru consumatori.Statul român va câştiga în acest an peste 43 de miliarde de lei din taxele şi dividendele plătite de sectorul energetic, ca urmare a majorării preţurilor, a declarat marţi preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), Laurenţiu Urluescu.Intotdeauna Statul a fost asa: ce-ti da cu o mana, ia cu doua si mai ramai si dator!

IN SPANIA, VIN ZILE NEGRE PENTRU VIOLATORI!

Parlamentul spaniol a adoptat joi forma finală a legii care instituie obligaţia consimţământului explicit pentru un act sexual, în caz contrar acesta poate fi considerat viol conform prevederilor acestei noi legi promovate de guvernul de stânga după un viol colectiv survenit în anul 2018, relatează Agerpres, conform AFP. ”Ţara noastră înscrie în sfârşit în legislaţia sa consimţământul ca fiind elementul central al relaţiilor noastre sexuale. Femeile nu vor mai trebui să demonstreze că a existat violenţă sau intimidare într-o agresiune pentru ca aceasta să fie recunoscută ca agresiune sexuală”, a declarat ministrul spaniol al egalităţii Irene Montero despre legea supranumită ”numai un da este un da”.Foarte multi iberici vor urma cursuri de retorica pentru a putea sa-si convinga victimele sa spuna da!

CAND CIUCA APARE, SOARELE RASARE!

Primarul libaral din Vatra Dornei l-a primit pe premierul Nicolae Ciucă în vizită, la inaugurarea unei condutce de gaz. Presa relateză cum primarul Ilie Boncheș l-a scăldat în elogii pe premier, comparându-i vizita cu un „ vis devenit realitate” și asimilându-l pe oficial ”soarelui”.„Mi-e foarte greu să mă concentrez să găsesc cele mai potrivite cuvinte pentru astăzi dar atâta trebuie să spun că soarele de afară într-adevăr a venit la Vatra Dornei împreună cu domnul prim-ministru, împreună cu domnul președinte, cu domnul director general și chiar e realitate nu e un vis”, relatează europafm.roNu peste mult timp vom auzi scandata lozinca:Draga Ciuca, te iubim/ Ca ca tine nu gasim!

UITE DRAGNEA, NU E DRAGNEA!

Biroul Permanent Naţional al Alianţei Pentru Patrie a luat act de solicitarea lui Liviu Dragnea, în cadrul Comitetului Executiv desfăşurat la Bacău, pe 18 august, unde acesta a participat, prin care fostul şef PSD a cerut să nu i se mai asocieze imaginea şi numele în comunicatele şi acţiunile partidului, scrie Epochtimes-romania.com. „Biroul Permanent Naţional al Alianţei Pentru Patrie înţelege că motivarea solicitărilor sale vine în urma situaţiilor juridice actuale cu care se confruntă, a hotărârilor judecătoreşti definitive prin care are interdicţia de a fi membru al vreunui partid şi de a se implica în politică”, a transmis APP.Alianţa Pentru Patrie susţine că nu doreşte ca, în această perioadă în care Liviu Dragnea are restricţiile impuse de lege, să vulnerabilizeze drepturile şi libertăţile cetăţeneşti ale acestuia.Cu alte cuvinte, Dragnea e lider, dar nu si membru de partid!