CEAUSESCU AMENDAT
Protestatarul Marian „Ceauşescu” Moroşanu a fost amendat, miercuri, cu 300 de lei, pentru injurii şi expresii jignitoare adresate preşedintelui Klaus Iohannis, premierului Nicolae Ciucă şi preşedintelui Senatului, Marcel Ciolacu, la evenimentul „Romania – NATO, 20 de ani”, organizat de Ministerul Apărării Naţionale la Cercul Militar Naţional, scrie Agerpres.„Persoana în cauză a fost condusă la sediul Secţiei 3 Poliţie şi sancţionată cu amendă, în valoare de 300 de lei, pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, în conformitate cu prevederile art. 2, alin 1) din Legea nr. 61/1991 (republicată) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială a ordinii şi liniştii publice, cu modificările şi completările ulterioare”, au informat oficiali ai Jandarmeriei.Moroşanu a venit, miercuri dimineaţa, pe un trotuar în zona Palatului Cercului Militar Naţional, de unde a apostrofat mai mulţi invitaţi la evenimentul de celebrare a 20 de ani de la intrarea României în NATO.Jandarmii l-au dus întâi la Secția 1 de Poliție, apoi la Secția 3, dup ce Marian Ceaușescu i-a strigat „gunoi politic”, scrie presshub.ro.Activistul a refuzat inițail să meargă la secție, prezentând documentele de identitate și cerând să fie amendat, dar lăsat în zonă. A fost dus la Secție și amendat cu 300 de lei.„Marian a iesit la 11:05 de la secție, a primit o amendă pentru că l-a numit pe Iohannis «gunoi politic».Cand ii injura pe aia care erau pe lista, Ceausescu lua bani, nu amenzi!
DOMNULUI SA NE RUGAM/LEAFA MARE SA LUAM!
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a solicitat creşterea salariului personalului neclerical al cultelor recunoscute la nivelul salariului minim pe economie.Iată ce a spus acesta: „Aşteptăm cu speranţă concretizarea creşterii sprijinului salarial pentru personalul neclerical al cultelor recunoscute la nivelul salariului minim pe economie, prin aplicarea urgentă a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/2024 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, întrucât unităţile de cult cu venituri reduse întâmpină dificultăţi crescute în asigurarea fondurilor proprii necesare funcţionării”Șeful BOR a cerut, totodată, Guvernului majorarea de la 30% la 40% a ponderii posturilor clericale pentru care se alocă sprijin la salarizare de la bugetul de stat în cuantum de 80%.„Folosim această ocazie pentru a cere Guvernului României să completeze Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Capitolul III – Culte, lit. E, art.2 alin.4, astfel încât să se majoreze de la 30% la 40% procentul posturilor clericale pentru care se alocă sprijin la salarizare de la bugetul de stat în cuantum de 80%, deoarece numărul unităţilor de cult aflate în această situaţie de insuficienţă a fondurilor necesare funcţionării este foarte mare, mai ales în mediul rural”, a spus Patriarhul.El a subliniat că atât Legea bugetului de stat pentru anul 2024, cât şi o serie de acte normative cu impact bugetar pozitiv asigură premisele dezvoltării activităţilor cultelor recunoscute şi în acest an.Înaltul ierarh a calificat drept „foarte potrivită” şi „actuală” propunerea declarării zilei de 16 mai ca Ziua libertăţii religioase în România, „întrucât unul dintre momentele cele mai importante ale cooperării din ultimii 30 de ani între stat şi culte a fost consensul unanim pentru semnarea în ziua de 16 mai 2000, la Snagov, a Declaraţiei cultelor religioase pentru integrarea României în Uniunea Europeană”.Adevarul e ca, popa fiind, nu poti sa slujesti cu burta goala!
SLAVA UKRAINI! ZELENSKI NU MAI E SCUTIT DE IMPOZITE!
Uniunea Europeană a convenit în mod provizoriu să restricţioneze importurile de produse agricole ucrainene care, susţin unele state membre, au destabilizat pieţele agricole ale blocului comunitar.De câteva săptămâni, factorii de decizie din UE au dispute privind limitele asupra importurilor de produse agricole ucrainene care sunt scutite de tarife vamale, în contextul protestelor fermierilor nemulţumiţi de importurile ieftine.Negociatorii de la Parlamentul European şi preşedinţia belgiană a UE au anunţat luni că au ajuns la un acord privind limitarea acestor importuri.Comisia Europeană a propus ca producătorii ucraineni de alimente să aibă acces fără taxe vamale pe pieţele din UE, până în iunie 2025, însă cu aşa numita „frână de urgenţă” care prevede introducerea de tarife vamale la unele produse.Putin isi freaca mainile de bucurie!
AMERICANII DAU CU O MANA SI IAU CU DOUA
Statele Unite ale Americii vor vinde Ucrainei echipamente în valoare de până la 138 de milioane de dolari pentru întreţinerea şi modernizarea sistemelor sale HAWK de apărare împotriva atacurilor ruse cu drone şi rachete, a declarat marţi pentru Reuters sub acoperirea anonimatului un oficial din Departamentul de Stat al SUA.
Deşi Ucraina a rămas fără mare parte din sursele de fonduri americane, Kievul a primit un grant de 300 de milioane de dolari sub formă de finanţare militară externă, în cadrul bugetului anual alocat apărării, recent adoptat. Banii primiţi vor fi folosiţi pentru plata echipamentelor menţionate, inclusiv recondiţionarea unităţilor de tragere.
SUA au început să livreze Ucrainei interceptoare de rachete HAWK în 2022 ca upgrade la sistemele Stinger, mai mici şi cu rază de acţiune mai scurtă. Ulterior, Ucraina a primit mai multe sisteme de apărare aeriană, inclusiv Patriot de producţie americană.Vânzarea se face în regim de urgențăVânzarea “de urgenţă” de marţi mai cuprinde componente de întreţinere a rachetelor pentru unităţi mai vechi, instrumente, echipamente de testare, piese de schimb şi altele, a menţionat oficialul.
De asemenea, vânzarea va necesita deplasarea temporară în Europa a circa cinci angajaţi ai guvernului SUA şi 15 reprezentanţi ai contractorilor pentru pregătire şi asistenţă, a mai spus acesta.
Pentru transferul de echipamente HAWK în Ucraina s-a recurs în trecut la o prerogativă prezidenţială care permite Statelor Unite să transfere rapid articole şi servicii de apărare din stocurile americane, fără aprobarea Congresului, ca răspuns la o situaţie de urgenţă.
Sistemul MIM-23 HAWK – iniţial un acronim pentru “Homing All the Way Killer” – a fost introdus în anii 1950, în contextul în care SUA căutau modalităţi de a contracara atacuri ale unor bombardiere strategice de mare altitudine, fiind ulterior modernizat de-a lungul anilor şi în cele din urmă exportat în peste zece ţări, potrivit armatei americane.Se respecta circuitul banilor in natura!
VREI PACANELE?MINTENAS/TREB’E SA MERGI LA ORAS!
Camera Deputaților adoptă, marți, o lege care prevede că sălile de jocuri de noroc din localitățile care au sub 15.000 de locuitori vor fi închise. „Industria jocurilor de noroc, industria păcănelelor, va suferi prima mare înfrângere în Parlamentul României”, spune Alfred Simonis, relatează Mediafax.„Industria jocurilor de noroc, industria păcănelelor, va suferi prima mare înfrângere în Parlamentul României. Voi convoca patru comisii în paralel cu ședința de plen a Camerei Deputaților, pentru a dezbate, în regim de urgență, prima lege împotriva industriei păcănelelor, această industrie care distruge familii, distruge familii și care face extrem de de mult rău României. În ședința de vot final de astăzi vom adopta această lege care va presupune că în peste 90% din localitățile din România nu se va mai putea desfășura acest tip de activitate. Vor dispărea păcănelele, jocurile de noroc. Este o primă lege, o lege care închide toate păcănelele în localitățile sub 15.000 de locuitori, mărește amenzile substanțial și în perioada următoare vom adopta și celelalte legi care sunt depuse în Parlament, indiferent că vorbim de reglementarea și eliminarea din marile orașe”, spune Alfred SImonos, președintele interimar al Camerei Deputaților. El afuirmă că legea repărezeintă un prim test pentru piață. „Vrem să vedem și cum reacționează industria la prima lege, să vedem cum marii avocați plătiți cu foarte mulți bani, cu care am tot fost amenințați în ultimele luni de zile, să vedem cum reacționează la prima lege și ne vom adapta pentru a doua. Sau că vorbim despre publicitatea în această industrie, care și ea trebuie reglementată și restricționată substanțial. Astăzi vom da prima mare lovitură industriei jocurilor de noroc. O facem din scurt, de pe azi pe azi, astfel încât să producem o mare surpriză și să facem un mare bine României.Toate amendamentele au fost depuse în această dimineață. Alte modificări putem accepta dacă sunt de bun augur. Este un prim test, o primă lovitură. În funcție de cum va reacționa piața, pentru că intrarea în vigoare este în 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, adică până la finalul lunii aprilie. Vom vedea cum va reacționa industria, pentru că din punctul nostru de vedere, la consecințele trecute în această lege (..) nu au cum să nu o facă. Vedem și ne adaptăm pe parcurs”, încheie Simonis.Analisti cred ca vor creste exponential chiriile la oras!
FIRMELE DE ASIGURARESE ASIGURA INTAI PE ELE!
Doar 16% dintre români consideră ca firmele de asigurări sunt preocupate să plătească despăgubirile în caz de daună, conform unui studiu sociologic privind gradul de încredere al populaţiei adulte în Autoritatea de Supraveghere Financiară şi în sistemul de asigurări privat din România, realizat la comanda Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).
Potrivit studiului, în ultimii 30 de ani au existat 13 falimente în piaţa de asigurări din România şi nimeni nu a răspuns pentru aceste tunuri financiare, iar instituţia responsabilă cu supravegherea acestei pieţe îşi acordă prime de performanţă. ”Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) a comandat un studiu sociologic privind gradul de încredere al populaţiei adulte în Autoritatea de Supraveghere Financiară şi în sistemul de asigurări privat din România din care reiese că doar 16% dintre români consideră ca firmele de asigurări sunt preocupate să plătească despăgubirile în caz de daună”, arată COTAR. Iată întrebările la care au răspuns românii
La întrebarea: „Din punctul dumneavoastră de vedere, ASF are vreo vină pentru cele 13 falimente din piaţa de asigurări din ultimii 30 de ani?”, doar 5% dintre respondenţi consideră ca ASF nu are nicio vină. La întrebarea: „Pe o scală de la 1 la 10, câtă încredere aveţi în firmele de asigurări din România?” – 3% dintre subiecţi au acordat cumulat note de 9 şi 10 firmelor de asigurări din România.
La întrebarea: „Din punctul dumneavoastră de vedere, firmele de asigurări sunt mai degrabă preocupate să vă despăgubească, atunci când aveţi o daună sau sunt preocupate de a câştiga cât mai mulţi bani?”, doar 16% dintre români cred că firmele de asigurări sunt preocupate să îi despăgubească, în caz de daună. La întrebarea: „Din punctul dumneavoastră de vedere, salariile angajaţilor ASF sunt prea mici sau prea mari faţă de performanţele obţinute de ASF?”, 2% consideră că salariile de la ASF sunt prea mici în legătură cu performanţele obţinute de către Autoritate. La întrebarea: „Ce notă, de la 1 la 10, aţi acorda ASF, în urma creşterii preţului RCA şi a falimentelor din piaţa de asigurări?”, doar 1% au acordat cumulat note de 9 şi 10 instituţiei ASF. La întrebarea: „Dumneavoastră, personal, aţi avea curajul să cumpăraţi şi alte produse/servicii de asigurare de la firmele de asigurări din România, în afară de produsul obligatoriu, numit RCA?” – 46% dintre cei chestionaţi au răspuns că nu ar avea curajul, iar 14% nu au răspuns la întrebare. Peste 1.000 de oameni au răspuns la întrebări Sondajul a fost realizat în perioada 24-31 martie, de către The Center for International Research and Analysis, la solicitarea COTAR – confederaţie reprezentativă la nivel national. Au fost chestionaţi 1.043 de subiecţi adulţi, datele fiind ponderate pe criterii precum nivelul de educaţie şi mediul de rezidentă, metoda de culegere a datelor fiind telefonică (CATI), iar eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3,2% ”Cele 6 răspunsuri la întrebări reprezintă un duş rece, atât pentru piaţa de asigurări din România, cât şi pentru ASF. Românii au transmis un mesaj clar: ASF nu îşi face treaba, iar firmele de asigurări nu urmăresc interesul consumatorilor. Acesta este nivelul de satisfacţie al românilor, în anul 2024, în piata de asigurări private din România şi în Autoritatea de Supraveghere Financiară. În ultimii 30 de ani au existat 13 falimente în piaţa de asigurări din România şi nimeni nu a răspuns pentru aceste tunuri financiare. Mai mult, în anii în care firmele de asigurari intrau în faliment, instituţia responsabilă cu supravegherea acestei pieţe îşi acordă prime de performanţă”, arată COTAR. Potrivit Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din Romania, Direcţia Naţională Anticorupţie şi DIICOT prezintă un dezinteres total faţă de marile fraude de miliarde de euro care au avut loc în această piaţă. COTAR consideră că Parlamentul României, deşi a fost informat din timp despre tunurile financiare care se pregăteau, a prezentat acelaşi dezinteres precum DNA şi DIICOT în luarea unor măsuri care vizau mari cazuri de fraudă şi corupţie din piaţa asigurărilor. COTAR spune că abuzurile se rezolvă numai în instanță “Plătim o asigurare doar ca să circulăm pe stradă. Nu există despăgubiri la timp şi integrale. Asiguratorii preferă să achite 3 ani mai târziu, în instanţă, nesancţionaţi de ASF. COTAR va monitoriza în continuare evoluţiile din piaţa de asigurări şi transmite conducerii ASF mesajul: Rămânem cu ochii pe voi şi nu vom ezita să informăm publicul şi instituţiile abilitate despre orice derapaj din piaţă de asigurări pe care se presupune că o supravegheaţi!”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR. COTAR are ca membri federaţii şi asociaţii din rândul transportatorilor de persoane, marfă, transportatorilor în regim de taxi, unităţilor reparatoare, brokeri şi şcolilor de conducători auto.Nu poti sa umbli cu miere si sa nu-ti lingi mainile pana la cot!
PUTIN UMOR
Doamnă, nu vă interesează să cumpărați un sac de dormit? Nu, mulțumesc. Sunt căsătorită de mulți ani cu unul.
- Urăsc violența dar îmi place când mă lovește norocul…
- -Iubitule, la anul avem 25 de ani de căsnicie…Sărbătorim “Nunta de argint”!!-Dragă, mai așteptăm 5 ani și putem sărbători “Războiul de 30 de ani”!
- Știați că… În 1876, Graham Bell a inventat telefonul și, când l-a conectat prima dată, avea deja 4 apeluri pierdute de la soție? 😀 😀
- Patriarhia Română: “Taxa de înhumare” se plătește de acum în valută, fiindcă decesul se consideră părăsirea definitivă a țării!
- Bucureștiul e genul de oraș în care dacă văd pe cineva că fură o mașină oamenii se implică imediat și profită de locul de parcare rămas liber… :)))
- -Vă vorbește pilotul avionului… Astăzi lucrez de acasă.:)))
- Azi ești tânăr și neliniștit, mâine oprești radioul din mașină ca să vezi mai bine…Așa de repede trece timpul…:)))
- Mama mi-a zis: urmează-ți visele. Așa că m-am întors în pat.
- “Ai auzit de restaurantul de pe Marte?Super meniu, dar zero atmosferă…
- Întotdeauna când te simți prost, amintește-ți:Ai fost cândva cel mai rapid spermatozoid :)))
- La următoarele alegeri votează-l pe Ali Baba, are numai 40 de hoți în subordine. :)))
- Mi-am cumpărat cartea “Învață germana în 10 pași”… Am mers deja 3 kilometri și nimic..Ai naibii hoți!
- Niciodată să nu te apropii de un taur prin față, de un cal prin spate sau de un prost din orice direcție.
- La spovedanie:-Părinte, am înșelat, am mințit, am furat!-Din ce partid faci parte, fiule?
- Fumatul salvează vieți!!!Mulți proști sunt acum în viață doar pentru că mi-am aprins o țigară și m-am calmat!
- Dacă ai zece bomboane și prietenul tău Mihai ți-a luat 3, câte îți rămân?-10 bomboane și un cadavru… :)))
- Matematica – singurul loc unde oamenii cumpără 64 de pepeni și nimeni nu se întreabă de ce :))))
- Care e cea mai frumoasă amintire din copilărie?-Că nu aveam facturi de plătit.
- Celor care zic că Bill Gates a abandonat școala și a reușit în viață, le spun doar atât:-Bă, Bill Gates a abandonat Harvard, nu clasa a noua, la Liceul Agricol!!
- De ce arată așa de trist culegerile de matematică? Pentru că au așa de multe probleme…
- Am spus o glumă despre chimie, dar n-am primit nicio reacție…
- Într-o zi mi-a zis un tip: Frumoaso, vreau un copil de la tine!Și i l-am dat pe cel mai mare, că mănâncă mai mult…
- 64. Cum îți dai seama că ești o mamă bună?-Când îți sacrifici bateria din vibrator pentru jucăria copilului tău…:D 😀
- 65. Înainte, tații își doreau ca primul copil să fie băiat.Acum, își doresc să fie al lor. 😀 :D:D 😀
- Am spus o glumă despre chimie, dar n-am primit nicio reacție…
- -Ioaneee, unde te duci mă așa inopinat și circumspect?-Bă Gheorghe, mă duceam la toaletă, dar acum mă duc după un dicționar!
- Chiar acum îmi ajut fiul să caute ciocolata pe care am mâncat-o eu aseară… :)))
- Nimic nu e cu adevărat pierdut până când nici măcar mama nu reușește să-l găsească.